Dimineața devreme

Bine-a zis cine-a zis că ziua bună se cunoaște de dimineață. Mai poa` să zică o dată.

Dacă de porci zburători am mai auzit (dar n-am și văzut), de pâine zburătoare n-a pomenit nimeni nimic. Dar ea există. Am văzut-o.

Dimineața mea de marți a decurs în felul următor: mi-am pus o felie de pâine la prăjit, apoi am uns-o cu unt, am acoperit-o cu o felie de șuncă, am pus-o pe un fund de lemn și câââând să o pun pe masă zboară felia de pâine, lasă șunca pe banchetă (nu mă aflam în tren) și-și continuă traiectoria, înțepenindu-se, într-un final, între banchetă și perete. Și mai scoate-o de-acolo dacă poți. Dimineața devreme.

După pâinea zburătoare, a venit rândul iaurtului slab de înger. De ce? Pentru că atunci când m-am întins să-l iau, desfăcut fiind, s-a emoționat și a picat ”din picioare”, revărsându-se pe masă. Jumătate. Dimineața devreme.

Apoi, cu ajutorul cataramei de la curea am dărâmat un recipient plin cu detergent, care a ajuns în cadă. Dimineața devreme.

Într-un final am reușit să plec din casă (și s-o las intactă în urma mea) doar ca să constat că am luat o legătură de chei care nu era a mea. Dimineața devreme.

Mai târziu, lucrurile s-au calmat. Nu pentru mult timp, pentru că am primit abonamentul de tramvai rupt și lipit cu bandă scotch și neobservat la timp. Pentru că mă grăbeam. Din același motiv, secondat de vederea de cârtiță, am stat vreo 10 secunde să mă uit în depărtare la o persoană care mă strigase pe nume, îmi făcuse cu mâna și pe care eu n-am recunoscut-o, din cauză că nu am reușit să-i disting trăsăturile feței, Mi-am continuat drumul, fără să fac cu mâna înapoi. Și nu mai era dimineața devreme.