În 2040

Aşa se presupune că vor arăta vedetele de azi, pe care toată lumea le invidiază, le admiră, le visează şi le copiază, în anul de graţie 2040. Se presupune pentru că pe parcursul procesului de îmbătrânire intervine un mic factor adjuvant numit Botox care dă toate presupunerile peste cap şi induce lumea în eroare sau oroare?!?
Astfel, în 2040 o să avem un Justin Timberlake care va arăta ca un fermier sudist din SUA care fugăreşte vite toată ziua.
Nicole Kidman va arăta ca o vrăjitoare (că tot a jucat ea un asemena rol prin '98 - vezi Practical Magic). Partea bună e că n-o să-şi mai bată capul cu ce costum să îmbrace de Halloween.
Paris Hilton nu va arăta cu mult mai rău decât în prezent. Jude Law cred că va mai avea şanse să impresioneze vreo 2-3 dame cu vedere mai slabă. Angelina Jolie mi separe că iese şi de data asta învingătoare. Va arăta prezentabil. Cine are material, are.






P.S: Click pe poze pentru a le vedea mărite.

Cum strică românul treaba

Acum câteva săptămâni am scotocit în bibliotecă după o carte bună care să mă mai scoată din monotonie. Am dat peste Adam şi Eva de Liviu Rebreanu. Am mai observat cartea asta de câteva ori, dar din cauză că am auzit că ar fi o carte pur filosofică am cam ocolit-o. Asta până acum câteva săptămâni când chiar nu mai aveam nimic bun de citit pe lângă casă şi având în vedere că mi-a plăcut Ion m-am gândit totuşi să-i dau o şansă. Oricum cartea e subţirică, aşa că mi-am zis că şi dacă nu-mi place într-o lună tot o dau gata.

Bun, m-am apucat de carte şi după vreo câteva pagini deja îmi puneam alegerea la îndoială. Începe cu un citat din Kant. Ura! Şi continuă cu nişte descrieri din acelea care îţi provoacă ridicări de sprânceană. Bla, bla, bla. Trec de primele pagini reunite sub titlul Început şi ajung la cel dintâi capitol. O încântare de-a dreptul, foarte frumos.

Am citit cu mare drag toate cele 5 capitole care i-au urmat primului într-un interval de timp relativ scurt. A fost o mare surpriză şi pentru mine.

Pe scurt, aşa ca să nu vi se pară că vorbesc aiurea, subiectul cărţii tratează sentimentul iubirii. Se spune că o viaţă de om nu e suficientă pentru a putea să cunoaştem acest sentiment şi să ajungem să ne identificăm cu el. Asta din cauza timpului, a spaţiului şi a convenţiilor sociale care reduc din puterea spirituală a omului şi-l împiedică să ajungă la sufletul său pereche. Sufletul trebuie să moară şi să se reîncarneze de 7 ori pentru a scăpa de acest blestem. Până la cea de a şaptea moarte sufletul simte că a trăit în zadar şi nu şi-a împlinit menirea. "A şaptea viaţă aduce de-abia fericirea unirii cu celălalt suflet." Pentru că şapte este numărul sfânt, el rezumă toate celelalte vieţi şi închide cercul, aducând împlinirea, echilibrul şi bucuria.

Pentru a sublinia mai bine această idee povestea e structurată pe 7 capitole. Şapte cupluri care încearcă să depăşească obstacolele temporale şi spaţiale pentru a ajunge la sufletul lor pereche. Povestea se desfăşoară lin şi extrem de frumos, te face să vrei să iei şi tu parte. Avem un cuplu indian, unul egiptean, sumerian, roman, german, francez şi român. Primele 6 cupluri îmbrăţişează experienţa fără cea mai mică îndoială. Fac totul pentru a se putea uni cu sufletul-pereche. Din păcate, nu reuşesc, dar mor toţi fericiţi, în numele iubirii.

Toţi până la personajul autohton. Dacă primele 6 capitole le-am citit pe nerăsuflate, cu ultimul m-am lungit mai bine de o săptămână. Are românul nostru drag un stil de a-ţi strica cheful, ceva incredibil. Toate personajele de dinaintea lui au îmbrăţişat instant iubirea, el în schimb, nu. Stai dom'le să vedem, să cântărim. Nu se poate, trebuie să analizăm, să despicăm firul în paişpe. Cum adică de abia la a 7-a reîncarnare viaţa ta capătă sens? De ce 7 şi nu 6? Care e chestia. Şi o ţine pe sistemul ăsta, de analiză şi bătut câmpii când toţi cei dinaintea lui îşi puneau speranţa în el. El era al 7-lea, cel prin a cărui moartea sufletul lor era descătuşat şi putea să zboare liber şi să capete sens. Dar nu, el stătea pe gânduri, medita şi întorcea problema pe toate părţile. Nu se lasă el fraierit aşa uşor. Din cauza asta a şi murit împuşcat şi a stricat tot circuitul. A murit speranţa, s-a stricat cercul şi sufletul s-a pierdut.

Românii sunt foarte buni de gură. Suntem cei mai mari analişti, cei mai mari gânditori, cei mai mari teoreticieni şi întotdeauna reuşim să ne dăm soarta peste cap. Uimim Universul cu metodele noastre şi ne combatem destinul în cele mai inimaginabile moduri, mai ales atunci când acesta e scris să fie unul glorios. Nu, de ce să aibă el, românul, un viitor strălucit? Lasă, le mai învârtim noi cumva să iasă bine. Că doar românaşul e menit să fie slugă, fuge de un destin mare, îi dă în cap, îl alungă, nu cumva să trebuiască să-i facă faţă. Să stăm noi în banca noastră, să tăcem din gură.

Cei 8 care au stârnit râsul

Locul 8

Locuiesc într-o zonă rurală. Un vecin nou-venit a contactat recent autorităţile cerându-le să înlăture semnul de pe marginea şoselei care avertiza şoferii că pe acolo trec căprioare, pe motiv că în ultima vreme au fost lovite foarte multe căprioare pe acea porţiune şi că nu e locul potrivit prin care ele să treacă strada.

Locul 7

Un tip care-şi dorea cu ardoare să bea câteva sticle de bere s-a gândit că n-ar fi o idee chiar rea să arunce cu nişte pietre în geamul magazinului pentru a-l sparge şi a se aproviziona. Ce n-a ştiut el a fost că geamul magazinului era din PlexiGlass, una din pietre ricoşând şi lovindu-l în cap, lăsându-l inconştient şi cu gâtul uscat.

Locul 6

Doi hoţi au intrat într-un magazin. Unul din ei i-a ameninţat pe cei aflaţi înăuntru cu un pistol, ordonându-le să nu se mişte dacă vor să nu fie împuşcaţi. Când cel de-al doilea hoţ a făcut o mişcare, primul, panicat, l-a împuşcat.

Locul5

Un tip a intrat într-un magazin de cartier şi, sub ameninţarea pistolului, l-a obligat pe vânzător să-i dea toţi banii din casa de marcat. După ce a primit banii, hoţul a cerut şi o sticlă de whisky. Vânzătorul l-a refuzat, motivând că nu pare să aibă 21 ani şi deci nu-i poate da băuturi alcoolice. Hoţul a continuat să afirme că are 21 ani, iar vânzătorul a continuat să nu-l creadă. Enervat, hoţul i-a înmânat carnetul de şofer vânzătorului pentru a-i demonstra. Vânzătorul s-a convins şi i-a dat sticla de băutură. Două ore mai târziu hoţul a fost prins pe baza datelor de identificare citite de vânzător de pe carnetul de şofer al acestuia.

Locul4


Un şofer a fost prins de radar depăşind viteza legală. Câteva zile mai târziu a primit prin poştă amenda de 40 dolari şi o fotografie a maşinii în care se afla în momentul în care a fost prins de radar. În loc să achite amenda, şoferul a trimis departamentului de poliţie o fotografie a unei bancnote de 40 dolari. După alte câteva zile şoferul a primit o altă scrisoare de la poliţie care conţinea o fotografie a unor cătuşe. Imediat şoferul a achitat amenda.

Locul3


Un om a intrat într-o filială a Bank of America cu intenţia de a comite un jaf. S-a pus la coadă şi în timp ce aştepta a scris pe un bilet "Puneţi toţi bani în giantă", dar fiindu-i teamă că cineva l-a observat în timp ce scria biletul şi că ar putea anunţa poliţia a hotărât să treacă strada şi să comită jaful la Wells Fargo Bank.

După câteva minute de aşteptat la coadă i-a înmânat casieriţei biletul. Aceasta l-a citit şi dându-si seama după ortografia de pe bilet că tipul nu e prea inteligent i-a spus că nu poate accepta cererea de pe bilet pentru că acesta aparţine Bank of America. Dezamăgit omul a plecat. Câteva minute mai târziu a fost arestat în timp ce stătea la coadă în incinta filialei Bank of America.

