miercuri, 12 decembrie 2012

Blogmas - ziua 9: numere şi alte chestii

miercuri, 12 decembrie 2012
Astăzi a fost 12.12.12, ultima zi repetitivă din acest secol. Următoarea dată de acest fel se va înregistra peste 88 de ani, adică pe 1 ianuarie 2101 - 01.01.01.
Părerile cu privire la această zi sunt împărţite. Unii o văd ca pe-o zi fatidică, aducătoare de catastrofe şi alte rele, inclusiv sfârşitul lumii sau, într-o variantă mai optimistă, renaşterea lumii. Pe semne că şi sfârşitul lumii are loc diferenţiat, la fel ca sărbătoare Paştelui, pentru unii în 12, pentru restul în 21. Alţii, în schimb, privesc această dată ca pe-un simbol al norocului, iubirii şi al lucrurilor bune, susţinând că 12 reprezintă frumuseţea, armonia, sărbătoarea şi energia creatoare.
Pentru voi cum a fost această zi?

joi, 23 februarie 2012

Poftiţi!

joi, 23 februarie 2012
Săptămâna trecută (cred), în decurs de câteva zile, am primit vreo 3 mailuri de la o adresă necunoscută mie şi dubioasă, în acelaşi timp - purebloggerss@gmail.com. În subiectul e-mailului era trecută adresa blogului meu şi specificaţia că am fost invitată - unde, când, de către cine, astea toate au fost detalii ce nu mi-au fost împărtăşite. Aşa că am făcut o cercetare pe Goagăl şi am descoperit că mai mulţi oameni, care au conturi pe blogspot.com au primit acelaşi tip de "invitaţie" de la ceea ce pare a fi un site de pescuit...informaţii, date şi alte cele, pre numele lui Pure Bloggers. Sunt curioasă dacă şi voi aţi primit astfel de e-mailuri şi dacă vi se pare cam nelalocul ei toată treaba asta. Atât.

 
Design by Pocket