marți, 31 martie 2015

Revizia lunii

marți, 31 martie 2015
Încă de anul trecut am avut așa o idee (neoriginală, ce-i drept!) de-a posta în fiecare lună a anului 2015 câte o poză reprezentativă (+ o mică explicație, dacă o să dau dovadă de exces de zel = proiect) cu un obiect, eveniment, etc. Bineînțeles că acum, fiind deja aprilie, se cheamă că am cam pierdut trenul. Totuși, mă pot ghida după proverbul ”Lasă tot ce poți pe mâine” și am să inaugurez rubrica cu o retrospectivă a lunilor care au trecut, urmând să continui ”la zi”. Desigur, nu mă angajez la nimic :D. În ordinea numerelor de pe tricou:

01. IANUARIE - În ianuarie, Di a pus piciorul în prag și după îndelungi lamentări s-a prezentat la o sală de sport pentru a evita leziuni permanente ale coloanei. Și s-a ținut de treabă. De-atunci și până astăzi am mers frecvent. Nu pe cât aș fi vrut, pentru că tot în ianuarie m-am înscris și la un curs de limba italiană. De asemenea, 2015 va fi fost anul calendarelor, pentru că am adunat calendare de birou, de perete, de uși și alte suprafețe plane, printre care și calendarul cu simpaticul motan Lentilă.



02. FEBRUARIE - Așa cum v-am spus, în ianuarie m-am înscris la un curs de limba italiană, iar în februarie am dat examenul la finalul primului modul din patru. Acum sunt la al doilea. 



03. MARTIE - Martie a fost marcată de sărbători dedicate începutului de primăvara, femeii, etc., așa că ”s-a dat și s-a luat flori”.


Ne ”vedem” în aprilie. Luna marilor evenimente. 


duminică, 22 martie 2015

Music Lounge

duminică, 22 martie 2015
Să revenim la vechile (și bunele?) obiceiuri.

duminică, 8 martie 2015

Martie, 8

duminică, 8 martie 2015
După o îndelungată și prolifică activitate pe blog, îndrăznesc să vă obosesc și cu o postare legată de ziua în curs, adică 8 Martie. Profit și eu de ocazii din astea, dacă-n rest nu am inspirație pentru alte subiecte.
Am făcut o mică cercetare și am observat că nu am pomenit nimic, niciodată de originile acestei zile (sărbători?). Așadar, Ziua Internațională a Femeii se ”ține” în toată lumea, începând cu anul 1909. Deși prima celebrare a avut loc pe 28 februarie, la inițiativa partidului socialist al Americii, încetul cu încetul s-a făcut tranziția către data de 8 martie, care a fost mai apoi recunoscută oficial ca Ziua Femeii.
Inițial, în această zi se celebrau reușitele economice, sociale și politice ale femeilor, ca urmare a emancipării lor, dar treptat au dispărut implicațiile politice, așa că astăzi, în data de 8 martie cetățenii își manifestă respectul, dragostea și aprecierea față de doamne.
            
Simbolul acestei zile se pare că ar fi o panglică mov. La Mulți Ani!


În redactarea acestei minunate și educative postări am apelat la biblioteca virtuală Wikipedia.


 
Design by Pocket