Tot mai des circulă pe Internet fotografii în care sunt subliniate imperfecţiunile vedetelor. Se dovedeşte că deşi ele arată impecabil pe coperţile revistelor au defecte fizice mai mici sau mai mari de care sunt complexate. Spre exemplu, Drew Barrymore suferă de acnee, Kate Hudson e urecheată, Michelle Pfeiffer consideră că arată ca o raţă din cauza nasului şi lista poate continua. Defecte care însă sunt cu grijă estompate de programe gen Photoshop. Ridurile dispar ca prin minune, talia le este subţiată, celulita e inexistentă. Toate astea pentru că vedetele respective sunt deja un produs care trebuie să fie cumpărat de cât mai mulţi şi lumea nu prea se inghesuie să cumpere ceva ce e deranjant dintr-un punct sau altul de vedere. Toţi sunt în căutarea perfecţiunii. Fetele se înfometeză ca să poată îmbrăca haine minuscule, nimeni nu mai vrea să îmbătrânească, Botoxul e mai preţuit ca oxigenul. Toţi sunt obsedaţi de greutate, toţi vor o piele cât mai întinsă chiar şi la 80 de ani, nimeni nu se mai simte bine în propria piele, micile imperfecţiuni care aduc unicitate şi poate şarm nu sunt tolerate sub nici un chip.
Una e să te îngrijeşti, să ai un aspect plăcut să nu vrei să araţi ca o balenă eşuată, care de altfel nici nu e sănătos sau ca Betty cea urâtă şi alta e să nu mănânci nimic sau să recurgi la bisturiu pentru orice lucru care nu se potriveşte standardelor societăţii. Sunt lucruri diferite şi totuşi limita dintre ele e atât de fină încât mulţi nu pot să o deosebească şi atunci se produc dezechilibre. Dar oare merită să ne sacrificăm mental şi fizic pentru a fi ceva ce de fapt nu există?
Şi o melodie pe măsură...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
