Să mergem, zic

În săptămâna ce tocmai a trecut am luat parte la o nouă escapadă. De data asta pe plaiurile Timişoarei. Bine, întâlnirile astea cu scopul de a vizita noi locuri sunt, de fapt, pretexte pentru a mânca nişte clătite home-made. La fel s-a întâmplat şi acum, am făcut un teanc serios de clătite cu preţul unei linguri de lemn rupte şi al unei farfurii sparte.
Timişoara e un oraş fain. Are o grăma' de parcuri şi părculeţe, toate întinse, ca suprafaţă, şi verzi ca un măr necopt. Plus multe pieţe, aşa cochete, burgheze, unde poţi să şezi cu o îngheţată în mână şi o eşarfă la gât şi să te simţi boem. E un loc bun de plimbare şi binoclare şi hlizire pentru poze.
Cu ocazia asta, am avut parte de două premiere. Prima, a fost c-am văzut un film 3D, pentru cea dintâi dată în viaţa mea. Am văzut Step Up 3D şi am fost încercată de o serie de reacţii demne pentru cineva venit de pe sate. Filmul e mishteaux, poate nu cel mai spectaculos ca efecte care să fie redate-n 3D, dar e de văzut. Aaa, mai tre să spun că după vreo 10 minute de la începerea filmului eu mi-am pierdut paiul, aşa că am stat pe sec fără să pot bea măcar o gură de suc.
A doua premieră a fost c-am pierdut trenul. În cel mai tembel mod cu putinţă. Am plecat din timp la gară, am ajuns pe peronul bun cu mult timp înainte de ora de plecare că să lăsăm trenul să ne plece de sub ochi. Pentru că, nu-i aşa, cu toate că linia era bună, destinaţia şi ora la fel, nouă nu ni s-a părut că trenul arată a personal aşa că nu ne-am urcat în el. Important e că într-un final am prins un tren spre casă, după un milion de îndoieli de genul "Oare o fi ăsta trenul bun?". Ce să-i faci, copii de la oraş.
P.S Când voi face rost de cele 500+ poze care atestă existenţa călătoriei voi updata articolul.