John Grisham, politician, avocat și autor de origine americană, și-a făcut un nume din publicarea romanelor cu temă avocățească. Operele sale s-au bucurat de foarte mare succes, multe dintre ele fiind transpuse și pe peliculă, precum The Pelican Brief, A Time to Kill sau The Firm. Nici Camera morții nu se abate de la rețeta thrillerului avocățeasc (legal thriller).
Acțiunea începe în Mississippi-ul anului 1967, atunci când orășelul Greenville este zguduit de explozia unei bombe plasate în biroul avocatului Marvin Kramer. Explozia îl schilodește pe Marvin Kramer - care decide, într-un final, să își ia viața - și îi ucide pe gemenii săi, în vârsta de 5 ani.
Făptașul este arestat chiar la fața locului și trimis în judecată.
Așa ajungem să facem cunoștință cu personajul principal al romanului, Sam Cayhall, membru al Ku Klux Klanului, din tată în fiu, care are toleranță zero pentru orice/oricine nu se califică drept un alb veritabil. Și asta nu neapărat pentru că ar avea convingeri puternice, ci pentru că asta e mentalitatea care i-a fost lăsată moștenire.
Se judecă procesul o dată, se judecă de două ori. Sam Cayhall scapă nepedepsit din cauza erorilor judiciare. Între timp, viața lui Sam se duce de râpă, familia se îndepărtează de el și se dovedește că a treia oară nu e cu noroc pentru toată lumea. După 20 ani de la cel de-al doilea proces, un funcționăraș ultrazelos, care se bazează pe declarația unui martor cheie, insistă ca procesul să fie reluat, iar Sam să fie rejudecat. De data aceasta, verdictul nu-i va mai fi favorabil lui Sam, care e condamnat la moarte, prin gazare.
După 9 ani de așteptare, când moartea se apropie de celula lui Sam, iar acesta e gata să o întâlnească, intră pe fir un tânăr avocat, colaborator al firmei de ale cărei servicii Sam se descotorosise cu greu.
Eforturile lui Sam de-a scăpa de tânărul avocat, Adam Hall, se dovedesc zadarnice, pentru că Hall este bine pregătit și hotărât să lupte până în pânzele albe pentru cauza lui Sam Cayhall, aceea de a-l scăpa de soarta cruntă care-l așteaptă.
Din acest moment începe o cursă contracronometru, care scoate la suprafață bune și rele, lucruri uitate sau tăinuite, sentimente contradictorii.
Trebuie să recunosc că, din tot ce am citit până acum, acesta e cel mai slab roman scris de John Grisham. Întâmplările se derulează lent spre foarte lent - în dulcele stil Sudist, iar direcțiile și modul în care autorul alege să le dezvolte sunt neinspirate și deloc thrilling.
Scriitura recuperează pe ultima sută de metri, când într-adevăr simți fiori pe șira spinării numărând împreună cu personajele ultimele minute rămase până la punerea în aplicare a pedepsei. Toată atmosfera creată te determină să crezi, până la final, într-o evadare spectaculoasă, într-o grațiere de ultima clipă, într-o mărturie revelatoare, care să schimbe cu totul datele problemei. Dar, nu. Minutele trec și Sam își împlinește soarta, fără drept de apel.
Probabil că acest roman s-a vrut o palmă peste obrazul statelor americane care încă mai practică pedeapsa cu moartea și de aceea autorul a ales să desfășoare un fir al narațiunii banal, care se termină brusc și nefericit.
Cu siguranță un roman care m-a dezamăgit, dar vin vremuri mai bune, cum ar fi o vreme ca să ucizi...
Cartea a apărut la editura rao și a existat o adaptare cinematografică (1996) cu Gene Hackman și Chris O'Donnell în rolurile principale.
Foto
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu