miercuri, 11 noiembrie 2009

Las-o, bă, că merge-aşa!

miercuri, 11 noiembrie 2009
Azi va fi de rău în preafrumoasa postare. Va fi de rău la adresa şcolii, ca fabrică de incompetenţi. School sucks şi nu în sensul că "vaaai, tre să stăm enşpe mii de ore acolo, că ne dau ăia multe teme, că ne-ascultă criminalii, etc" school sucks în sensul că nu te învaţă nimic, absolut.
Tot e teorie, practică zero. Mergi la cursuri, scrii şi la final constaţi că de fapt nu şti nimic concret, că totul se derulează în van.
Da, ştiu că şcoala presupune studiu individual. Să cauţi, să citeşti una, alta. Daaar, profesorul ăla ar trebui să te îndrume " citeşte de acolo, de dincolo, caută acolo dacă vrei să afli asta". Atunci eu caut, citesc, am o bază de la care se poate porni un dialog. Aşa dacă tu, ca profesor, mă obligi să mă lansez într-o discuţie în care eu nu pot să emit nici o părere, pentru că nu sunt în temă nu ajungem la nici un rezultat. Pentru că eu nu pricep nimic, nu ştiu ce vreau să aflu, ce întrebări să pun. Ţie, profesorului, ţi se pare că ai explicat clasa einţ şi că tot poporu' e pe fază şi doct.
Profesorul are rol de îndrumător, să te pună pe calea cea dreaptă şi de acolo te descurci. Pentru că eu pot să intru pe net să-mi caut informaţii, dar netul e vast şi eclectic. Acelaşi net poate să-mi spună ca Abraham Lincoln a fost un preşedinte american sau poate, la fel de bine, să-mi spună că e un extraterestru venit de pe Marte să ne invadeze. Eu ce să cred atunci? Dacă tu nu ai răbdare să explici, să îmi arăţi în concret cum stau lucrurile. N-am nevoie de tine să îmi creionezi totul în linii generale. Vreau să intri in detalii, se presupune că mergem acolo să devenim specialişti, să ştim cum stă treabă şi pe faţă şi pe dos. Pentru că altfel o să iasă o şleată de incompetenţi care au să bată din gură la greu, dar care habar n-au să aibă să redacteze un act sau să pună o grevă sănătoasă pe picioare.
Degeaba mă pui să citesc legi şi să mă uit la TV ca să văd ce se petrece, tu trebuie să-mi explici, să mă luminezi. Doar aşa poţi să ai pretenţia să gândesc pe urmă şi să emit păreri. Când ştiu ce se întâmplă şi cum trebuie să reactionez, pentru că altfel o să fiu o ameţită în plus care vorbeşte pe lângă subiect.
În plus de asta, nu-mi scoate ochii cu faptul că eu şi restul ca mine compunem generaţia următoare, care tre sa revoluţioneze tot şi să facă bine, care are responsabilitatea viitorului. Nu! Cel puţin nu atât timp cât tu, cel din generaţia prezentului, nu mă iniţiezi. Nu atât timp cât tu nu îţi iei responsabilităţile în serios.
Hai că m-am enervat, dar măcar mi-am mai vărsat din năduf!

7 comentarii:

vecini la bloc spunea...

Ai perfecta dreptate, ai deschis un subiect excelent, totul e bazat pe teorie, spusa la viteza maxima chiar sa nu se mai inteleaga nimica, cu scuza ca e mult de predat si nu este timp. Multi dintre profesori sunt slabi psihologi, ei nu inteleg ca nu toti copiii sunt la fel, in viteza de a asimila sau a gandi, dar si cei inceti pricep si poate chiar li se impregneaza mai bine in memorie informatia dar le trebuie un timp mai mult. Culmea tot noi parintii suntem pusi la colt pentru ca nu ne ocupam de ei. Oare ce sa mai facem cand trebuie sa alergam pana la epuizare ptr. a face bani ptr. a plati fondul scolii, al clasei, carti la preturi exorbitante dar fara folos. Oare mass-media nu are nicio vina, anturajul de care nu-i putem feri intotdeauna, de mizeria morala de care suntem inconjurati care ne infecteza copii. Nu ne gandim ca ei sunt viitorul care trebuie sa ne asigure pensia.

Caty spunea...

Multumesc ca mi-ai comentata doua din postari...vreau s ate intreb daca nu te superi cati ani ai si de unde esti,daca nu sutn prea indiscreta:)Oricum imi place desingul blogului tau!

zmeurică0112 spunea...

mda.. mai naspa e cand iti spune si ora de ora cat de incapabil esti sa inveti si ca s-a saturat sa stea cu gura pe tine sa citesti ceva si incearca sa-ti bage cartea in cap cu pumnu.. ca de parca daca iti spune ca esti incompetent si ca nu esti in stare sa legi doua vorbe te ajuta cu ceva.. si mai au pretentii la noi! vai de viata lor :-j

Ionny spunea...

Dreptatea e de partea ta!Mai nou, trebuie sa inveti "papagaliceste" totul din caiet ca sa iei un 9-10 la lucrare si apoi constati ca ti-ai incarcat capul cu teorii multiple, pe care esti in stare sa le zici, dar nu esti in stare sa le explici...Deci, DA!Scoala e o fabrica de icompetenti (mai nou)!

liana spunea...

Cred ca totul se reduce la a merge la ei la meditatii, asta este universal valabil, acolo au foarte mult timp sa explice, doar explica pe banii tai nu ca la scoala pe banii statului. La clasa explica la nivelul celor care merg la ei la ore, ceilalti sa se descurce. Si se mai zice ca invatamantul este gratuit in Romania.

Doppelganger spunea...

We want a rivolutiaaaaaaaaaaaaaaaaan!!!!

RoxX spunea...

fără elevi-nu ore
nu ore-nu profesori
nu profesori-nu scoala
Concluzie;GREVĂ.Dacă vreti sa mai aveti locuri de munca,mai putine teme si lecţii mai ... "digestibile"
Interesanta logica,nu?:))

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket