Să mergem, zic

În săptămâna ce tocmai a trecut am luat parte la o nouă escapadă. De data asta pe plaiurile Timişoarei. Bine, întâlnirile astea cu scopul de a vizita noi locuri sunt, de fapt, pretexte pentru a mânca nişte clătite home-made. La fel s-a întâmplat şi acum, am făcut un teanc serios de clătite cu preţul unei linguri de lemn rupte şi al unei farfurii sparte.
Timişoara e un oraş fain. Are o grăma' de parcuri şi părculeţe, toate întinse, ca suprafaţă, şi verzi ca un măr necopt. Plus multe pieţe, aşa cochete, burgheze, unde poţi să şezi cu o îngheţată în mână şi o eşarfă la gât şi să te simţi boem. E un loc bun de plimbare şi binoclare şi hlizire pentru poze.
Cu ocazia asta, am avut parte de două premiere. Prima, a fost c-am văzut un film 3D, pentru cea dintâi dată în viaţa mea. Am văzut Step Up 3D şi am fost încercată de o serie de reacţii demne pentru cineva venit de pe sate. Filmul e mishteaux, poate nu cel mai spectaculos ca efecte care să fie redate-n 3D, dar e de văzut. Aaa, mai tre să spun că după vreo 10 minute de la începerea filmului eu mi-am pierdut paiul, aşa că am stat pe sec fără să pot bea măcar o gură de suc.
A doua premieră a fost c-am pierdut trenul. În cel mai tembel mod cu putinţă. Am plecat din timp la gară, am ajuns pe peronul bun cu mult timp înainte de ora de plecare că să lăsăm trenul să ne plece de sub ochi. Pentru că, nu-i aşa, cu toate că linia era bună, destinaţia şi ora la fel, nouă nu ni s-a părut că trenul arată a personal aşa că nu ne-am urcat în el. Important e că într-un final am prins un tren spre casă, după un milion de îndoieli de genul "Oare o fi ăsta trenul bun?". Ce să-i faci, copii de la oraş.
P.S Când voi face rost de cele 500+ poze care atestă existenţa călătoriei voi updata articolul.

Niculae şi ieuroii

Sau cum să recunoşti ţăranii în tren. Bine, ideal ar fi să nu ajungi să-i recunoşti, adică să nu nimereşti la un loc cu ei, să fi persoană inspirată şi să stai departe de ei, dar în viaţă nu poţi întotdeauna să eviţi lucrurile nasoale :D. Aşadar, luaţi aminte! Ţăranul se recunoaşte după tricoul cu burtă, sacoşa de rafie in carouri combinate, roşii şi albastre, nevasta proprietate privată pe post de hamal şi bineînţeles sticla de palincă/rachiu/ţuică/ bere sau ce-o fi pe placul omului, neapărat învelită în ziare, da' neapărat. Na, dacă vezi d-ăştia în gară, pe acelaşi peron cu tine, aşteaptă trenul următor. Eu n-am ştiut toate astea şi am trăit cea mai lungă oră şi încă jumătate dintr-altă oră din viaţa mea. Cele mai lungi o oră şi jumătate :)). Buuunnn, vine trenu', se opreşte trenu', urcă lumea, mai stă trenu' să se odihnească puţin şi după se urneşte la drum, că le promisese părinţilor să ne aducă acasă pe lumină. Lumea în trin, mai face o integramă, mai bea un gât de apă, că tare mai era cald mon cher, mai ascultă o muzică- în căşti, bineînţeles- mai una, alta la care "Băăăă, Ghiţăăăăă, 'ţi-ar capu' al dracu' de când nu mai vorbirăăăăm!!" Gata, scapi apa pe tine, sare pixu' pe foaie şi greşeşti integrama, se ard căştile, prăpăd. Deci cuuuum? "De când nu mai vorbirăăăm!" Aha, aşa deci. Era ţăranul în acţiune. Prin bunăvoinţa lui Ghiţă face rost de numărul de telefon al altui gigel şi dăi, şi luptă. "Alo?!? Da'cine-i acolo?" Adică, tu suni şi tot tu te minunezi de cine-i la celălalt capăt? După interogatoriul de rigoare " Unde-i mă-ta?" nemulţumit de rezultat îl mai sună o dată pe Ghiţă "Băăăi Ghiţă, da ce număr îmi dăduşi că nu mierge Ghiţă, nu mierge! Dacă-ţi spui, stai că ţi-o dau pe Leana să-ţi zică şi ea!" Repetă ei faza asta de vreo 2-3 ori, să fie acolo, după care se calmează. Până când Leana " Hai s-o sun şi pe cutărica să vaz eu ce mai face!".
Noi deja ne făceam socoteala că prea multe minute nu mai pot avea şi chiar de au curând trebuie să li se termine bateria, plus că mai tre să ia pauză de-o pălinco-bere-ţuicomicină, deci ne scoatem. Aaa, şi ăl pe care îl sunaseră ei, de le dăduse Ghiţă numărul era Niculae, aveau ei o afacere cu bănet de rezolvat. Şi nu, nu ştiu cum s-a încheiat afacerea, da sunaţi-l pe Ghiţă că vă dă el numărul de telefon şi aflaţi singuri.