Şi...marmotele nu mai învelesc ciocolata în staniol

În timp ce noi stăm pe Facebook sau, după caz, scriem pe blog, în Alpii Austrieci se întâmplă asta: 

Un băieţel de 8 ani leagă prietenii sincere cu marmotele. Numele lui e Matteo Walch şi a făcut cunoştinţă cu aceste animale pentru prima dată acum 4 ani. De atunci, revine în fiecare an în Alpi pentru a petrece timp cu prietenii lui blănoşi. Legătura creată între marmote şi Matteo e cu atât mai interesantă şi specială cu cât marmotele sunt ştiute ca fiind timide, fricoase şi neprietenoase în prezenţa omului. Cred că acum, pentru ele, venirea lui Matteo în fiecare an e similară cu Crăciunul. Lasă deoparte împachetatul ciocolatelor şi două săptămâni, cât băiatul e în preajmă, au şi ele concediu.

Aşa o experienţă e de trecut pe bucket list: să te plimbi cu mâinile în buzunar prin Alpi şi să faci cunoştinţă cu natura one on one.

Viena, the land of choice

Îmi pare rău că nu am scris articolul ăsta la cald, când mă înecam de atâta uimire şi impresionare. Ar fi atâtea de spus despre Viena şi parcă totuşi nu se leagă nimic.
Statistic vorbind, Viena capitală a Austriei şi totodată centru cultural, economic şi politic este cel mai mare oraş austriac şi al zecelea ca mărime din cadrul Uniunii Europene. De asemenea, Viena găzduieşte unele dintre cele mai mari organizaţii mondiale, Naţiunile Unite şi OPEC-ul. Din 2001 figurează pe lista patrimoniului UNESCO şi alături de Vancouver este oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii.
În realitate, Viena te pune la locul tău, îţi arată adevarata ta valoare şi statură. E impunătoare, autoritară, mândră and leaves you wanting more. În Viena nu se respiră oxigen, în Viena se respiră cultură, grandoare, stil.
Viena are multe de oferit, la fiecare pas ai după ce-ţi întoarce capul, arhitectonic şi cultural vorbind. Rişti să-ţi suceşti gâtul, dar o faci pentru o cauză nobilă. Şi chiar şi aşa cu 1000 de lucruri văzute per secundă, lucruri pe care oricum creierul tău nu e suficient de capabil să le proceseze în timp util, nu reuşeşti să vezi decât o mică parte din câte îţi oferă, generos, Viena.
Dacă mergi acolo ca turist, vei duce o luptă grea între a vedea Viena cu ochiul liber sau ca japonezii, prin aparatul de fotografiat. Dacă prinzi vreme friguroasă, cu grade în minus şi ninsoare din plin, nu mai ai nici o decizie de luat. Îţi bagi mâinile în buzunar, te afunzi în geacă şi savurezi Viena cu coada ochiului, de sub protecţia glugii.
Cu toată măreţia ei sau din cauza măreţiei ei am o bănuială cum că vienezii, începând cu strămoşii lor ar avea sânge de o culoare mai închisă, culoare care nu e albastru, în ciuda imperialismului. N-ai văzut loc mai (h)aurit, mai vast şi cu de toate la un loc. Combinaţie care are cea mai mare concentrare în palatele Casei Imperiale. Casă Imperială care avea palate, nu glumă. Câte unul pentru fiecare anotimp şi fiecare lună a anului. Palate cu minimum 1.000 de camere unde fiecare obiect era parcă făcut pe mărimea unui uriaş. Pe de o parte, obiectele de mobilier, vesela, hainele transmit lux şi opulenţă, dar pe de altă parte trădează inconfort şi încorsetare.
Viena îmbină vechiul cu noul. Reunite sunt muzeele de artă, Opera, Filarmonica, statuile unora precum Maria Theresia, Mozart sau Goethe şi toate iniţialele pâmântului, C&A, H&M, D&G, Rolex, Swarovski, etc. Are de toate pentru toţi. E maleabilă şi cucereşte fiecare privire şi suflet care-i trece graniţa.