marți, 15 iulie 2014

Sezon ploios

marți, 15 iulie 2014
Vreau să vă supun atenției o situație, ca să înțeleg dacă doar eu am o problemă sau dacă lucrurile chiar nu ar trebui să se întâmple așa.
Datele problemei sunt următoarele: baie de fete, la comun, chiuvete aliniate, apă. Și vin fetele, se proțăpesc hotărât, în linie dreaptă, dinaintea chiuvetelor, se spală repejor-repejor pe mâini - că deh, e scurtă pauza - și pe urmă încep să-și zvânte mâinile prin fluturarea și scuturarea lor, cât mai laaarg, în toate părțile, de ajung să stropească și oglinda și, implicit, pe oricine are ghinionul să se afle în raza lor de acțiune. E ca și cum te-ai plimba visător pe-o pajiște, contemplând la nemurirea sufletului, și dintr-odată pornesc stropitorile alea menite să țină iarba verde și proaspătă, și-ți strică toată scena de poveste. Sau ca și cum un cățăl care tocmai a făcut baie, se scutură de apa în exces fix în povestea ta. Un sfat, atât doar, mai ușurel, tu, fete!!!
Și o altă chestie care se întâmplă în băile fetelor, - da, dau tot din casă, sunt nașpa, știu - vorbitul la telefon în timp ce ești închisă în cabina aia în care intră o singură persoană. Adică, nu poți să suni înainte de să intri sau după ce ai ieșit, te-ai spălat pe mâini și ți le-ai scuturat în fața altcuiva? Nu poți găsi alt moment decât ăla? Classy.



miercuri, 14 decembrie 2011

Câineşti

miercuri, 14 decembrie 2011
Mă plimbam azi c-o prietenă prin parc, când se vede în depărtare o doamnă dimpreună cu al său câine. Cum câinele era liber de lesă se apucă să vină aţă înspre prietena mea. Prietenă, care nefiind convinsă de intenţiile exacte ale câinelui se fereşte de el. La care stăpâna câinelui izbucneşte, pe cel mai arţăgos ton imaginabil: "Voia doar să fie mângâiat, dar se pare că TU n-ai plăcerea asta!!!!".
Acuma, să-mi fie cu iertare, dar de când ar avea obligaţia cineva să mângâie câinii diverşilor, care-i scot la plimbare în parc. Poate nu-mi plac câinii, am alergie sau pur şi simplu n-am chef să interacţionez cu ei. În situaţia în care vezi că al tău câine dă târcoale unor oameni care se feresc de el, normal ar fi să-l chemi la tine şi să-l mângâi, să te joci cu el până picaţi amândoi laţi. Dar să începi să le ţii morală trecătorilor, deja mi se pare absurd. Observ că tot mai mulţi oameni au deraiat.
 
Design by Pocket