BAC

Azi, 29 iunie 2015, încep probele scrise la BAC. Da, puteți să vă panicați. Acum e momentul! Acum și atunci când vor fi afișate rezultatele.

În ultimii ani s-a creat multă agitație pe tema acestui examen și a ratei de promovabilitate. Cauza? Camerele de supraveghere, care, chipurile, ar stresa atât de tare tinerii absolvenți încât aceștia se pierd cu firea și în loc să ia nota 10, iau nota 5. Deși trebuie "minim șasă" ca să treci, adicătelea să promovezi.

Tind să cred că e adevărat. Acest sistem de supraveghere chiar influențează rezultatele. În rău. De exemplu, pe vremea când am așteptat și eu 3-4 ore (asta era media de așteptare, te amenințau să fii în sala de examen înainte de 8, iar subiectele erau distribuite pe la 11, că doar ce emoții, foame, sete - cu toate că de sete nu mă pot plânge, aveam o sticlă de apă de juma de L, lăsată peste noapte în sală, să fiarbă bine) să susțin probele scrise, în lipsa camerelor de supraveghere am văzut cum se făcea "schimb de experiență" pe marginea subiectelor aflate cu puțin timp înaintea prostimii. Am văzut și bluze țesute din "copiuțe". Am văzut note astronomice luate de colegi care de abia se descurcau la o materie sau alta. Și e greu de crezut că o persoană a avut o revelație divină în ziua examenului, după ce 4 ani ai văzut-o în acțiune și știai ce poate. Am văzut multe, de aia am și folosit atât de des verbul, să mă asigur că am subliniat această stare de fapt.

Ei, acești tineri absolvenți, după ce au susținut probele, cu ajutor divers, au ajuns studenți la mari universități din țară, din Europa și din lume. Acum, serios, mai ajungeau ei studenți eminenți dacă intelectul lor era bruiat de niște camere de supraveghere? Nu mai ajungeau. QED.
Partea importantă e că după vreo 5 ani trece stresul generat de BAC. Cinci ani după BAC am tot avut coșmaruri că întârzii, nu mai pot intra în sală, nu știu răspunsul la subiecte. Cinci ani, atât aveți de îndurat. Sau acum, dacă există dovadă video și audio, o să îndurați pentru totdeauna?

Și pentru ca această minunată postare să nu fie complet lipsită de sens, vă las calendarul probelor scrise. Succes!

foto

Probele scrise:
29 iunie - Limba si literatura romana
30 iunie - Limba si literatura materna
1 iulie - Proba obligatorie a profilului
3 iulie - Proba la alegere a profilului si specializarii
 6 iulie - Afisarea rezultatelor (pana la ora 12:00) 6 iulie - Depunerea contestatiilor (orele 12:00 - 16:00)
7 - 9 iulie - Rezolvarea contestatiilor
10 iulie - Afisarea rezultatelor finale
Sesiunea august-septembrie 2015
13 - 17 iulie - Inscrierea candidatilor la prima sesiune de examen
17-18 august - Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana
17-18 august - Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna
18-19 august - Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala
20 - 21 august - Evaluarea competentelor digitale
Probele scrise: 24 august - Limba si literatura romana
25 august - Limba si literatura materna
26 august - Proba obligatorie a profilului
28 august - Proba la alegere a profilului si specializarii
31 august - Afisarea rezultatelor (pana la ora 12:00) si depunerea contestatiilor (orele 12:00 - 16:00) 1-2 septembrie - Rezolvarea contestatiilor 3 septembrie - Afisarea rezultatelor finale

Zzzz...

De-atâta timp n-am mai dat pe-aici încât scuzele şi explicaţiile nu-şi mai au rostul. Tot ce contează e că (încerc să-mi) revin.
Ştiu că unii dintre voi aţi început şcoala, cei mai mulţi sub forma facultăţii. Asta înseamnă noi provocări, stres în plus, somn mai puţin, etc. Sunt sigură că până acum aţi fost cei mai conştiincioşi dintre studenţi, aţi mers la toate cursurile, chiar dacă asta a însemnat să fiţi prezenţi de dimineaţa până seara, aţi fost foarte interesaţi de tot ce înseamnă viaţa de studinte. Daaar, toate astea sunt pe cale să se schimbe, pentru că urmează balurile bobocilor şi balurile balurilor şi petrecerile studenţeşti şi petrecerile din cămine şi sesiunea, dar aia mai târziu, pentru cine mai apucă.
Pentru că o să vreţi să păreţi fiţi apţi la orice oră din zi şi din noapte, dar mai ales din zi, am să vă divulg adresa unui site. Site care te ajută să afli (ce formulare de tip can-can) cam pe la ce oră ar trebui să te pui la somn ca să te poţi trezi fresh, fie că adormi la 10, 1, 3 sau 6 dimineaţa. Trebuie însă să aveţi în vedere că unui adult îi trebuie, în medie, cam 14 minute ca să adoarmă, aşa că ar trebui să fiţi în pat cam cu atâta timp înainte de ora indicată pe site, dacă vreţi să vă treziţi odihniţi şi gata de luptă.

http://sleepyti.me/

Spor la petrecut, învăţat şi...somn uşor!

O altă primă zi...

M-a luat valul! Nu mă mai pot opri :))! Continui seria postărilor back to school.
Căutând o imagine sugestivă pentru articolul precedent, am dat peste o ilustraţie care mi-a adus aminte de o păţanie din chiar prima zi de liceu. Alea-s cele mai de efect! :))
Aşadar, era a voastră timorată, speriată de bombe în prima zi de şcoală când după festivitatea de deschidere trebuia să meargă la noua şcoală să-şi cunoască diriginta şi noii colegi. Locul era nou, pe viitoarea dirigintă nu o cunoşteam pentru că, deşi la festivitate ne-a fost prezentată, n-am apucat să o văd, singurul detaliu pe care l-am reţinut despre ea a fost culoarea părului: blond. Aşa că ( o, da!), având toate astea în minte, am pornit-o, dimpreună cu singura fostă şi viitoare colegă pe care o cunoşteam la vremea aia (pentru că nu poţi să ai peripeţii de unul singur pe lumea asta), în căutarea şcolii şi a clasei.
Necunoscând pe nimeni şi nimic, dar ştiind că "dira" e blondă, în momentul în care am văzut o doamnă profesoară blondă intrând într-o sală de clasă ţuşti! şi noi după ea. Intrăm în clasă, cu frica-n noi c-am întârziat, şi ne aşezăm, pline de emoţii, într-o bancă.
Ne uităm în jur, apoi una la cealaltă. Apoi iar în jurul nostru. Ceva era dubios. Era o clasă plină de fete, machiate, vopsite, înţolite care mai de care, crescute bine. Oricum ai fi încercat să te convingi, niciuna nu arată a fi a 9-a. Nicicum. Acum ştiu ce argument vreţi să aduceţi, dar pe vremea când am fost eu într-a 9-a, fetele nu arătau "aşa", încă.
Pe urmă, a început să le vorbească diriginta. Familiar. Toată lumea ştia despre ce se discută, în afară de noi. Atunci ne-am dat seama de eroare. Ne-am făcut curaj, ne-am ridicat şi am ieşit din clasă. În loc să intrăm în sala celor din 9 E, am intrat în sala celor din 12 E :)).
Şi uite aşa pătimirăm în prima zi de liceu. Şi apoi s-a văzut în toţi cei 4 ani petrecuţi acolo că am început cu stângul :)).

Prima zi...

