luni, 20 decembrie 2010

Airplanes

luni, 20 decembrie 2010
Am cam chiulit de la scris în ultima vreme, aşa că e timpul să-mi dau două palme şi să încep să mai leg câteva fraze în mod coerent, că blogu' ăsta nu-i sat fără câini.
Dacă ţineţi minte, şi sigur tineţi, pentru că la cât de des postez eu e imposibil altfel, în urmă cu câteva postări am menţionat printre altele că în vara ce tocmai trecu am avut parte de câteva premiere.
Despre încă una din ele, în rândurile ce urmează. Deci, serios acuma, pot veni cu nişte formulări mai lame ca astea? Cred că da, hai să vedem.
Ast' vară lucrurile s-au întâmplat în aşa fel încât am experimentat transportul la un alt nivel. Da, acel nivel, al aerului. Am făcut prima mea călătorie cu avionul. E nevoie să spun că am avut nişte reacţii demne de cineva venit de pe sate? Daar, să nu anticipăm. Ţineţi-vă bine pen' că articolul ăsta se arată a fi lung. Se înţelege că tre' să recuperez.
Aşa că în scopul noii experienţe, de fapt nu ăsta era scopul final, că n-am făcut doar o tură cu avionul între două aeroporturi, m-am împachetat şi m-am înfiinţat la locu' cu pricina. Bine, înainte, panicardă ştiindu-mă, am mâncat serios şi am luat vreo 2 pastile etnobotanice ca să evit a le pune pe însoţitoare să-şi transforme meseria într-una murdară. Acuma nu ştiu eu dacă pastilele alea erau tocmai etnobotanice, se poate să fi fost făcute din plante crescute în faţa blocului şi nu neapărat la ţară. Oricum şi-au făcut efectul.
După ce mi-am luat măsurile astea de precauţie am intrat în aeroport. Noroc că am ajuns devreme, că altfel n-aveam timp să ies din şoc. Slavă Celui de Sus pentru spiritul de turmă, pentru că dacă nu erau alţi inşi după care să mă ţin nu urcam nici în ziua de az' în avion.
Sui eu în avion, acolo omet cât să umpli două judeţe. Bineînţeles că deja mă vedeam cum o să călătoresc eu de-ampicioarelea, ca-n autobuz. Da' mi-a trecut repede scenarita asta când am auzit-o pe stewardesă zbierând să ne găsim locuri şi să ne aşezăm. Bine, ea cred că o fi ataşat şi-o înjurătură în gându' ei, numa n-a putut-o exprima din cauza politicii companiei. Când am auzit-o, m-am gândit, taci tu, troglodito, zbieri ca apucata, de parcă n-ar fi datoria ta să mă aşezi undeva.
Într-un final am aterizat într-un fotel d-ăla. Numa' că trebuia să mă încenturez. Ceea ce io, de la sat fiind, n-am ştiut ezact şi precis cam cum se face. Până la urmă am dibuit şmecheria. Mi-am strâns bine centura aia şi am stat cuminte. Bine, peste o vreme ne-o dat voie captain să ne dezcenturăm, da' io am zis că ce-i sigur e sigur, nu cumva, Doamne feri, să prindem vreun gol de aer tocmai când n-am centura legată. Şi oricum, nu ştiam prea bine s-o mânuiesc. Plus că oricum stăteam ţintuită-n scaun, cu centură sau fără, deci mai bine cu.
Şi după ce ne-am instalatără noi, numa ce se apucă stewardesele să ne explice măsurile de salvare, evacuare, etc. Numa' că spătarele scaunelor erau prea înalte, eu stând în ele, prea mică, aşa că numai bine n-am văzut nimic. Auzeam doar câte un cuvânt cheie: uşă, lumini, veste, mască, oxigen. Deja mă gândeam, extraordinar, dacă ne prăbuşim acuma o să mor proastă, pen' că nici măcar n-o să ştiu ce am de făcut. Da' nu ne-am prăbuşit. Aşa că am de povestit şi peripeţiile întoarcerii.
La întoarcere eram deja cu nasu' pe sus, ştiam mersul lucrurilor, că doar fusesem deja o dată cu avionul. Şi tocmai când treceam prin detectoarele de metale cu atitudinea asta de divă, încep alea şi sună, schelălăie. În momentul ăla io eram gata să declar şi ce nu era adevărat. Se apropie ofiţeru' in charge de mine şi-mi zice să-mi scot pantofii. Eu m-am conformat, m-am lepădat de ei imediat, de 3 ori  încă. Aşa că mă desculţară şi numa' ce mă plimbam eu prin aeroport doar în şosete. Noroc că-mi luasem şosete curate, să mă poată identifica-n caz că-mi pierd buletinu'. Cum e de aşteptat, după ce-a trecut faza, şi implicit mi-a trecut spaima, deja eram combatantă, că eu le fac reclamaţie, că nu se poate să plimbe oamenii desculţi, că nu ştiu ce. Dar nu mă mai auzea nimeni, pentru că deja eram în maşină, în drum spre casă.
PS, dacă mai aveţi nervi de unul: Poze nu am, pentru că ne-au interzis să folosim orice aparat şi eu m-am conformat. Deci ei sunt de vină.

4 comentarii:

Secret life spunea...

asta da peripetie:))

Didi spunea...

Deci sa inteleg ca, in final, te'ai intors cu masina? :))

Oricum cred ac a fost o experienta speciala sa zbori cu avionul.O vei repeta, nu ?

RoxX spunea...

Şi cum te-ai simţit cu capul în nori,Di?:D
Mai ales că ai avut o panoramă încântătoare de acolo,de sus :>

Di spunea...

Didi, m-am intors tot cu avionul. Cu masina am mers doar de la aeroport pana acasa. Si da, probabil cand nu voi avea incotro, voi repeta experienta.
RoxX, m-am simtit high :))

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket