miercuri, 28 aprilie 2010

De vis!

miercuri, 28 aprilie 2010
Disclaimer! Postul de mai jos e naşpa. Am zis.

Nu ştiu dacă ştiţi, se poate să da, că eu-s bătrână şi am risc crescut de-a zice aceleaşi chestii de 100 de ori. Dacă nu ştiţi şi sigur nu ştiţi, pentru că nu v-am mai spus, eu visez SF. Ce zic eu SF, că visele mele sunt mai ceva ca filmele lui Tarantino, chiar mai rău, sunt horror. Şi nu ştiu cum se face, de unde scornesc eu toate scenariile astea, că de felul meu aşa sunt destul de paşnică. Sau poate că tocmai asta e, mă manifest aşa violent în vise ca să nu fac ceva pocinog în viaţa reală să mai intru, Doamne fereşte, la cremenal.
Unul din visele care m-a determinat(ah, ce alăturare de cuvinte)să scriu despre natura lor s-a întâmplat acu' câteva săptămâni. A fost atât de intens şi ciudat că era să nu mă mai trezesc. Cred c-am fost totuşi, ceva minte criminală într-o altă viaţă.
Buun. Se făcea că prin cartierul nostru se aciuase ceva sectă de oameni schilodiţi şi foarte agresivi care atacau(fac acordul cu secta sau cu oamenii?? Veşnica  pomenire a gramaticii!!) persoanele ce treceau prin zona lor. Deoarece şi pentru că ei considerau cum că dacă ei sunt nenorociţi toată lumea trebuie să sufere. Suferinţa fiind singura cale de purificare a sufletului pentru a putea accede în Împăraţia Cerurilor (am pus bazele unei întregi doctrine în 5 minute de visat). Şi aveau ei nişte instrumente primitive cu care atacau, nişte bârne cu nişte cuie în ele. Cred că era ceva sectă cu auto-finanţare :)).
Şi acum apar eu în vis. Se făcea că eu eram în apropierea razei lor de acţiune şi de acolo trebuia să ajung acasă. Şi-a venit să mă ia cineva, cu o Dacie roşie ( nu era Duster). M-am urcat în maşină, cu mare greutate, pentru că era împinsă de forţe necunoscute către un zid şi era cât pe ce să mă strivească. Când m-am suit am observat că purtam nişte pantofi cu toc de vreo 15 cm, care erau înnoroiaţi. Am pornit spre casă şi în drumul nostru am fost atacaţi de aceşti sectanţi care aruncau cu sânge pe maşină şi răcneau din toţi rărunchii, etc. Într-un final am ajuns şi în faţa blocului unde locuiesc, dar mi-era frică să intru pentru că mă gândeam c-au pătruns nişte din ăştia şi-n scara blocului şi-mi sar în spinare să mă atace. Dar cum sunt fată curajoasă, mi-am luat inima în dinţi şi-am fugit spre apartament si am şi ajuns. După, m-am trezit. Ura!
Am nişte vise suicidare, pot să îmi cauzez un infarct ceva şi am încheiat socotelile, no one will ever know :)).
Cam cu aşa ceva mă confrunt eu nopţile, unele din elementele din vis mi le pot explica, dar pe celelalte cred că trebuie să mi le desluşească un psiholog :D.

4 comentarii:

D. spunea...

Ai o constiinta incarcata, te uiti la filme de groaza? :D

Mai am si eu unele vise ciudate si deobicei ele au legatura cu lucruri care ma macina...sau cu ceva ce ar trebui sa se intample.Sau nu au legatura cu nimic.

Marco spunea...

Mah, tu cine esti si ce-ai facut cu Diana???

Ionny spunea...

Un cosmar avut de curand am fost atunci cand l-am visat pe bunicul meu ca s-a transformat intr-un drac si ca m-a prins in sufragerie si m-a strans de gaaat!Si nu mai puteam respira.Apoi, am strigat din raspunteri (si am strigat pe bune, de am sculat toata casa la 4 dimineata)!Dupa ce am strigat, m-am trezit. Oare ce o fii insemnat visul ala? :|

Ionny spunea...

P.S.: Nu am facut ceva deosenit in ziua aia.Nu am urmarit filme de nici un fel.Nu s-a intamplat nimic dupa vis.Care o fii fost cauza?:|

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket