Music Lounge

Un cover classy făcut de Melanie Fiona, cea care-şi cerea drepturile cu piesa Give it to me right de pe albumul de debut, The Bridge, după Heartless, track-ul rapperului cu papion, Kanye West.

Muuu

Astăzi, despre cum mint astrele. Când am venit eu pe lume nu ştiu ce-au făcut, ce-au dres planetele, cum s-au aliniat ele că m-am născut Taur, zodiacal vorbind. Şi acum hai să vedem cum mă caracterizează horoscopul pe acest criteriu.
Punctele forte:
răbdători - vezi să nu. Eu sunt ca nitroglicerina, numai uşurel că nu ştii când sar sau te sar.
talentaţi - estem, fărăr număr, până la 'mnezo şi-napoi.
practici - mai mult teoretici, cu două mâini stângi.
apropiaţi de cei din jur - hahaha.Vezi art. ăsta.
Punctele slabe:
încăpăţânaţi - eu zic că asta nu e un lucru rău.
exagerat de pozitivi - say what? Păi când au inventat curentul "emo" m-au avut pe mine ca muză.
Carismă: solizi, oase mari, tendinţă de îngrăşare - nişte oameni incompetenţi care-şi dau cu părerea şi fac glume proaste.
Îi plac: grădinăritul, gătitul, munca manuală. Bine. Alte aberaţii? Păi n-am zis că am două mâini stângi? Sau vreţi să ajung să-mi fac manichiura cu sapa şi/sau cu curăţătorul de legume?
Îi displac: schimbările bruşte, complicaţiile, insecuritate. Călduţ, călduţ. Hai că începeţi să le daţi de cap.
Şi ca o concluzie, frumuseţea şi confortul sunt obligatorii pentru tauri. Cu asta aţi pus punctul pe i-ul din tauri. Hai că până la urmă nu mint nici astrele astea chiar rău.
Sursa caracteristicilor.

Kung Fu coffee

Sunt sigură că toţi cunoaşteţi automatele alea în care bagi nişte mărunţiş ca să primeşti în schimb o cafea, cappucino, etc. Chiar dacă ele, automatele, sunt setate să meargă perfect şi să execute orice cerinţă a clientului la cele mai înalte standarde, odată aduse în România mai fac figuri, îşi reţin bacşiş 10 bani, 50 de bani acolo sau uită să dea cafeaua sau dau cafeaua dar fără pahar, în fine variantele sunt multe.
Dacă majoritatea indivizilor care se confruntă cu un astfel de moft al aparatelor mai sus menţionate ignoră incidentul sau cel mult le adresează o înjurătură mai soft şi pe urmă îşi văd de drum există o categorie care vrea răzbunare. Să te ţii! De obicei, cele care vor sfârşitul acestor maşinării după o trădare de grad înalt sunt doamnele dichisite, cu enşpe mii de inele, de bani gata. E chiar amuzant să vezi o cucoană d-asta cum începe să aplice figuri de jiujitsu aparatului, cum îl înjură în gura mare, îl ameninţă pentru 1 leu pierdut. Un leu.
Cocoanelor, ştiu că poate fi enervant într-o oarecare măsură să fi tras în piept de un aparat căruia noi, teoretic, îi suntem superiori, dar există metode mult mai civilizate de a-i face de petrecanie nenorocitului. Spre exemplu, puteţi sesiza conducerea unităţii care găzduieşte drăcia sau să mergeţi mai departe cu plângerea până la Protecţia Consumatorului. Legea pumnului şi a gurii spurcate nu face nici o diferenţă în confruntarea cu o maşinărie, doamnele mele dragi. La urma urmei, chiar dacă voi aveţi gânduri criminale împotriva bietelor automate atunci când refuză să vă livreze cafeaua, ele au de fapt, intenţii cât se poate de nobile şi ar trebui să le mulţumiţi şi să renunţaţi la cafea că prea sunteţi hiper.

Concluzii

The people have chosen. Am văzut că, în mare, îmi împărtăşiţi părerea despre strălucitul sistem de învăţământ. Am căzut de acord că şcoala românească nu ne ajută deloc. Nu ne ajută să gândim, cu toate că se laudă că are asta ca scop. Tot ce face e să ne oblige să memorăm aiurea zeci şi sute de pagini din care, în scurt timp, nu mai ţinem minte nimic. Profesorii nu vor copii care să fie originali, care să emită păreri proprii, pentru că asta ar însemna că ei, profesorii, ar trebui să proceseze informaţia, să o analizeze. Şi asta e deja mult prea greu. E normal să le pretindă elevilor la ore, la exemene să reproducă aceleaşi idei consacrate, validate şi reciclate de zeci de generaţii. E clar pentru toată lumea că atunci când ieşi de pe băncile şcolii nu te descurci în nici un fel, habar n-ai de nimic, habar n-ai cum să faci să ai habar de ceva ca să te pui pe picioare. Buuun, astea sunt chestii evidente şi deranjante pentru toată lumea. Întrebarea e, ce putem face ca să îndreptăm situaţia? Facem ceva? Sau mergem mai departe cu valu', lăsăm lucrurile aşa cum sunt, plecăm capul, tăcem mâlc şi îndurăm?

Las-o, bă, că merge-aşa!

Azi va fi de rău în preafrumoasa postare. Va fi de rău la adresa şcolii, ca fabrică de incompetenţi. School sucks şi nu în sensul că "vaaai, tre să stăm enşpe mii de ore acolo, că ne dau ăia multe teme, că ne-ascultă criminalii, etc" school sucks în sensul că nu te învaţă nimic, absolut.
Tot e teorie, practică zero. Mergi la cursuri, scrii şi la final constaţi că de fapt nu şti nimic concret, că totul se derulează în van.
Da, ştiu că şcoala presupune studiu individual. Să cauţi, să citeşti una, alta. Daaar, profesorul ăla ar trebui să te îndrume " citeşte de acolo, de dincolo, caută acolo dacă vrei să afli asta". Atunci eu caut, citesc, am o bază de la care se poate porni un dialog. Aşa dacă tu, ca profesor, mă obligi să mă lansez într-o discuţie în care eu nu pot să emit nici o părere, pentru că nu sunt în temă nu ajungem la nici un rezultat. Pentru că eu nu pricep nimic, nu ştiu ce vreau să aflu, ce întrebări să pun. Ţie, profesorului, ţi se pare că ai explicat clasa einţ şi că tot poporu' e pe fază şi doct.
Profesorul are rol de îndrumător, să te pună pe calea cea dreaptă şi de acolo te descurci. Pentru că eu pot să intru pe net să-mi caut informaţii, dar netul e vast şi eclectic. Acelaşi net poate să-mi spună ca Abraham Lincoln a fost un preşedinte american sau poate, la fel de bine, să-mi spună că e un extraterestru venit de pe Marte să ne invadeze. Eu ce să cred atunci? Dacă tu nu ai răbdare să explici, să îmi arăţi în concret cum stau lucrurile. N-am nevoie de tine să îmi creionezi totul în linii generale. Vreau să intri in detalii, se presupune că mergem acolo să devenim specialişti, să ştim cum stă treabă şi pe faţă şi pe dos. Pentru că altfel o să iasă o şleată de incompetenţi care au să bată din gură la greu, dar care habar n-au să aibă să redacteze un act sau să pună o grevă sănătoasă pe picioare.
Degeaba mă pui să citesc legi şi să mă uit la TV ca să văd ce se petrece, tu trebuie să-mi explici, să mă luminezi. Doar aşa poţi să ai pretenţia să gândesc pe urmă şi să emit păreri. Când ştiu ce se întâmplă şi cum trebuie să reactionez, pentru că altfel o să fiu o ameţită în plus care vorbeşte pe lângă subiect.
În plus de asta, nu-mi scoate ochii cu faptul că eu şi restul ca mine compunem generaţia următoare, care tre sa revoluţioneze tot şi să facă bine, care are responsabilitatea viitorului. Nu! Cel puţin nu atât timp cât tu, cel din generaţia prezentului, nu mă iniţiezi. Nu atât timp cât tu nu îţi iei responsabilităţile în serios.
Hai că m-am enervat, dar măcar mi-am mai vărsat din năduf!

Trăiască!

Azi se sărbătoresc arhanghelii, Sfinţii ce-or fi, Mihail şi Gavril pe norul cu numărul 9 la ei în Rai cu şampanie şi pişcoturi şi cu Sf. Petru pe post de MC. Pe lângă ei se înghesuie şi alţi creştini cu nume derivate în speranţa c-o să mănânce şi gura lor ceva gratis. Printre ei şi subsemnata, dar nu vă spun în care tabără pentru că deja aţi şti prea mult şi ar trebui să scap de voi. Hai la mulţi ani!

Puterea numelui

Era şi un film cu numele ăsta la un moment dat. Asta ca să nu ziceţi că mă dau originală fără să citez sursa. În fine, nu despre film sau titlu vreau să dezbat acu'. Sau poate că despre titlu dezbat un pic, sau despre o parte din titlu, că d-aia l-am urcat acolo la loc de cinste să zic ceva potrivit cu asocierea aia de cuvinte. Na, hai!
De-a lungul tumultoasei mele existenţe am suferit nişte traume emoţionale pe bază de nume, degenarat în poreclă, care şi aia s-a divizat mai pe urmă.
Prima experienţă de gen s-a-ntâmplat din cauza prenumelui din buletin, a primului prenume şi cel mai des folosit, bine exclusiv folosit, care la vremea respectivă era trecut doar în certificatul de naştere. Prenume care e de forma D urmat de i a n şi a în exact această ordine, rezultând Diana, haha! ce surpriză. Graţie acestui prenume adesea trebuia să răspund la întrebarea "Aa, ca pe prinţesă?!?" Ca pe prinţesă, ce? Nu, nu e ca pe prinţesa, e de sine stătător şi necopiat, adaptat sau alte cele. Bineînţeles, răspunsul negativ aducea o inexprimabilă dezamăgire, dar asta e viaţa. La revedere!
Şi ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns am căpătat vreo două porecle din cauza aspectului fizic. Inconştienţilor! Care porecle au fost pe rând, Pâslăriţa, aka Margareta Pâslaru din simplul motiv că împărţeam aceeaşi culoare a ochilor. Bine, la vremea aia, aveam vreo 4-5 ani, eram de grădi, nu ştiam cine e tipa, de fapt nici măcar nu puteam să asociez o imagine sau un sunet cu acel cuvânt. Tot ce ştiam e că mă enervează and I wish they wouldn't call me that anymore, whyyyy???
După epoca aia de mai sus, a urmat o poreclă născocită cu ajutorul înălţimii mele, mă rog a lipsei de înălţime şi a literaturii. Degeţica. Get serious! Doar pentru că sunt mică şi pentru c-au făcut într-a 4-a chestii de H.C Andersen.
Şi mă enervau toate asocierile astea, deducerile, botezurile. Mă enervau! Criminalilor!
Şi acum, după lupte seculare, eheee şi dintr-o acută lene şi o puternică americanzire şi/sau anglicizare am ajuns la preafrumoasa particulă Di, după care sunt recunoscută în mediul on-line şi informal, în cel real. Aşa că până la urmă, poate că totuşi e Diana, ca prinţesa :D