Ăaaa...

Că eu nu sunt ezact cu toată ţigla pe casă e lucru ştiut, dar câteodată fac nişte faze de-ţi vine rău. Aşa spre exemplu în anul de graţie 2007, când subsemnata a intrat în câmpul muncii, aşa temporar, că m-am grăbit spre ieşire şi gânduri de întoarcere n-au să mă bântuie prea curând, m-am mnierăzit de Doamne feri, adică m-am făcut de mirare. Bine, există câteva circumstanţe atenuante, dar sunt sigură că cei dinaintea mea şi cei de după mine aflaţi în aceleaşi circumstanţe n-au fost originali precum moi.
Aşadar, dimineaţa pe la 7 ceasuri m-am prezentat la locul de muncă şi înainte de a-mi începe reprezentaţia tipa de la recepţie sau ce-o fi fost pupitru' ăla, obect sătător neidentificat, îmi cere marca mobilului ca să treacă ea informaţia în registru. Buuun, cuget eu preţ de vreo 5 minute, trag aer în piet şi timp de vreo alte 5 minute turui toate mărcile de mobile pe care le cunoşteam bineînţeles fără ca a mea să se regăsească printre ele. Tipa de la pupitru deja ma catalogase drept suspectă. Era dimineaţă, na. Când am văzut că nu nimeresc nicicum telefonul, zic hai să-l scot din geantă şi să citesc ce scrie pe el, poate mi-o fi de ajutor. Am acţionat în consecinţă şi după încă alte 5 minute în care am răscolit conţinutul genţii în căutare de mobil eu tot nu ştiam ce marcă are şi acum nu mai ştiam nici pe unde îşi face veacul. Tipa de la pupitru deja îmi plângea de milă. Într-un final am dat de el în buzunarul de la blugi şi am rezolvat problema, după vreun sfert de oră aşa. Da' era 7 dimineaţaaaa!!! Şi nu mă întrebaţi ce mobil am că nu ştiu! Adică ştiu că e mic şi deştept, aşa ca mine :D.