Blogmas - ziua 16: Alo!

Am primit astăzi, mai devreme, un telefon de la una din instituţiile de învăţământ pe care am absolvit-o. Doamna de la celălalt capăt al firului realiza o statistică şi dorea să ştie ce isprăvi am făcut în viaţă de când am ieşit de sub oblăduirea lor.
Conversaţia asta mi-a amintit de unul din documentele pe care mi le-au pus în mână înainte de să mă dea pe poartă-afară. Documentul era redactat în felul următor:

Câteodată mai am momente când mă îndoiesc de mine şi de capacităţile mele, dar vorba lui Creangă "când mă uit în jur, prind curaj!". Oricum, asta îmi gâdilă doar într-o mică măsură orgoliul, pentru că, deocamdată, tot ei sunt cei care realizează statisticile, sondajele şi restul.

Concluzii

The people have chosen. Am văzut că, în mare, îmi împărtăşiţi părerea despre strălucitul sistem de învăţământ. Am căzut de acord că şcoala românească nu ne ajută deloc. Nu ne ajută să gândim, cu toate că se laudă că are asta ca scop. Tot ce face e să ne oblige să memorăm aiurea zeci şi sute de pagini din care, în scurt timp, nu mai ţinem minte nimic. Profesorii nu vor copii care să fie originali, care să emită păreri proprii, pentru că asta ar însemna că ei, profesorii, ar trebui să proceseze informaţia, să o analizeze. Şi asta e deja mult prea greu. E normal să le pretindă elevilor la ore, la exemene să reproducă aceleaşi idei consacrate, validate şi reciclate de zeci de generaţii. E clar pentru toată lumea că atunci când ieşi de pe băncile şcolii nu te descurci în nici un fel, habar n-ai de nimic, habar n-ai cum să faci să ai habar de ceva ca să te pui pe picioare. Buuun, astea sunt chestii evidente şi deranjante pentru toată lumea. Întrebarea e, ce putem face ca să îndreptăm situaţia? Facem ceva? Sau mergem mai departe cu valu', lăsăm lucrurile aşa cum sunt, plecăm capul, tăcem mâlc şi îndurăm?