luni, 11 ianuarie 2010

Viena, the land of choice

luni, 11 ianuarie 2010
Îmi pare rău că nu am scris articolul ăsta la cald, când mă înecam de atâta uimire şi impresionare. Ar fi atâtea de spus despre Viena şi parcă totuşi nu se leagă nimic.
Statistic vorbind, Viena capitală a Austriei şi totodată centru cultural, economic şi politic este cel mai mare oraş austriac şi al zecelea ca mărime din cadrul Uniunii Europene. De asemenea, Viena găzduieşte unele dintre cele mai mari organizaţii mondiale, Naţiunile Unite şi OPEC-ul. Din 2001 figurează pe lista patrimoniului UNESCO şi alături de Vancouver este oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii.
În realitate, Viena te pune la locul tău, îţi arată adevarata ta valoare şi statură. E impunătoare, autoritară, mândră and leaves you wanting more. În Viena nu se respiră oxigen, în Viena se respiră cultură, grandoare, stil.
Viena are multe de oferit, la fiecare pas ai după ce-ţi întoarce capul, arhitectonic şi cultural vorbind. Rişti să-ţi suceşti gâtul, dar o faci pentru o cauză nobilă. Şi chiar şi aşa cu 1000 de lucruri văzute per secundă, lucruri pe care oricum creierul tău nu e suficient de capabil să le proceseze în timp util, nu reuşeşti să vezi decât o mică parte din câte îţi oferă, generos, Viena.
Dacă mergi acolo ca turist, vei duce o luptă grea între a vedea Viena cu ochiul liber sau ca japonezii, prin aparatul de fotografiat. Dacă prinzi vreme friguroasă, cu grade în minus şi ninsoare din plin, nu mai ai nici o decizie de luat. Îţi bagi mâinile în buzunar, te afunzi în geacă şi savurezi Viena cu coada ochiului, de sub protecţia glugii.
Cu toată măreţia ei sau din cauza măreţiei ei am o bănuială cum că vienezii, începând cu strămoşii lor ar avea sânge de o culoare mai închisă, culoare care nu e albastru, în ciuda imperialismului. N-ai văzut loc mai (h)aurit, mai vast şi cu de toate la un loc. Combinaţie care are cea mai mare concentrare în palatele Casei Imperiale. Casă Imperială care avea palate, nu glumă. Câte unul pentru fiecare anotimp şi fiecare lună a anului. Palate cu minimum 1.000 de camere unde fiecare obiect era parcă făcut pe mărimea unui uriaş. Pe de o parte, obiectele de mobilier, vesela, hainele transmit lux şi opulenţă, dar pe de altă parte trădează inconfort şi încorsetare.
Viena îmbină vechiul cu noul. Reunite sunt muzeele de artă, Opera, Filarmonica, statuile unora precum Maria Theresia, Mozart sau Goethe şi toate iniţialele pâmântului, C&A, H&M, D&G, Rolex, Swarovski, etc. Are de toate pentru toţi. E maleabilă şi cucereşte fiecare privire şi suflet care-i trece graniţa.



6 comentarii:

zmeurică0112 spunea...

Wow :x e visu' meu s-ajung la Viena :x

RoxX spunea...

suuperb...bravo lor ca stiu sa isi puna in valoare atractiile turistice!

Ionny spunea...

Viena...8->...cel mai frumos loc...:x...chiar mi-ar place sa ajung pe acolo :x

Giusy spunea...

e dah....asa oras sa tot vezi...nu am fost, mi-as dori sa merg sa vad cat mai multe locuri...insa dupa descrierea ta e absolut fabuloasa :x

Si atunci sa nu visezi macar ca intr-o zi vei avea si tu asa ceva in tara ta? sa nu visezi ca atunci cand vei invata ceva si vei stii acel ceva suficient de bine, vei fi pus in valoare si ti se vor recunoaste meritele?

Dreams boy, dreams...da macar prin asta sa ne ambitionam si noi sa ajungem ceva in viata;))

O zi frumoasa sa ai:)

Marco spunea...

Capitala de fost imperiu asa ca nu trebuie sa ne miram.

Deny spunea...

Un oras extrem de frumos [:x] Si pozele sunt super de asemenea si articolul!
Bravo felicitati! [=D>]

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket