Cred că jumătate din oamenii pe care i-am auzit vorbind au zis că aceste 2 cuvinte sunt motto-ul după care ei se ghidează în viaţă, "Carpe diem!". Dar oare chiar ştim să trăim clipa, ştim ce trebuie să facem pentru a stoarce fiecare moment până la ultima picătură?
Eu una trebuie să recunosc că habar nu am cum se face lucrul ăsta. Deloc. Spre exemplu chiar dacă suntem de abia la jumătatea lunii iulie, eu deja calculez cât mai este până la sfârşitul verii şi cu cât se scurteză durata fiecărei zilei. Toată panica a început de prin iunie când s-a înregistrat cea mai lungă zi din an. Pentru mine a fost cea mai tristă pentru că ştiam că pornind din acel punct durata zilei va scădea tot mai mult, că toamna se va instala curând. Da, ştiu. Sună foarte trist, dar nu mă pot abţine. I just can't seize the moment! Eu am în vedere fie trecutul, fie viitorul, dar niciodată prezentul. Nu valorific niciodată ce am acum. Tot timpul privesc prezentul din perspectiva altui timp şi a altor circumstanţe. Ştiu că e o optică greşită care mă face să regret întotdeuna că nu mi-am gestionat timpul altfel. Şi mai ştiu că e o atitudine care cere să fiu împuşcată pentru a-mi fi curmată suferinţa, dar chiar nu pot să gândesc altfel lucrurile decât în atemporalitate. Sper să-mi treacă! Aha!