Locul2

Câţiva angajaţi ai Boeing au decis să fure o barcă de salvare de pe unul din avioanele 747. la scurt timp după ce au ieşit la o plimbare cu barca respectivă pe râu au observat un elicopter al Gărzii de Coastă apropiindu-se de ei. Se pare că echipajul de pe elicopter a fost alertat de semnalul de localizare care s-a activat în momentul în care barca a fost umflată.

Locul1

Un medic de la secţia de toxicologie a trebuit să calmeze, prin telefon, o femeie disperată care încerca să-i explice că fiica ei a mâncat furnici. Medicul a asigurat-o că furnicile nu prezintă nici un pericol pentru sănătatea fiicei ei. Femeia s-a calmat şi la finalul discuţiei a menţionat din întâmplare că i-a dat fetiţei otravă pentru a omorî furnicile pe care aceasta le înghiţise. În acel moment medicul i-a spus să aducă de urgenţă fetiţa la spital.

Model fără voie

Azi, spontan, total neplanificat sau anticipat, am ajuns pe scaunul unui coafor de cartier. La întrebarea "Cum să fie?" am dat un răspuns plictisit, pe care-l am în repertoriu de câţiva ani încoace "Păi, taie şi tu acolo să vedem ce iese." Răspunsul e de aşa natură nu pentru că n-aş avea eu spiritul de conservare activat ca să mă las sluţită în stil catwalk, ci pentru că de-a lungul timpului am constatat că întrebarea e retorică, prin urmare nu contează răspunsul. De obicei, indiferent de abundenţa şi claritatea îndrumărilor mele, câteodată susţinute şi de fotografii explicite (care, trebuie să menţionez, reprezentau o adevărată ofensă pentru madame hairstylista, genul de ofensă pentru care ar fi aruncat cu pantofi în tine prin ţările arabe) rezultatul nu se asemăna niciodată, câtuşi de puţin, cu închipuirile mele.

De data asta povestea a început cu un şoc (nu, nu sunt Simona Pătruleasa). În ciuda răspunsului meu negativ la întrebarea "Te spăl pe cap?" (întrebarea nu avea motivaţii igienice - chiar n-am fobie de apă, şampon - ci pur economice, cum vom vedea puţin mai încolo în text) m-am trezit că mi se fac spălături capilare coercitive. În fine, mi-am zis că poate n-am vorbit destul de tare. M-am îmblânzit cu totul când mi s-a spus că aşa se realizează freza mai bine.

În sfârşit, după vreo 10 minute de artilerie grea care-mi asalta podoaba capilară ( foarfeci, perii, foehn, etc.) salonul, cu angajate şi clienţi, era în extaz. Jumătate dintre cele prezente şi-au comandat o freză ca cea care se contura din părul meu. Nebunie, aclamaţii, aplauze. Mai lipseau autografele. Eu cum n-aveam ochii buni la mine (a se citi ochelari) înghiţeam în sec.

După încă o tură de ţac-ţac, uscat, tras de păr în toate direcţiile, ciufulit, spumat, fixat mi s-a permis să văd şi eu minunea. Minunea minunată!! Mi-a ieşit un cap bobinat de toată admiraţia!!

Până la urmă răspunsul meu plictisit era cel corect, atât doar că nu l-am adresat persoanelor potrivit.

Chiar dacă îmi place rezultatul, trebuie să spun că hairstylistele au o metodă foarte vicleană de-a încărca nota de plată: " Aa, trebuie să te spăl pe cap să te pot tunde mai bine, acum dacă te-am udat trebuie să te şi usuc, dar nu înainte de a te da cu puţină spumă şi desigur nişte fixativ pentru păstrare." Da, merci.

P.S : Ceasul de pe blogul meu îl are şi Solcanu pe al lui, blog. Aşadar, chiar are gusturi de fata. :))

"Are" cu ce

Citindu-l pe meşterul Alex m-am simţit inspirată aşa că o să scriu despre ele, doar ele, arfistele, haladitele, shukarele(sau shukăritele :D), zânele cu stea în frunte şi potcoave în urechi.

Fătucile astea care duc o viaţă atât de grea, dar în acelaşi timp extrem de frumoasă. Suportă cu stoicism invidia frustratelor care ar vrea să fie ca ele, dar ăsta e un sacrificiu minor care în schimb le indică cât sunt ele de "bengoase".

Ca fetele astea nu mai e nimeni, sunt toate unice în acelaşi fel. Noroc cu "Dolce&Cabbana"& Co. care le ajută să vadă distorsionat realitatea ca să poată trăi liniştite în lumea lor unicată construită în jurul maşinilor "dă firmă", a paietelor glamour, a machiajului inducător de coulrofobie(frică exagerată de clovni) şi a miilor de commenturi pe hai faiv care le validează şi le aduc împlinirea mult dorită.


În plus de asta, dacă nu v-aţi dat seama până acum, zânele noastre sunt şi nemaipomenit de serioase şi ca atare doresc să fie respectate. Păi, cum să nu vă respectăm când voi puneţi poze făcute, cu mult efort, prin baie, în chiloţii proaspăt spălaţi, călcaţi şi apretaţi, pentru care vă contorsionaţi trupul firav în cele mai inimaginabile moduri (vezi poziţia cuţului responsabil cu irigarea tufelor)?Respect maxim!!!

Ce e mai frumos e faptul că ele sunt structurate pe categorii. Spre exemplu avem tipul modestei. Aici intră fătuca aia care are pasiuni de genul "Ador să vorbesc la telefon". Aşadar, fata e modestă, are nevoie doar de un telefon şi, opţional, pe cineva la celălalt capăt al firului ca să-şi facă norma zilnică şi e fericită. Recunosc, şi eu eram fascinată de telefon şi-l ţineam la ureche toată ziua, dar asta când aveam un an şi de abia îl descoperisem. Tu, ce scuză ai?


Apoi avem tipul realizatei. Aici intră glorios zâna care ne aduce o veste senzaţională "Sunt o tipă independentă, am o slujbă" şi se aşteaptă la aplauze, urale, nebunie. Ce să-ţi zic? Bravo, asta era ideea. Ai prins-o! Trebuie să ai o slujbă. Da, din păcate pentru tine, asta nu te face unică şi nici statuie nu primeşti.


Urmează categoria grea, I get money. Dacă vrei să tragi cu ochiul aici o să te trezeşti cu mormane de bonuri fiscale aruncate sub nas care să demonstreze "valoarea" posesoarei. Adică ea şi-a cumpărat numai chiloţi de 200 euro, prin urmare rezultă ceea ce trebuia demonstrat.

Ce nesimţită sunt, cum m-am găsit eu să le critic pe dragele de ele, haifaivistele. Dacă ele la asta se pricep, ce mă doare pe mine că ele nu ştiu să scrie, la urma urmei de ce să ştie să scrie? Să creadă toţi ăia de le vizitează(paginile) că sunt nişte proaste care citesc altceva în afară de reviste??? Eşti dement? Şi-ar strica reputaţia instantaneu şi atunci nema commenturi şi asta e exclus, pentru ca în momentul ăla ele ar înceta să mai existe.

În sfârşit, ele sunt multe şi încă şi mai mulţi ca ele. Aşa că pregătiţi-vă să depuneţi armele şi să strigaţi lozinci pe stradă, asta în cazul în care nu vreţi să vă conformaţi noului curent, pentru că au să ne cotropească.

Fresh and clean I'm 19

Astăzi e ziua mea, zi frumoasă ca mine....
Să trăiesc la mulţi ani şi să-mi meargă bine că sunt fată faină şi-mi place de mine.

Şi tu, Beyonce?

Asta e varianta audio a prestaţiei muzicale a lui Beyonce în cadrul emisiunii The Today Show. Problema aici e că Beyonce, convinsă fiind că microfonul ei e închis, cântă într-un mod cât se poate de lejer şi de...fals. Se pare că aranjamentul era ca microfonul să fie închis, banda să meargă, singura ei grijă fiind să dea bine pe sticlă, ignorând, pare-se, partea vocală. Surpriză însă, microfonul a rămas deschis şi Beyonce a fost prinsă pe picior greşit sau mai degrabă pe vocea greşită.
Acum, unii spun că totul ar fi o înscenare, o farsă şi că Beyonce e o adevărată artistă care n-are nevoie de ajutorul computerului pentru a cânta bine. A şi apărut un gigel care spune că s-ar fi jucat puţin în timpul liber, alterând electronic vocea cântăreţei. La declaraţia respectivului se mai adaugă numeroasele exemple ale tatălui artistei,Matthew, de ocazii când fata lui a cântat impecabil. Acum, e normal ca în cazul unei vedete de talia ei să se găsească scuze, explicaţii, vinovaţi, că doar n-a muncit fata să-şi construiască cariera degeaba.
Mie totuşi mi se pare reală treaba, asta nu înseamnă neapărat că Beyonce habar n-are să cânte, atât doar că mai fuşereşte şi ea unele cântece, când (crede că) are acoperire.
Voi ce credeţi?

