luni, 16 noiembrie 2009

Concluzii

luni, 16 noiembrie 2009
The people have chosen. Am văzut că, în mare, îmi împărtăşiţi părerea despre strălucitul sistem de învăţământ. Am căzut de acord că şcoala românească nu ne ajută deloc. Nu ne ajută să gândim, cu toate că se laudă că are asta ca scop. Tot ce face e să ne oblige să memorăm aiurea zeci şi sute de pagini din care, în scurt timp, nu mai ţinem minte nimic. Profesorii nu vor copii care să fie originali, care să emită păreri proprii, pentru că asta ar însemna că ei, profesorii, ar trebui să proceseze informaţia, să o analizeze. Şi asta e deja mult prea greu. E normal să le pretindă elevilor la ore, la exemene să reproducă aceleaşi idei consacrate, validate şi reciclate de zeci de generaţii. E clar pentru toată lumea că atunci când ieşi de pe băncile şcolii nu te descurci în nici un fel, habar n-ai de nimic, habar n-ai cum să faci să ai habar de ceva ca să te pui pe picioare. Buuun, astea sunt chestii evidente şi deranjante pentru toată lumea. Întrebarea e, ce putem face ca să îndreptăm situaţia? Facem ceva? Sau mergem mai departe cu valu', lăsăm lucrurile aşa cum sunt, plecăm capul, tăcem mâlc şi îndurăm?

6 comentarii:

Caty spunea...

Multumesc pentru sfat,m-am mai inveselit,mai ales melodia pe care o ascult,rihanna-please don't stop the music.oricum multumesc!

DiDi spunea...

Ce e cu invatamantul? Azi ne-a dat sa completam un chestionar despre INVATAMANT...Nu pot sa-ti reproduc acum exact ce ne-a intrebat.In fine.

Materia e prea incarcata!Profesorii dau prea multe teme!Tot e...Plin! :(

zmeurică0112 spunea...

Eu nu mai ascult demult timp ce zic profesorii.. avem o relatie destul de buna: eu ii ignor, ei ma ignora si toata lumea e fericita :D

Ionny spunea...

Nu prea avem ce sa facem...Decat un lucru:sa ne facem si noi profesori, ca sa predam intr-un mod propriu, original si cat mai complex (pe intelesul elevilor)...Dar fara suparare, prost sa fii sa te mai faci profesor/oara in ziua de azi, mai ales daca ai "norocul" sa ajungi intr-o clasa de cocalari, la un liceu de cacat si sa te "lupti" cu toti derbedeii...Parerea mea...

RoxX spunea...

păi...nu prea avem ce face.Ştii,prin liceu/scoli se fac tot felul de sondaje de opinie despre:relatia scoala-diriginte,ce am schimba la sistemul de predare,ce idei am avea :-@:-@....Şi?!S-a facut ceva?Nu!Profesorii ştiu care este situaţia şi keep going!păcat de bietii copaci care au fost taiati pentru atatea foi!:)

Valentin spunea...

Nu prea avem ce face...depinde doar de Ministerul Invatamantului... ce sa facem altceva? O rascoala a elevilor? :)) Sa ii omoram unul cate unul? :)) Sa nu ne mai ducem la ore? Poate asa... poate sa ne revoltam ca nu ne ajuta cu nimic si sa nu mai mergem..poate se schimba ceva...dar ... 0.00000000000000000000000000001 % sanse... :(

E trist...

Asta este ROmania...

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket