miercuri, 12 mai 2010

Şi eu, ce fac?

miercuri, 12 mai 2010
Ca să parafrazez un slogan al unei companii de la noi spun că viitorul nu sună deloc bine. Mă pregătesc să intru într-un sistem care nu mă vrea, care face tot posibilul să mă alunge. E un sistem bolnav, confuz, care trage să moară. Singurele lucruri care-l mai ţin în viaţă sunt nepotismul, favoritismul şi incompetenţa. Şi e un sentiment destul de crud să porneşti la drum cu un handicap, fără nicio perspectivă, fără nici o şansă.
Îmi dau seamă că până acum m-am ghidat după nişte principii învechite şi chiar eronate atunci când am luat unele decizii. Am avut impresia că dacă trag tare, bag ceva la cap şi nu altceva în altă parte o să ajung într-un loc care să merite efortul, o să ajung o persoană respectabilă, de folos societăţii. Am crezut şi eu, la fel ca alţii din generaţia mea, că o carieră care să te recomande drept intelectual e alegerea cea mai bună. Credeam că ar fi sub nivelul meu, ar fi degradant, aş fi stigmatizată dacă nu m-aş orienta spre un liceu bun, o facultate bună care să mă scoată "om". Am fugit de şcolile de arte şi meserii. Mi se părea naşpa şi aiurea să lucrezi ca frizeriţă, ca tâmplar. Mi se părea că astfel de meserii demonstrează că nu te prea duce capul şi nici nu îţi aduc împlinire pe niciun plan, fie el profesional sau personal. Tre să dau din coate, băăă, să ajung 'telectual, să nu umblu cu hainele prăfuite, să nu mă trezesc la 5 dimineaţa să trag până pic de oboseală şi să înjur sistemul printre dinţi.
Acum ştiu că mi-am luat o mare ţeapă. Ştiu să scriu şi să citesc şi nu-mi foloseşte la nimic. Mă aşteaptă o strălucită carieră de nime-n drum şi plin de praf. Pe când ăia cu o meserie, chipurile, degradantă or s-o ducă bine merci. O să îi doară la 14 metri în spate de ce ar putea crede ăia "şcoliţii" despre ei, pentru că ei o să aibă un loc de muncă sigur, un venit sigur, o viaţă sigură, lipsită de griji şi plină de constante. Pe când eu...eu pot să fac ceva pe viitoarea mea carieră nascută moartă şi îngropată.
Ştiu că se cere o reprofilare, cât sunt încă tânără şi cu minţile p-acasă. Dar, ce e de făcut, mai exact? Sigur, ideal ar fi propriul business. Dar aşa ceva cere nişte cunoştinţe de mate, economie. Cunoştinţe pe care am încercat timp de vreo 10 ani să mi le însuşesc, dar fără noroc. Altceva? Habar n-am. Nu mă trage talentul, mintea, sufletul în nicio direcţie clară. Înspre ceva realizabil, de durată, care să mă asigure că o să duc o viaţă decentă, fără să fiu nevoită să ies la cerşit, lupte de stradă sau alte rebeliuni.

PS: Să nu înţelegeţi cumva că descurajez educaţia. Nicidecum! Educaţia e vitală, dar ea trebuie făcută cu cap, temeinic, la timpul şi locul potrivit, pentru că altfel se poate întoarce împotriva ta.
PS number 2: Am găsit o imagine care ilustrează perfect cum stă toată treaba.

4 comentarii:

RoxX spunea...

E foarte nasol sa vezi c ai invatat atata timp si nu poti avea un loc de munca...Dar sunt sigura ca o vei putea scoate la capat!

Caty spunea...

Imi place imaginea aceea,chiar exprima ce vrei sa spui prin postare

Ionny spunea...

Dezamagire...Inveti 12 ani, plus facultate, ca sa constati, in final, ca le-ai cam facut degeaba, ca nu poti sa ai un loc de munca care se bazeaza pe studiile tale.
P.S.:In unele cazuri :D

DiDi spunea...

Intr-adevar, in sistemul de astazi nu se mai pune atat de mult baza pe ceea ce stii si pe studiile tale. Desi e important sa ai o facultate, pentru ca daca vrei un post bun undeva, ai nevoie de un CV remarcabil.
Doar ca acum ajungi sa fi bagat in seama mai intai pe "pile" si apoi pe studii.

Sper ca nu invat degeaba si ca ma va duce viitorul undeva!

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket