Sfântu' somn

Cum ziceam într-un articol mai vechi sufăr de boala porcului. Nu, nu aia de-i zice H1N1, ci aia de dragul căreia mănânci şi dormi cu accent pe dormit. Carevasăzică dormi în aşa hal până nu mai poţi să dormi şi tot ai mai dormi.

Boala asta a apărut încă din primele luni de viaţă când nu mă puteam bucura de orele din timpul zilei pe deplin pentru că eram sub contract cu Nea Ene şi potrivit clauzelor trebuia să bag somn, aşa că bagam, când se aştepta lumea cel mai puţin. Şi Nea Ene ăsta cred că s-a instruit la ceva şcoală mafiotă pentru că dacă te prinde odată nu mai scapi de el. Şi uite aşa sub ameninţarea lui mă trezesc dimineaţa gândindu-mă că de abia aştept să dorm iar şi bănuţii mei de buzunar se duc pe pijamale că de la atâta dormit incredibil cât de repede se uzează.

Aşadar principala mea activitate inactivă e somnul şi tot restul se întâmplă numai după cum dictează el. Dacă somnul vrea să se activeze când tocmai trebuia să mă întâlnesc cu cineva, ghinion ne vedem altădată.

Dar totuşi, aşa fără să mă audă (că acum e în pauză, somnul zic, că nu sufăr de somnambulism să pot să scriu în timp ce dorm) chiar e al naibii, adică ajungi să te trezeşti în toiul nopţii, să te uiţi cu disperare la ceas, să calculezi câte ore mai ai până trebuie să te trezeşti sau până apuci să dormi iar. E posesiv şi se lasă dus greu. Da' am auzit eu că pe la 40 de ani te eliberează de contract, dar până atunci dependenţa de el e aşa de mare că faci orice să se întoarcă la tine. Serios.