vineri, 19 octombrie 2012

Hai, că nu durează mult!

vineri, 19 octombrie 2012
Îi mai ţineţi minte pe amicii de care vă vorbeam în articolul ăsta? Ei bine, astăzi, după aproape 8 luni, se pare că li s-a făcut dor de mine şi m-au sunat iar.
N-am mai recunoscut numărul după atâta timp, aşa că am răspuns neştiind la ce să mă aştept să aud. N-am stat mult în suspans, pentru că: "BunăziuaNumelemeuesteicsuleascadelafirmaEurodatamanagementşirealizezunsondajdeopiniecuprivirelatelefoniamobilăDureazădoartreiminutesuntetţiamabilăsărăspundeţi?
Aşa mi-a turuit fătuca de la celălalt capăt al firului, de zici că era contracronometru sau c-o fugăreau tătarii sau, mai rău, de zici că armata lui însuşi Suleyman Magnificul ar fi fost pe urmele ei. D-apăi şi io-s aprigă, aşa că nu mi-o luat mult să mă dumiresc despre ce-i vorba şi să-mi amintesc c-am şi scris un articol pe tema asta, aşa că am refuzat cum am ştiut eu mai frumos şi politicos. Da' nu cred că am făcut o treabă prea bună, pentru că a rostit cuvintele de încheiere a conversaţiei pe un ton foarte dezamăgit.
Acum io înţeleg că şi copiii ăştia tre' să câştige o pită, să mânâncă şi gura lor ceva, înţeleg că zbiară şefu' la ei şi-i stresează să-şi îndeplinească, dacă nu chiar să-şi depăşească!!! targetul lunar, da' n-ar vrea ei, totuşi, să ne mai scutească?
Cu toate astea, cred că ar fi interesant ca data viitoare când sună (şi am încredere că vor suna, pentru că mă gândesc că nu şi-au schimbat strategia) să accept provocarea şi să particip la sondaj, aşa ca să vedem cât de departe poate sa meargă povestea asta. Şi, poate, ajutăm ş-un biet angajat să-şi facă norma.

marți, 28 februarie 2012

On the telephone, phone, phone...

marți, 28 februarie 2012
Se pare că zilele astea sunt foarte căutată. După ce e-mailul meu a fost ticsit cu misive dubioase a venit rândul să fiu asaltată telefonic. Săptămâna trecută, vineri, primesc un apel de pe un număr de telefon necunoscut, care arăta foarte ciudat. Răspund şi de la celălalt capăt al firului o domnişoară începe să-mi turuie că e din partea firmei EuroData Management (sau aşa ceva) şi că desfăşoară un sondaj de opinie cu privire la telefonia mobilă, care nu durează mai mult de 5 minute. Eu tocmai eram prinsă cu făcutul de curăţenie, aşa că i-am zis că n-am nici măcar alea 5 minute să i le pun la dispoziţie, nici măcar. La care ea, evident, a băgat placa "când pot reveni cu un telefon?" Zic, astăzi în niciun caz. Şi a fost ascultătoare, vineri nu m-a mai sunat, în schimb luni, adică ieri, m-a sunat de două ori şi astăzi, până la ora la care scriu articolul, m-a mai sunat o dată. Evident nu am răspuns, am preferat pur şi simplu să ignor apelul, l-am dat pe mute şi i-am lăsat să sune în neştire.
Acum eu înţeleg că operatorii respectivi au de îndeplinit un target, că-i bate şeful la cap şi altele, dar nu au o opţiune, ceva, prin care dacă au apelat de X ori un nr. de telefon şi nu au primit niciun răspuns să treacă mai departe? Adică, nu e un pic evident că ştiind de unde şi cu ce scop mă suni, aleg să nu-ţi răspund, pentru că n-am chef să particip la ce-mi propui tu?
Motivul pentru care am ales să nu particip a fost că am dat nr. de telefon de pe care m-au apelat prin filtrul Google şi foarte multă lume se plângea de apelanţi, că erau agasanţi, puneau întrebări care n-aveau nicio legătură cu presupusul sondaj de opinie şi altele. Aşa că mai bine nu, dar ei insistă...
 
Design by Pocket