luni, 20 aprilie 2009

Gimme the light

luni, 20 aprilie 2009
Scriu postul asta repede cât să se mai poată integra în actualitate.
This year I skipped church! Devil me. Dar am avut motive întemeiate.
Anul trecut în noaptea Învierii m-am îmbrăcat frumos, m-am aranjat, m-am parfumat şi am trecut şi eu ca tot presupus creştinul pe la biserică. Aprind şi eu lumânarea de la Sfânta Lumină, pentru care tot creştinul îşi dă în cap pe sistemul "În numele Sfântului Duh, pe ei!", chit că nu e originală, Made in Jerusalem, ci Made in China şi inchisă într-o brichetă.
În sfârşit, în timp ce păzeam cu sfinţenie focul, să nu cumva să dispară că nu mai dăm de el decât down there, simt nişte arsuri puternice pe mână. Iniţial am crezut că mă pătrunde spiritul Învierii, când de fapt ceara picura lejer pe mâna mea. Semn divin, ce mai, avertisment. Aşa că anul ăsta, fain frumos, am stat eu acasă ca nu cumva să se dărâme a biserica pe mine şi să mă blesteme toate babele, adică madamele în etate, că le-am distrus "mall-ul" şi că nu mai au unde merge să comenteze ultimele trenduri fashioniste şi comportamentale.

4 comentarii:

valy spunea...

Bine ca nu a fost mai grav!
Paste fericit!...atat cat a mai ramas din el!

Di spunea...

Ar fi putut fi daca nu evitam locatia cu pricina. Paste Fericit si tie! O curiozitate, cum ai dat de mine, asa noua fiind? Pt ca inca nici atotstiutorul Google nu ma gaseste

Alex spunea...

Eh se mai intampla! Cata nesimtire si din partea preotilor din Zalau! La impartasanie te pun sa le cumperi lumanari (preturi exorbitante de zici ca sunt faruri cu xenon), si cand sa le aprinzi: "Va rog nu aprindeti lumanari ca patati marmura!" OK! :)) That sucked more than a vaccum-cleaner!
Ce dragut a fost de Inviere! Se intrceau persoane mondene ca Flutur (fostul ministrul al agriculturii) si multi altii sa aduca foc din Tara Sfanta! :)) si cu avion particular!
Ceva mai minunat!...

zmeurica0112 spunea...

=)):)) nu numai tu ai "skipped" de la biserica anu asta :p s-a intamplat sa sar si eu peste etapa asta.. pacatoasa de mine.. o sa ard in iad !!! :))

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket