Am ajuns în Almeria după un drum de 650 de km plin de serpentine, făcut prin munţi, printre care se ivea marea la răstimpuri, aşa, ca un teaser.
Pe cum ne-am apropiat am lăsat în urmă măslinii, arbuştii pitici, relieful stâncos şi atmosfera occidental-europeană şi am dat de un peisaj mai exotic, cu palmieri, mare, plajă şi iz african datorat construcţiilor de inspiraţie maură.
Mi-a plăcut oraşul. Cu tot ce înseamnă case, străduţe, ornamente. Despre plajă, în schimb, n-aş spune că a fost chiar dragoste la prima vedere :)). N-am avut parte de nisipuri aurii şi de apă verde-albastră. Plaja a fost acoperită de pietriş, aşa că am avut parte de masaj şi exfoliere a tălpilor, 2 în 1. Apa nu m-a încântat nici ea peste măsură. A fost destul de gri, rece şi plină de meduze. Ocazie cu care am văzut şi eu meduze în viaţa reală pentru prima dată. Cu toate astea, mi-a plăcut să mă plimb pe malul mării, dimineaţa devreme la răsăritul soarelui, în bătaia valurilor. Şi cam la atât s-a rezumat contactul meu cu apa mării, pentru că nu m-am îmbăiat pe bune decât de vreo două ori, şi atunci dimineaţa devreme când încă valurile nu o luaseră razna.
Nici cu soarele n-am petrecut prea mult timp, doar atât cât să trec de la nuanţa brânză telemea la cea caşcaval afumat :). Dar atât timp cât am stat pe prosop, la bronzat, mi-a plăcut să observ lumea de pe plajă. Aşa am văzut nişte costume de baie interesante şi un grup de tineri care făceau mişcare într-un fel original. Cred că erau ceva breakdanceri care-şi făceau antrenamentul pe plajă: au îngropat o minge specială pe jumătate în nisip şi au sărit, pe jumătatea rămasă la suprafaţă, ca pe trambulină, s-au dat peste cap, s-au învârtit în aer. Foarte fain!
N-am reuşit să vizitez tot oraşul, iar dintre principalele obiective am apucat să văd doar fortăreaţa Alcazaba, daaar despre asta într-un alt articol.
Oficial urăsc editorul de postări. Mi-a luat foarte mult timp ca să pot încărca o mână de poze şi să le pot aranja cât de cât decent. E ceva ce nu fac eu bine?
2 comentarii:
poate au pozele marime prea mare.. cel putin la mine se vede diferenta intre, de ex. 2MBsi 600KB..
Multumesc de sfat, el-mundo-en-colores! Data viitoare le redimensionez inainte de sa le uploadez, sa vad daca functioneaza mai bine asa.
Trimiteți un comentariu