luni, 12 martie 2012

The Firm

luni, 12 martie 2012
Acum multă vreme v-am vorbit despre serialul Sherlock, în ideea (slab conturată) de a începe o nouă rubrică, pe lângă cea de muzică. S-ar putea ca rubrica să devină, totuşi, una cu care să ne obişnuim, pentru că azi vreau să vă vorbesc despre un nou serial la care am început să mă uit.
După succesul şi inflaţia serialelor medicale (House M.D., Grey's Anatomy şi multe altele), mai toţi producătorii de gen de la Hollywood s-au reprofilat pe un alt subiect, cel legal, ceea ce a dus la o invazie a serialelor cu avocaţi & Co. Unul dintre aceste seriale este şi Firma, cel despre care vreau să vorbesc mai pe larg.
Firma a fost lansat pe data de 8 ianuarie anul acesta, bazându-se pe romanul cu titlu omonim scris de John Grisham. Serialul urmăreşte povestea avocatului Mitch McDeere şi a familiei acestuia, care din prea mult zel muncitoresc ajunge să fie fugărit de mafie, poliţie şi alţi colegi de breaslă.
Actorii care apar în serial nu sunt dintre cei mai cunoscuţi, dar asta nu înseamnă că nu reuşesc să îşi joace rolurile în mod convingător. Firma e de abia la al 4-lea episod din primul sezon, dar intrigile care se ţes se arată interesante şi de urmărit.
Puteţi vedea serialul pe AXN, în fiecare miercuri de la ora 22 şi, în reluare, duminica de la ora 20.

vineri, 6 ianuarie 2012

Sherlock

vineri, 6 ianuarie 2012
Nu ştiu dacă toată chestia asta o să se transforme într-o nouă rubrică, dar vreau să scriu despre seriale/emisiuni care-mi plac. Acum, o să mă concentrez pe un serial relativ nou, lansat în 2010, care se află la al doilea sezon. Se numeşte Sherlock. Da, e bazat pe poveştile cu detectivul Sherlock Holmes ale lui Sir Arthur Conan Doyle. Poveşti care au fost însă updatate şi aduse în era noastră. Ceea ce mi se pare o idee foarte bună. Altfel te raportezi la poveste şi personaje, în calitatea ta de spectator,când vezi că Sherlock foloseşte un smartphone şi administrează un website. Doctor Watson scrie pe blog şi e fost medic militar în Afghanistan. Înţelegi mai bine toată povestea dacă e plasată într-un context familiar ţie. Pe lângă nota de modernitate dată personajului şi situaţiilor prin care trece, serialul mai primeşte un plus atât pentru jocul actorilor, cât şi pentru realizare.
În prezent, serialul nu poate fi urmărit pe niciunul din posturile TV româneşti. Să sperăm totuşi că AXN (unde a fost dat iniţial) va relua difuzarea lui.
Dacă aveţi şi voi seriale, emisiuni sau chiar filme pe care vreţi să le recomandaţi, please do so într-un comentariu.
 
Design by Pocket