Dacă tot e luna cadourilor (şi a clişeelor, deopotrivă), m-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă metoda pe care o folosim, eu şi prietenele mele, atunci când ne facem cadouri.
Ideea e că în ultimul an toate am primit, rând pe rând, câte-o fotografie înrămată, care ne înfăţişa în momentele noastre de referinţă, aşa ca de-aducere aminte pentru anii ce-or să vină. Da, ştiu! OOO, ce drăguţ! Chiar e, doar că criteriul după care alegeam poza nu a fost unul dintre cele mai drăguţe. Anume, toată lumea trebuia să arate bine în poză, în afară de aniversat - neintenţionat, bineînţeles - doar că poza în care aniversatul arată cel mai naşpa, se-ntâmpla să fie poza în care ceilalţi arătau bine :)). Aşadar, cea care primea poza, cu ocazia zilei de naştere, se trezea că a fost aleasă fix poza aia în care îi stătea părul aiurea, avea ochii închişi şi altele asemenea. În schimb, restul protagoniştilor din poză erau ca decupaţi din revistă. Consolarea era că ştiai că arăţi bine în toate celelalte poze, făcute cadou, mai puţin în aia pe care-i primit-o tu.
Voi ce idei de cadouri aveţi pentru anul ăsta? Mergeţi pe ideea cadourile clasice sau alegeţi ceva trăsnit?
sâmbătă, 15 decembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu