duminică, 1 mai 2016
sâmbătă, 30 aprilie 2016
An Nou
sâmbătă, 30 aprilie 2016
După cum poate ați observat, în luna aprilie am postat în fiecare zi. Lucru pe care nu l-am mai făcut în toată istoria blogului. Sigur că unele postări au fost mai reușite, altele au fost de umplutură sau scrise cu 2 minute înainte de sfârșitul zilei, dar a fost o ambiție a mea să scriu pe blog în fiecare zi a lunii aprilie, luna în care m-am născut.
Astăzi e ultima zi a lunii și implicit a provocării. Nu o să continui în același ritm, dar sper să gasesc în mine, și în afara mea, resursele necesare ca să pot scrie măcar de câteva ori pe săptămână, poate structurat pe categorii, în funcție de ziua săptămânii în care aleg să postez. Zic sper, pentru că am mai avut porniri din acestea și alta dată și rezultatul a fost că am abandonat blogul cu totul luni la rând.
Postarea de astăzi, care încheie această serie, va fi una recapitulativă. Pentru că la început de An Nou nu am tras concluziile anului ce tocmai trecuse, o voi face acum, la câteva zile distanță de momentul în care am început un an nou de viață.
Pentru mine, 2015 a fost anul în care am învățat cel mai mult. Formal, dar mai ales non-formal.
Am făcut vreo 3 cursuri noi de specializare și am luat câteva lecții private, care m-au învățat că nu toți cei care ți se recomandă prieteni îți și sunt, că unele persoane se pot camufla foarte bine, mimând a fi într-un fel, doar ca tu să descoperi că sunt diametral opuse de cum ți s-au înfățișat.
Mi s-au revelat niște fațete ale unor oameni, și bune și rele, drept pentru care s-au pierdut încrederi și oameni. S-au și câștigat oameni. Pentru încredere recâștigată, reconstruită, redobândită mai așteptăm puțin.
A fost anul în care mi-a căzut cerul în cap, dar măcar am văzut stelele mai de-aproape.
Anul în care am ofilit și-am înflorit deopotrivă. A fost anul în care m-am văzut pe mine într-o altă oglindă. Și mi-a plăcut ce-am văzut.
Anul în care am redescoperit dansul, drept pentru care am dansat mai mult decât în toată perioada de când l-am descoperit inițial.
A fost anul în care am învățat că nu există loc pentru amânare, de niciun fel, pentru cenzură și că nimic (și nici nimeni) nu rămâne la fel pentru totdeauna. Oricât de mult ne-am dori asta.
Noul an îl încep cu multă informație, cu multe gânduri și sentimente care se înghesuie în mintea și-n sufletul meu, de dau în preaplin ambele, și care așteaptă să fie cernite.
Foto
Astăzi e ultima zi a lunii și implicit a provocării. Nu o să continui în același ritm, dar sper să gasesc în mine, și în afara mea, resursele necesare ca să pot scrie măcar de câteva ori pe săptămână, poate structurat pe categorii, în funcție de ziua săptămânii în care aleg să postez. Zic sper, pentru că am mai avut porniri din acestea și alta dată și rezultatul a fost că am abandonat blogul cu totul luni la rând.
Postarea de astăzi, care încheie această serie, va fi una recapitulativă. Pentru că la început de An Nou nu am tras concluziile anului ce tocmai trecuse, o voi face acum, la câteva zile distanță de momentul în care am început un an nou de viață.
Pentru mine, 2015 a fost anul în care am învățat cel mai mult. Formal, dar mai ales non-formal.
Am făcut vreo 3 cursuri noi de specializare și am luat câteva lecții private, care m-au învățat că nu toți cei care ți se recomandă prieteni îți și sunt, că unele persoane se pot camufla foarte bine, mimând a fi într-un fel, doar ca tu să descoperi că sunt diametral opuse de cum ți s-au înfățișat.
Mi s-au revelat niște fațete ale unor oameni, și bune și rele, drept pentru care s-au pierdut încrederi și oameni. S-au și câștigat oameni. Pentru încredere recâștigată, reconstruită, redobândită mai așteptăm puțin.
A fost anul în care mi-a căzut cerul în cap, dar măcar am văzut stelele mai de-aproape.
Anul în care am ofilit și-am înflorit deopotrivă. A fost anul în care m-am văzut pe mine într-o altă oglindă. Și mi-a plăcut ce-am văzut.
Anul în care am redescoperit dansul, drept pentru care am dansat mai mult decât în toată perioada de când l-am descoperit inițial.
A fost anul în care am învățat că nu există loc pentru amânare, de niciun fel, pentru cenzură și că nimic (și nici nimeni) nu rămâne la fel pentru totdeauna. Oricât de mult ne-am dori asta.
Noul an îl încep cu multă informație, cu multe gânduri și sentimente care se înghesuie în mintea și-n sufletul meu, de dau în preaplin ambele, și care așteaptă să fie cernite.
Foto
vineri, 29 aprilie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
