duminică, 28 februarie 2010

I ain't sayin' she a gold-digger*

duminică, 28 februarie 2010
Şi dacă tot am adus în discuţie cu vreo două articole în urmă speţa mamelor tâmpiţele, zic să continuăm prin a analiza filosofia de viaţă pe care duduile din clip încearcă să le-o inoculeze, de fapt nu încearcă, chiar reuşesc,fiicelor din dotare.
Se iau nişte mame,doar fizic şi biologic vorbind,şi se lasă să îşi expună teoriile cu privire la educaţia copiilor lor. Teorii care te lasă mască. Teorii care formează următoarea generaţie de piţipoance sau cum bine li se zice în clip, gold diggers. Prima tipă care-şi exprimă măiastrele tehnici e exemplul clasic de bătută în cap, care altceva în afară de cosmeticale, şuoping, bani şi sclipici nu ştie, asta se observă după ţinuta impecabilă, expresia bovină şi vorba proastă. Pe scurt, muierea îşi învaţă fata să nu vorbească cu niciun coleg de grădi dacă respectivu' nu îi oferă o prăjitură, o cioco, ceva acolo, cu condiţia ca acela ceva să nu fie "cheap-looking". Şi pe urmă zice,'Aaa, şi vreau ca fata mea să fie independentă', mdaa, independentă pe banii unor fraieri.Toate bagă textul ăsta, sunt independente, descurcăreţe, valoroase, exact ca Missurile care îşi doresc la unison pacea mondială. Oricum, dacă vrea ca fata ei să se mărite cu un sac de bani, ar face bine s-o ducă la un logoped şi s-o pună să citească măcar nişte reviste,ca să nu se prindă prada din prima ca e proastă şi îi vrea numa' banii, zic.
Iar m-am enervat, dar nu pot să mă abţin din a mă mira de felul în care a ajuns lumea, de cât de date peste cap, contorsionate şi ameţite sunt valorile după care se ghidează lumea. E clar că nu mai e nicio speranţă, dacă fetiţe de 7-8 ani văd totul prin filtrul banilor. Încă o generaţie de tipe golite de conţinut care n-o să aibă alt rol decât să "look pretty", tipe-trofeu, bune de expus pe la dineuri şi cine de afaceri. Şi sunt clar opţiunea convenabilă, n-au emoţii, sentimente, gânduri, aşteptări, au doar o geantă Hermes extra-large în care să încapă portmoneul îndopat cu carduri şi picioare rezistente care să le poarte prin infinte sesiuni de shopping. Da, ştiu că zic degeaba, tot ele, dimpreună cu cocalarii aferenţi vor face legea.
Aaa, cu toate riscurile şi părerea de rău, tind să-i dau dreptate lui Hitler în încercarea lui de-a opri retardaţii din a avea copii. Uite ce iese! Ne mutăm generaţie, după generaţie.
Articloul ăsta stă la copt de vreo săptămână, am vrut să-i dau o notă mai puţin tragică, dar până la urmă a rămas nemodificat.
*Titlul e un vers din piesa Gold-digger a lui Kanye West.

sâmbătă, 20 februarie 2010

Music Lounge

sâmbătă, 20 februarie 2010
În caz că v-aţi săturat de Morning after Dark, Mr. Mosley promovează o nouă piesă de pe Shock Value II, Carry Out, un featuring cu bunul prieten JT, al lui bun prieten, nu al meu.



Şi încă una de la Sade, Soldier of Love.

joi, 18 februarie 2010

Hopa!

joi, 18 februarie 2010
Se face că o animală bipedă şi-a otrăvit copchilu' în vârstă de-un an. Cică, mititica de ea, a confundat laptele cu nişte insecticid. E de înţeles, probabil că ăla micu' urla ca din gură de şarpe de foame, nemâncat de câteva ore bune şi normal c-a buimăcit-o de cap şi-a făcut pocinogul.
Serios vorbind, ce hal de om să fi să ţii la un loc, pe aceeaşi masa laptele, insecticidul, otrava de şobolani, detergentul de spălat vase, pasta de dinţi sau asta nu, fără. E ca la ruleta rusească, toate alandala pe masă, nu şti niciodată pe care din ele pui mâna.
În plus, asistenţii sociali responsabili de bunăstarea naţiunii, ce păzeau? Cu siguranţă vraiştea din casă era reflectată şi la exterior, printr-o poartă dărâmată, curte nemăturată, copil nespălat, zic şi eu.
Oare când şi-o fi dat seama c-a hrănit copilul cu insecticid, când a stropit cultura de roşii altoite cu porumb cu lapte şi-a văzut că dăunătorii nu mor nicicum?
Şi acuma după toată tevatura asta, copil în comă de gradul II cu şanse minime de revenire, mamă care boceşte, îşi smulge păru' din cap, parcă văd că nu se va lua nicio măsură, ea va avea aceleaşi drepturi asupra copilului, care poate sau nu să mai fie, că doar oameni 'estem', poate şi ea face o greşeală 'minoră', să nu-i dăm în cap, totuşi. Merită o a doua şansă, să termine copilul cu totul, pentru că nu-i aşa, la urma urmei se poate ca ea să nu fi încurcat substanţele.

duminică, 14 februarie 2010

Music Lounge

duminică, 14 februarie 2010
Pink - Glitter in the air

joi, 11 februarie 2010

Mai trăim în România?

