Mai deunăzi mă plimbam pe asfalturile patriei. Cum mă plimbam eu, aşa se plimbau şi doi prichindei de vreun an, max. doi pe biciclete de-alea de jucărie, supravegheaţi îndeaproape de bunicile lor. Se întrec ăia micii în cursa lor pe biciclete, până când unul din ei face o mişcare greşită şi se aude: "Adonis! Stai!". Ad...ce? Poftim? Ha ha ha (fără production). Cum să-i pui lu' ăl mic numele Adonis? Şi dacă tot e până acolo şi vrei să fii cel mai clasic dintre părinţi, de ce te mai încurci cu Adonis, Ares, Apollo şi alţii? Eu i-aş fi pus direct numele celui mai zeu dintre zei, tata lor cum ar veni, Zeus. Măcar ştiam o treabă.
Partea bună e că cei din generaţie cu Adonis n-or să mai aibă cunoştinţe de mitologie când or să ajungă la vârsta la care mai înţeleg ceva, aşa că numele ăsta n-o să fie motiv de mirare/amuzament pentru nimeni.
Şi totuşi, în zilele astea când sunt la modă serialele de gen Spartacus sau Urzeala Tronurilor, un nume ca ăsta, cu sonoritate specială, poate fi ceva cool.
Gata! De azi înainte, nici eu nu mai sunt Diana. Trec pe variantă grecească a numelui meu: you may call me Artemis. Am zis!
 |
| Adonis, în caz că vă-ntrebaţi ce şi cum |
