duminică, 11 octombrie 2009

I'm oook

duminică, 11 octombrie 2009
Eu, aşa în general, mă simt bine. Câteodată însă îmi mai plouă în mansardă şi atunci sufăr derapaje. Par example, într-o zi când făceam eu ordine şi disciplină în dulapul personal că picau toate alea pe mine, dar ăsta e un detaliu de ignorat :D, nu-ţi închipui că mă zgârii sub unghie în ceva? Bine că-ţi închipui, c-aşa am şi făcut. Mi s-a înnegrit locul, sânge, m-au luat transpiraţiile, deja îmi făceam testamentul în gând şi am lăsat-o-ncolo de ordine că mai aveam un pic şi mă lua crepu'. Dar ca să vezi, c-am scăpat doar ca să mănânc 2 zile mai târziu nişte struguri în combinaţie cu păr de mâţă de-am simţit că mă ia ciuma bubonică. N-am crezut că mai scap, dar mi-am revenit special doar ca să mă lovesc azi, la ţeastă într-un colţ de mobilă în timp ce făceam curăţenie. Clar de data asta nu mai scap, dar în rest sunt sănătoasă.
 
Design by Pocket