Gopher de peste deal

Văru' de la ţară al lui Scrat din Ice Age (maniacul cu ghinda).

Earth Day

Astăzi, 22 aprilie, e ziua Pământului, Earth Day în engleză. Cum e şi normal Earth Day vine după mult mediatizata Earth Hour, în speranţa că gradual vom restaura calitatea mediului.
Din păcate activităţile de acest gen nu prea dau rezultate din moment ce oamenii de ştiinţă caută cu disperare noi planete care să susţină viaţa. Oricum chiar dacă există planete unde viaţa e posibilă, nu cred că sunt şanse să se arate vreuna după ce au văzut cam în ce hal suntem în stare să aducem o planetă care la primire era în stare perfectă de funcţionare.
Earth Day aduce în atenţia oamenilor de pretutindeni efectul nociv pe care îl au activităţile antropice asupra drăguţului de mediu. E o campanie care implică vedete, filmuleţe, concerte, etc. şi care pledează cu lacrimi în ochi pentru stingerea becurilor, reducerea consumului de apă, gaze, combustibil pentru o zi şi atât.
E greu de crezut că putem face vreo schimbare. Suntem prea nesemnificativi să avem vreo influenţă, deci să nu ne asumăm toate creditele pentru starea curentă a planetei. Şi chiar dacă am avea vreo putere, chiar avem impresia că dacă stingem lumina o oră, într-un an şi în rest nu mai distingem noaptea de zi de la atâtea becuri, circulăm numai cu maşinile şi consumăm tone de produse într-un timp relativ scurt, am schimba ceva? Slightly possible.
Natura are nişte etape de parcurs. A mai fost o epocă de gheaţă, care s-a topit, probabil din cauza dinozaurilor care se uitau la TV non-stop, nu stingeau lumina când ieşeau din cameră, lăsau apa de la robinet să curgă cât se spălau pe dinţi, stăteau la duş ore întregi. Pur şi simplu ne-am nimerit prin zonă într-un moment al schimbării, al regenerării. Atâta tot.
We're no longer welcome. It's time for a change.

Nu mai fac, promit!

Mai jos e o alegorie a omului care în astea 2 zile de Paşte a mâncat, a băut, s-a distrat şi care promite că la anu' nu mai face excese.

Gimme the light

Scriu postul asta repede cât să se mai poată integra în actualitate.
This year I skipped church! Devil me. Dar am avut motive întemeiate.
Anul trecut în noaptea Învierii m-am îmbrăcat frumos, m-am aranjat, m-am parfumat şi am trecut şi eu ca tot presupus creştinul pe la biserică. Aprind şi eu lumânarea de la Sfânta Lumină, pentru care tot creştinul îşi dă în cap pe sistemul "În numele Sfântului Duh, pe ei!", chit că nu e originală, Made in Jerusalem, ci Made in China şi inchisă într-o brichetă.
În sfârşit, în timp ce păzeam cu sfinţenie focul, să nu cumva să dispară că nu mai dăm de el decât down there, simt nişte arsuri puternice pe mână. Iniţial am crezut că mă pătrunde spiritul Învierii, când de fapt ceara picura lejer pe mâna mea. Semn divin, ce mai, avertisment. Aşa că anul ăsta, fain frumos, am stat eu acasă ca nu cumva să se dărâme a biserica pe mine şi să mă blesteme toate babele, adică madamele în etate, că le-am distrus "mall-ul" şi că nu mai au unde merge să comenteze ultimele trenduri fashioniste şi comportamentale.

Bogus Blog: Beginnings

După lupte seculare - ce au durat aproape două zile - şi interogatorii continue ale celor care au prins rădăcini în blogging am hotărât: Îmi fac blog! Prin urmare, iată-mă, exprimându-mi gândurile haotice în mod organizat.

Nu mă aştept să scriu nimic de natură kierkegaardiană sau eminesciană, prin urmare nici tu, dragă cititorule, nu trebuie să ai astfel de aşteptări. We will keep it simple, nice and clean.

Scriu ce vreau, când vreau, când pot şi mai ales cum pot and let my imaginary friends have fun reading it.