joi, 11 februarie 2010
Personajul principal al povestirii ce urmează e onor bunică-mea, care s-a dus şi ea în vizită pe la domn doftor de familie s-o mai întrebe ăla de sănătate, c-o cam deranja inima în ultima vreme. Ajunge ea la doctor, are "noroc" de i-o ia inima razna acolo faţă de el, zice "Ce bine, ia bagaţi un consult să vedeţi ce şi cum". O consultă domn doftor prin metodele lui oculte, numai de el ştiute şi zice "Da, ceva problemă e, da' nu-i nimic că vă scriu io o ţedulă să vă interneze de urjenţă în spital pentru investigaţiuni". Îi scrie ţedula lu' onor bunică-mea, fi-su cel mic o suie în maşină, pe bunică-mea dimpreună cu ţedula, că una fără cealaltă nu-şi aveau rostul şi direcţia spital.
Ajung acolo, îi întâmpină un reprezentant al instituţiei în persoana portarului sau a unei asistente, cineva de bază, oricum.
"-Bună ziua!
 -La revedere!
 -Da, am venit cu mama, respective bunică-sa lu' subsemnata de va scrie pe blog, că cică musai şi neapărat trebuie internată, da' nu aşa, numa DE URGENŢĂ!(Acuma fi-su n-a strigat la stimat reprezentantul, i-a vorbit cât se poate de respectuos, am scris cu caps ca să subliniez importanţa vorbelor, mai bine boldam, en fin.
 -Nu se poate.
 -Păi cum, nu se poate? Nu-i aici spitalu'?
 -Că ba da.
 -Şi atunci?
 -E spitalu, da' vedeţi că nu prea e nimeni pe aici, aparatură nema, doctori nu prea, mai pacienţi ce mai sunt da' şi ăia degeaba că nu fac nicio treabă. Adică n-are cine să vă primească şi dacă ar avea cine să vă primească n-ar avea cine să vă îngrijească. Pricepeţi? Că-i cam complicată ea treaba aşa de felu' ei.
 -Şi atunci eu ce fac cu onor mama, respective bunică-sa lu subsemnata de scrie pe blog?
 -Mergeţi acasă şi reveniţi mâine dimineaţă, cum stă la spital poate sta şi acasă.
 -Bine, mulţumesc, săru'mână şi trăsni-v-ar."

Ca să fie clar pentru toată lumea, nu vă îmbolnăviţi voi după cum vă taie capu', ci după program. De miercuri până joia imediat următoare, între 8 şi 8.15, că doctorii nu pot sta la dispoziţia voastră toată ziua să-i întrerupeţi voi cu nimicuri după cum vi se năzare că "are" şi ei treaba lor.
PS Bunică-mea e bine, Doamne-s mulţam, dar nu datorită lor. Dacă ar fi după ei s-ar întâlni cu tine numai la autopsie. Lovi-v-ar jurământul lui Hipocrate în moalele capului. În rest, să auzim numai de bine.

duminică, 7 februarie 2010

Music Lounge

duminică, 7 februarie 2010
Când n-ai inspiraţie, dar totuşi ai vrea să postezi ceva, ce faci? Pui nişte muzică, evident. Aşa că, ceva mai laic întâi, Flo-Rida ft. Akon  - Available


Şi una mai de profundis aşa, Daniel Merriweather - Impossible

marți, 2 februarie 2010

Cap de dermatograf

marți, 2 februarie 2010
Ce mişto e noua căsuţa pentru scris postări...wwooww. Na, gata! Să trecem, deci, la subect!
Mi-am adus eu aminte de-o întâmplare la care am luat parte în vremea vizitei mele în Germănică. Acum, dacă aţi observat,vă rog frumos, eu frecventez numai locuri din astea boeme, la fel ca băieţii ăia faini de la '48, chiar dacă eu nu sunt unul din ei, din băieţi zic, ar fi şi culmea.
Revenind. Într-una din excursiile mele la supermarket, foarte interesante dealtfel, mi-a fost dat să văd un hal de om, din categoria OMG, Holy crap! Nu ştiu cum să vi-l expun ca să nu vă provoc reacţii neplăcute, dar omul bag seamă era ceva ruacher (rocker) satanist, marilyn mansonist d-ăsta. Era ras în cap, pe părţi aşa şi pe mijloc avea o creastă, machiat clasa ainţ, în toate nuanţele de negru, cu nişte bocanci cu talpă groasă şi toc, aşa ca nişte copite gen GaGa cu un parpalac de piele gen Matrix, cred că avea şi gheare, nu ştiu sigur.
Eu am încercat să mă abţin din a mă uita prea cu seriozitate la el că m-am gândit că poate se apucă să facă la fel ca, mă scuzaţi, dracu', că doar ăla era, mă puteam aştepta. Şi chiar mă gândeam că ce fac în caz de urgenţă, de fugit n-aveam unde că era spaţiul mic, cu borcanele de murături nu puteam arunca în el că nu erau ale mele, singura variantă era să ţin ochii-nchişi.
Aaa, era să uit. Avea musiu ataşată o purcică, pe post de prietenă, dar eu cred că numai o fraierea, că de fapt o păstra pentru a o sacrifica în cadrul ritualurilor sangvinice pe care le practicau el şi ai lui.
Trecând peste şoc, din moment ce la mine-n patria mumă nu-mi văd ochii aşa ceva, mi se pare amuzant ca tu care arăţi ca Lord Voldemort, Blackwood şi Marilyn Manson la un loc, să mergi la cumpărături în supermarket cu coşuleţul de mână. Cât de tru!
P.S Acuma eu nu ştiu ce etichete să pun, că nu vreau să-mi atrag toţi ăia pe blog, să mi-l încarc negativ.
 
Design by Pocket