Despre nimic, practic.

Am impresia că eu îmi cam bat joc de blogul ăsta. Ştiam eu că nu trebuia să-i prevăd un viitor glorios, pentru că eu nu funcţionez bine sub presiune şi în conformitate cu diverse planuri. N-am mai scris de nu mai ţin minte când (noroc cu arhiva blogger) şi azi era să-mi găsesc motiv de chiul de la scris, din nou. Daaar, am dat drumul la muzică şi am scris ce vi se aşterne în faţa ochilor. Bun, am trecut şi de faza asta lame de reacomodare.
Principalul motiv pentru care n-am mai scris a fost c-am avut computerul under fire, în carantină, în depresie, aproape în groapă. Acuma şi-a revenit, cred, aşa că profit de el.
Acum o să sar la o cu totul altă chestie, completely unrelated. Când am accesat blogger azi, după mult timp, am văzut anunţul schimbării la faţă a platformei noastre de blogging. Ceea ce mi-a amintit că şi eu avusesem în plan o schimbare a înfăţişării blogului meu, de unde rezultă nefuncţionarea sub presiune de care vorbeam în primul paragraf, de unde, mai departe, rezultă că n-am sărit chiar de la una la alta. I am not making any sense. Sau cum ar zice românii cizelaţi, nu fac niciun sens, dom'le.
Toată faza e că n-am strop de inspiraţie, n-am nicio viziune a cum ar trebui să arate blogul. Ştiu că vreau să îi aduc un suflu nou, să fie mai închegat, mai unitar. Dar, cum? Ok, problema principală cred că o reprezintă conţinutul. Dar, hei, de ce să nu fiu superficială şi să nu mă gândesc întâi la teme şi fonduri colorate şi parfumate, daca pot, nu? Ţara arde şi baba se piaptănă.
Atunci când mă uit la alte siteuri mă învăluie aşa o aură profetică şi-mi vin tot felul de idei despre cum ar putea să arate, despre cum ar putea fi îmbunătăţite. Când mă uit la blogul meu, în schimb, nu mă păleşte nicio idee. Bag seama c-o fi perfect şi de aia nu percep nicio undă a schimbării.
Ei bine, mi-am îndeplinit datoria obştească, am scris articolul ăla naşpa, pe care-l născocesc după fiecare absenţă îndelungată. Acestea fiind debitate, mă aştept să citesc scriu mai des şi vă aştept să nu vă aşteptaţi la prea multe.

P.S. Melodia de încurajare, care a constituit suportul muzical al scrierii postării ăsteia.