miercuri, 1 septembrie 2010

S-au întâmplat şi astea

miercuri, 1 septembrie 2010
După ani-lumină de absenţă, sper că asta înseamnă mult, revin cu două povestiri din scurta, dar cuprinzătoarea mea biografie.
Prima, mă are pe mine ca personaj principal, pe la minunata vârstă de 5 ani or so, când evident, n-aveam blog. Cum eram eu aşa copchil inochente riscă al meu tată să mă scoată în public şi, mai ales, să mă transporte din punctul A în punctul B, cu un mijloc in comun, aka tramvai. Atunci, ca şi acum de altfel, eram cam gură-spartă. Opinam cu volumul la maximum, fără să mă jenez de oamenii din jur. Totuşi, acum fac asta mai puţin, c-o fi bine, c-o fi rău...Anyways, la un moment dat observ un om foooarte înalt, care era la o distanţă relativ mică faţă de noi. Şi ca să vedeţi că de mică aveam o minte de ucigaş în serie am exclamat fără ezitare, mă citez "Taaaatiii, tu-ţi dai seama ce sicriu mare o să-i trebuiască?". Am pus săracu om pe gânduri. Pragmatică de mică, ce să mai.
A doua, povestire adică, s-a-ntâmplat acu' vreo lună. Eram dimpreună cu prietenele mele şi pentru că ne simţeam vanitoase şi mult prea dive am zis să ne mai tăiem din entuziasm şi să ne cântărim. Cum credeţi că m-am cântărit eu? Cu mâncarea-n mână, evident :)).

PS: Că tot am pomenit de cutii de băgat la 2 metri sub pământ, ţin să le urez minunaţilor mei vecini, care bat în pereţi de 2 zile încoace încontinuu, un călduros "Bate-v-aţi cuie-n copârşeu, băăă!". Mulţumesc.
PS nambăr 2: Cum vă spuneam, durerea-n gât a revenit. Dar, mă tratez.

4 comentarii:

Secret life spunea...

ce tare faza cu sicriul =))
si apropo de vecini ,noroc ca stau la casa:))

zmeurică0112 spunea...

Deja imi imaginez ce fata facuse respectivu' cand a auzit ce ai zis :))

Si ca sa nu fii singura, si mie mi-a revenit raceala sau gripa sau nu, ca de fapt doamna doctor mi-a pus diagnosticu bronsita :(( m-as fi multumit doar cu durerea in gat, da na :-<

Ionny spunea...

=)))))) saracul...tind sa cred ca atunci cand erai mica oamenii nu erau in siguranta in preajma ta =)))

D. spunea...

N-ai facut nimic rau, erai realista de mica ;))

Si eu m-am cantarit, dar sper ca era stricat cantarul.

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket