luni, 16 noiembrie 2009

Concluzii

luni, 16 noiembrie 2009
The people have chosen. Am văzut că, în mare, îmi împărtăşiţi părerea despre strălucitul sistem de învăţământ. Am căzut de acord că şcoala românească nu ne ajută deloc. Nu ne ajută să gândim, cu toate că se laudă că are asta ca scop. Tot ce face e să ne oblige să memorăm aiurea zeci şi sute de pagini din care, în scurt timp, nu mai ţinem minte nimic. Profesorii nu vor copii care să fie originali, care să emită păreri proprii, pentru că asta ar însemna că ei, profesorii, ar trebui să proceseze informaţia, să o analizeze. Şi asta e deja mult prea greu. E normal să le pretindă elevilor la ore, la exemene să reproducă aceleaşi idei consacrate, validate şi reciclate de zeci de generaţii. E clar pentru toată lumea că atunci când ieşi de pe băncile şcolii nu te descurci în nici un fel, habar n-ai de nimic, habar n-ai cum să faci să ai habar de ceva ca să te pui pe picioare. Buuun, astea sunt chestii evidente şi deranjante pentru toată lumea. Întrebarea e, ce putem face ca să îndreptăm situaţia? Facem ceva? Sau mergem mai departe cu valu', lăsăm lucrurile aşa cum sunt, plecăm capul, tăcem mâlc şi îndurăm?
 
Design by Pocket