Pfiu!

Mno, dragi copii, ieri s-a împlinit fix o săptămână de când am încheiat oficial, neoficial şi în multe alte feluri cu chestia numită licenţă. Ş-apăi până la urmă o fo' bine. Ca să ştiţi de la început. Eu o să continui articolul cu nişte detalii, dar voi vă puteţi opri din citit aici, pen' că aţi cam aflat esenţa.
Aşadar, miercurea trecută la cele 8 ceasuri ale dimineţii m-am înfiinţat la facultate, înţolită de mare angajament şi cu un stol de fluturi în stomac. Puhoi de lume, agitaţie, bad karma, tot tacâmul. Toată lumea stresată, panicată, nu atât din cauza prezentării per se, ci din cauză că nimeni nu ştia procedura, ce avem de făcut, când intrăm, etc. La o oră jumate se arată un domn prof., membru al comisiei, care ne trimite pe la casele noastre, că cică nu-i nevoie de prezenţa noastra încă, pen' că s-a hotărât la nivel de partid că intră primii cei care fac parte din seria nuş' cărui profesor, serie care număra ca la vo' 40 de oameni înmulţit cu 5 minute, rezultau vo' 3-4 ceasuri de distracţie numai pentru ăia. Aşa că noi restu', care eram din alte serii, acasă.
Acuma noi n-am putut chiară pleca acasă cu inima împăcată că numa' nu ştiam cum ar putea evolua trebile şi să nu care cumva să ni se solicite prezenţa şi noi să nu fim. Aşa că ne-am îngrămădit într-o sală de seminar, care era potrivită şi pentru cursurile la care nu veneau prea mulţi. Şi ne-am pus pe citit, interpretat, repetat. Mno, că nu puteam şide numa' aşa, de florile mărului. Da' de la o vreme, după enşpe mii de repetiţii, parcă ni se urâse. Am mai dat o raită prin zona zero, am văzut că încă cei cu litera I din seria mamut nu intraseră şi ce-am zis? Haida către casă, că mai durează o vreme. Era 12 fără 10. Nu ies bine pe poarta facultăţii, că la 12.10 primesc un telefon de la şăfu' de turmă "Hai repede, că se intră de la noi!!!". Am închis, mi-am rezervat o secundă ca să mă panichez ca la carte, după care am luat-o la goană înapoi înspre facultate, convinsă că am stat atâtea ore aiurea p-acol' şi acuma sigur, da' sigur-sigur pierd licenţa.
Ajung la facultate, văd în hol nişte unii din seria noastră, zic, pfa aţi şi ieşit deja???? Ăia nici nu intraseră. Şi nici eu nu am intrat până la ora 17. Deci de la telefonul buclucaş am mai stat încă 5 ceasuri. 5 ceasuri, plus alea 4 de dinainte în care n-am mâncat, n-am beut şi aproape nici n-am respirat.
Aşa că pe la 5, mi-am luat inima în dinţi şi am intrat în sală. Dacă dimineaţă toată lumea era amabilă şi lăsa pe toată lumea în faţă, la ora 5 deja era coadă formată în faţa uşii, ca la pâine, cu locuri rezervate, nimeni nu mai lăsa pe nimeni în faţă.
Intru. Mă aşez. Îmi bătea inima de sălta cămeşa dupe mine, Ion Creangă style. Plus că mi se făcuse o poftă pe sucurile ce erau pe masa comisiei, nebând nimic de 9 ore. Mi-era o sete, de îmi crăpaseră buzele. Eram ca Bear Grylls, aş fi băut...orice. Îmi vine rândul. Îmi expun lucrarea. Mi se pun întrebări. Ce au vizat întrebările? Un subiect pe care prof. meu coordonator mi-a spus să nu-l abordez, că n-are rost să mă întind cu lucrarea prin părţile alea şi deci, să-l elimin. FUUUUUU! Da' pân' la urmă am scaldat-o eu cumva şi am ieşit teafără de acolo. Am ieşit în mulţimea de disperaţi, care ca şi mine m-au întrebat ce şi cum. Pentru că şi eu, pe care am prins, pe fiecare l-am întrebat care e procedura, ce-ai zis, ce-ai făcut, ai putut zice tot, ţi-au pus întrebări, din lucrare.
Şi ui' aşa am trecut şi de asta. Cu bine, Doamne-s mulţam. And now, I wait. Că am vreme.

Music Lounge

Dacă tot e moda cu danza kuduro şi altele asemenea, hai să dau şi eu o piesă tot în acelaşi stil.

Music Lounge

Music Lounge

Sper să nu mai fi pus piesa asta acilişa încă o dată. Că io deja nu mai ştiu care intră aici, care pe facebook. Ce viaţă grea!!! :))

Mă scuzaţi

Aşa e că m-am întrecut cu gluma? Aşa e?? N-am mai scris de atâta timp, că mă simt stingheră, de parcă am intrat prin efracţie într-o casă străină. Şi acuma s-o dau pe clişeu...deşi n-am mai scris de foarte mult timp, să ştiţi că am urmărit cu real interes toate postările fiecăruia dintre voi. Serios, le-am urmărit, chiar dacă nu într-un mod atât de siropos.
Acum că am atras atenţia asupra a ce era evident, şi anume că n-am mai scris, poate ar trebui să vă spun şi de ce. Nu, nu de lene, cum s-ar putea crede, ci din motive obiective, de natură ştiinţifico-academico-educaţională. Sună rău, ştiu. Da' ghiciţi ce? Chiar e de rău. Aşadar, deoarece sunt o trădătoare ordinară, am dat blogul pe Word şi cât timp n-am scris acilişa, am scris pentru lucrarea de licenţă. V-am zis că e de rău. Da' am scris, frate. Am creat documentul în 9 martie şi de abia luni am încheiat cu el. De fapt, n-am încheiat definitiv, că mai am să-i execut câteva retuşuri pentru marea prezentare :)) .
Aşa că 3 luni din viaţa mea le-am petrecut cu activitatea asta veselă. De ce mi-a luat aşa mult? În primul rând, pentru că în prima lună, basically, priveam pagina albă şi mă panicam într-un mare stil pen' că habar n-aveam ce şi cum trebuie să fac. Pe urmă, după ce m-am pornit, am avut grijă să mă întrerup cât de des am putut. Aşa că 2 zile de scris intens erau urmate de 2 săptămâni de pauză. Pentru că, nu-i aşa, eu am avut filme şi seriale de urmărit. Telenovelista naibii care sunt, huo!
Oricum, am ajuns aproape de liman cu toată atitudinea mea super chill. Şi cred că ştiu şi de ce...
Fiţi antenă de la cine am primit eu un comentariu, pe vremea când nu credeam vreodată că lucrarea mea va fi gata. Ştiam eu că răspunsul e undeva pe lumea asta ;)

Şi acum mi-am dat seama că mi-am ruinat toată credibilitatea cu printscreenu' ăsta :)). Serios vorbind, chiar n-am apelat la nicio rută ocolitoare. Am făcut ce era de făcut de capul meu :). Serios acuma!!!! Nu fiţi naşpa :))

Music Lounge

Lenea de duminică...