Berebeu

Dragi tovarăşi şi prietini, ca să nu vă mai prelungesc suferinţa vă spun direct: Plec! Da, aţi auzit bine, daaar nu vă bucuraţi prea tare pentru că e doar o chestiune temporară. Iau o mică pauză şi aplic şi blogului acelaşi regim, pentru că el, blogul, mi se subordonează. O să fie o întrerupere de vreo 10 zile începând cu ziua de vineri, aşa să aveţi timp să mai respiraţi şi voi că prea v-aţi prăpădit de râs cu mine prin preajmă.
Aşadar, vacanţă plăcută! Da, mulţumesc! Pa!

Music Lounge

Şi pentru că postările mele nu mai au subces, iar o dau pe muzică. Să daţi pause pe radio-ul ăla de zbiară când intraţi pe pagină, pentru că e mai importantă muzica pe care o pun eu decât aia care urlă acolo. I-am făcut şi reclamă, aplauze. Da, ştiu tre să-l scot. De radio vorbesc. Luaţi şi ascultaţi!

Niculae şi ieuroii

Sau cum să recunoşti ţăranii în tren. Bine, ideal ar fi să nu ajungi să-i recunoşti, adică să nu nimereşti la un loc cu ei, să fi persoană inspirată şi să stai departe de ei, dar în viaţă nu poţi întotdeauna să eviţi lucrurile nasoale :D. Aşadar, luaţi aminte! Ţăranul se recunoaşte după tricoul cu burtă, sacoşa de rafie in carouri combinate, roşii şi albastre, nevasta proprietate privată pe post de hamal şi bineînţeles sticla de palincă/rachiu/ţuică/ bere sau ce-o fi pe placul omului, neapărat învelită în ziare, da' neapărat. Na, dacă vezi d-ăştia în gară, pe acelaşi peron cu tine, aşteaptă trenul următor. Eu n-am ştiut toate astea şi am trăit cea mai lungă oră şi încă jumătate dintr-altă oră din viaţa mea. Cele mai lungi o oră şi jumătate :)). Buuunnn, vine trenu', se opreşte trenu', urcă lumea, mai stă trenu' să se odihnească puţin şi după se urneşte la drum, că le promisese părinţilor să ne aducă acasă pe lumină. Lumea în trin, mai face o integramă, mai bea un gât de apă, că tare mai era cald mon cher, mai ascultă o muzică- în căşti, bineînţeles- mai una, alta la care "Băăăă, Ghiţăăăăă, 'ţi-ar capu' al dracu' de când nu mai vorbirăăăăm!!" Gata, scapi apa pe tine, sare pixu' pe foaie şi greşeşti integrama, se ard căştile, prăpăd. Deci cuuuum? "De când nu mai vorbirăăăm!" Aha, aşa deci. Era ţăranul în acţiune. Prin bunăvoinţa lui Ghiţă face rost de numărul de telefon al altui gigel şi dăi, şi luptă. "Alo?!? Da'cine-i acolo?" Adică, tu suni şi tot tu te minunezi de cine-i la celălalt capăt? După interogatoriul de rigoare " Unde-i mă-ta?" nemulţumit de rezultat îl mai sună o dată pe Ghiţă "Băăăi Ghiţă, da ce număr îmi dăduşi că nu mierge Ghiţă, nu mierge! Dacă-ţi spui, stai că ţi-o dau pe Leana să-ţi zică şi ea!" Repetă ei faza asta de vreo 2-3 ori, să fie acolo, după care se calmează. Până când Leana " Hai s-o sun şi pe cutărica să vaz eu ce mai face!".
Noi deja ne făceam socoteala că prea multe minute nu mai pot avea şi chiar de au curând trebuie să li se termine bateria, plus că mai tre să ia pauză de-o pălinco-bere-ţuicomicină, deci ne scoatem. Aaa, şi ăl pe care îl sunaseră ei, de le dăduse Ghiţă numărul era Niculae, aveau ei o afacere cu bănet de rezolvat. Şi nu, nu ştiu cum s-a încheiat afacerea, da sunaţi-l pe Ghiţă că vă dă el numărul de telefon şi aflaţi singuri.

Grrr...

Cum spuneam într-una din multele lepşe completate sunt o sălbatică. Ştiu c-am zis să nu credeţi ce scriu acolo, dar chestia asta am zis-o de două ori, deci e pe bune. Nu sunt o people person. Chiar mă gândeam că dacă trăiam în State, unde toţi sunt obsedaţi de popularitate şi sentimentalisme gratuite de mult m-aş fi sinucis sau aş fi împuşcat pe careva. Dar cum nu îmi fac veacul pe acolo sunt bine sănătoasă, cu toată ţigla pe casă.
Cum se manifestă la mine sălbăticia? Nu suport chestii de genu' vaaaaai nu ne-am mai văzut de 2 secunde hai să te puup. Deci nu, ai făcut asta, rămâi fără o mână. De altfel, cunoscuţii mei, sau cel puţin ăia de au spirit de conservare, nu au astfel de tentative, ne salutam, dăm mână şi atât.
O altă chestie care mă enervează e participatul forţat la discuţii. Dacă se vorbeşte ceva şi eu nu intervin înseamnă că nu mă interesează, nu ascult discuţia sau n-am nimic de zis. Dacă aş avea, aş zice. Chiar nu e menirea ta în viaţă să mă faci pe mine să mă implic activ în discuţie. Serios!
Întrebările tâmpite care mă forţează să dau un răspuns pe măsură. Dacă n-ai nimic de discutat cu mine e perfect în regulă. Chiar nu e nevoie să scormoneşti după cele mai cretine întrebări doar aşa ca să nu taci. Liniştea pentru mine e ceva normal. Chiar putem să nu vorbim. Deloc. Cinci ani la rând.
Pisălogeala. Pe bune, chiar n-am chef să aud aceeaşi chestie de 1000 de ori. Mi-ai zis o dată, mi-ai zis de două ori. Gata! Am înţeles! Chiar dacă am o faţă bovină şi nu reacţionez, crede-mă că am priceput, cel mai probabil nu mă interesează, dar am înţeles pe deplin. De două ori e suficient. Pentru că altfel mă enervez, strig la tine şi zici că am o problemă.
Cum nu-mi place să aud aceeaşi chestie de enşpe mii de ori, evident că nici nu-mi place să repet. Ţi-am zis o dată şi gata. Dacă n-ai înţeles poftă bună şi la mulţi ani pentru că nu mai zic a doua oară sau dacă zic ai să-ţi doreşti să nu mă fi pus să repet.
Ştiu că expunerile de mai sus mă fac să par agresivă, bătută în cap şi eventual împuşcată pentru curmarea suferinţei. Dar cu toate că mă irită trebuşoarele mai sus menţionate n-am să mă împing niciodată în tine în tramvai sau autobuz, n-am să te injur că m-ai călcat pe picior, nu-ţi dau în cap că te-ai băgat în faţa mea la coadă sau alte chestii pe care am observat că le fac unii oameni " dă viaţă". Hai că până la urmă nu sunt un monstru, sunt mai dificilă şi-ţi trebuie nervi de oţel ca să rezişti pe lângă mine, dar merită efortul :))

Music Lounge

M-am întors. Şi acuma voi veţi întreba "Da' ai fost plecată?". Aha, am fost. N-aţi observat? Nici o problemă. Aşa sunt eu, îmi fac simţită prezenţa şi când sunt departe.
Înca îmi revin, încă n-am inspiraţie să scriu. Aşa că vă las cu o melodie liniştită. Gravity. Pa!