Ooo! Dar, vai! Ce se întâmplă cu avalanşa asta de articole pe blog? :))
Pentru că astăzi e chiar prima zi de şcoală (da! îmi place să răsucesc cuţitu-n rană!), revin după articolul de sâmbătă, de care, în treacăt fie vorba, ne puteam lipsi toţi, cu un altul. Unul de aducere aminte, în care să pun accentul pe sentimentele şi senzaţiile care mă încercau la începutul fiecărui an şcolar.
Ţin minte, că în fiecare an, după vacanţa de vară, parcă nu mai ştiam să scriu :)). Făceam literele tot aiurea, scrisul nu avea pic de cursivitate, de zici că nu mai scrisesem niciodată în viaţa mea până atunci. Cred că pe timpul vacanţei mi se dezactiva opţiunea "scris de mână" din creier. În consecinţă, îmi trebuia destul de mult timp până să mă deprind cu stiloul/pixul şi cu scrisul şi până să îmi redobândesc rapiditatea necesară ca să pot scrie "după dictare" :)). Dar de absolut fiecare dată mi se întâmpla asta.
Pe lângă asta, frica mea permanentă era că "ne ascultă" în chiar prima săptămână din "recapitulare", adică din toată materia aia pe care am studiat-o în anul şcolar încheiat şi pe care bineînţeles că nu am repetat-o în timpul vacanţei şi am uitat-o şi acuma, dacă ne ascultă??? :)).
Pe voi ce amintiri sau trăiri vă încearcă azi, în prima zi de şcoală?

Ce mai intră-n ghiozdan. Back to school session

Cum luni începe şcoala (începe, nu?) şi cum în perioada asta tot Internetul abundă de articole din categoria "Back to school" zic să contribui şi eu cu un articol pe tema asta. Şi pentru că sunt destule postări despre cum să fim frumoase şi la modă în timpul şcolii, eu o să (încerc să) scriu despre ce băgăm la ghiozdan (altceva în afară de cărţi, caiete, etc.) înainte de a ne face frumoase şi de a începe ziua efectiv. Daaar decât să vă povestesc într-o sută de cuvinte despre ca va fi vorba în articol, mai bine să-l scriu, zic.
Eu una nu pot să mişc nimic dimineaţa până nu mănânc ceva. M-am obişnuit aşa şi, de când mă ştiu, n-am sărit niciodată peste micul dejun, altfel simt că mă ia cu ameţeli, slăbiciuni şi altele de genul ăsta şi nu sunt bună de nimic. Aşa că, şi în vremea când avem de mers la şcoală, mâncam înainte de toate. Mâncam, mâncam, dar nu orice. Pentru că sistemul meu era totuşi adormit la 6-7 dimineaţa, nu tolera pâine, mezeluri, legume şi altele de felul ăsta, care trebuiau mestecate îndelung. Aşa că, micul dejun cel mai rapid şi mai uşor era compus din lapte şi cereale (şi, cu mici variaţiuni, încă e).
Până aici totul e stabilit, bun şi frumos. Daaar, nu cred că există nenorocire mai mare pentru cineva ca mine, care ar mânca, dar nu orice, decât să constate la 6 dimineaţa, că laptele nu mai e tocmai bun de consumat :)). Mi s-a întâmplat asta de câteva ori şi ce mare tragedie a fost: timpul şi stomacul mă presau şi trebuia să găsesc alternative culinare.
Eiii, şi acum ajungem, de fapt, la esenţa acestui articol. Ce opţiuni există, în materie de mâncare, dimineaţa pe fugă. Am exclus laptele, pâinea şi alte ingrediente din lista noastră, aşa că să vedem ce putem face.
Recent am descoperit că iese o combinaţie fericită şi gustoasă din fructe, iaurt şi ceva "ronţăibil". Am început să combin câteva boabe de strugure, cu cereale/biscuiţi simpli şi iaurt simplu. Sau iaurt simplu în care am rupt 2 rondele mari de biscuiţi cu ciocolată. Sau strugure, nuci şi iaurt. Sau în lipsă de iaurt puteţi combina biscuiţi sau cereale cu un fruct zemos, cum ar fi o piersică, pară sau nectarină.
Şi uite aşa, vă săturaţi şi căpătaţi energie pentru a începe ziua în forţă. Pentru că micul dejun e important, chiar mai important decât somnul, încercaţi să nu îl daţi la schimb pentru alea "5 minute" de somn în plus.
Succes şi ţinere de minte în noul an şcolar!

P.S. Daţi-mi, rogu-vă, o alternativă pentru "aşa că". Am folosit alăturarea asta de cuvinte de atâtea ori până m-am enervat eu pe mine :))

T(e)M(e)

Nu ştiu cum aţi fost/sunteţi voi, dar eu nu puteam nicicum să-mi fac temele primite în orele de curs, pe care, dintr-un motiv sau altul, le aveam libere într-o zi de şcoală. Da' nicicum. Ceilalţi se puneau imediat să fructifice timpul liber şi să-şi scrie/copieze etc. La mine cred că era o chestie psihologică, dacă ştiam că-i ora liberă, apăi atunci nu mă puteam îndemna la lucrat teme. Preferam să stau o oră ( bine, care devenea, de regulă, două-trei ore) în plus acasă, decât să-mi fac temele la şcoală.
Habar n-am dacă a fost o atitudine productivă sau paguboasă, am zis numa' să o trec aici, că şi aşa n-am mai scris demult.

Tu ştii d-astea?

Azi, în sala de curs, s-a-ntâmplat ca un individ să-şi exprime neştiinţa cu privire la un termen din titlul unui curs. Fapt care a mai dat curaj şi altora să recunoască cum că nici ei n-ar fi pe deplin lămuriţi de semnificaţia lui. Şi, din Ăl de Sus ştie ce motive m-am apucat eu să-i lămuresc. Eu, care nu intervin în discuţiile nimănui. Şi s-a dovedit că bine fac, pentru că după ce le-am aprins becu' am auzit comentarii de genul "Bine că noi toţi suntem proşti şi tu te crezi mai deşteaptă".
Ok, recunosc că în parte a fost greşeala mea că m-am băgat, trebuia să-l las să moară prost într-un colţ. Dar totuşi, nu înţeleg natura violentă a reacţiei. Adică n-am spus chestia aia pe un ton care să denote superioritate, n-am spus-o ca să-mi demonstrez genialitatea sau lui prostia. Pur şi simplu l-am informat, într-un mod cât se poate de amical, colegial şi normal. Asta şi pentru că se plâng tot timpul că ei nu ştiu şi nu află chestii.
Da, cam ăsta e motivul pentru care eu mă feresc să interacţionez cu indivizii şi prefer să păstrez totul pentru mine. Pentru că prostul nu e prost degeaba şi reacţionează în cele mai diverse feluri. Mulţumesc!

Aşa şi aşa

De când n-am mai scris. Sper să mai ţin minte cum se face! Motivul e că am atâtea chestii despre care aş vrea să scriu, că până la urmă nu mai scriu despre niciuna.
Oricum ar fi, astăzi vreau să zic vreo două despre oamenii ăia care nu se pot abţine să nu se holbeze. Ştiţi genul ăla de tembeli, care atunci când intră cineva într-o sală, se întorc înspre uşă şi se uită insistent şi muuult timp. Cred că e din cauză că au conexiuni proaste şi le ia ceva până înţeleg ce văd şi ce se întâmplă.
Bineînţeles că am şi un caz concret întru exemplificare. Acum câteva zile, luni cred că, aveam un curs de istorie a doctrinelor cu un profesor mai old school aşa, a cărui experienţă cred că se rezumă la a preda elevilor de clasa a 5-a sau celor de la şcolile speciale. De ce zic asta? Pentru că pune întrebări de genul "Ştie cineva capitala cărei ţări este Parisul?"
Şi una dintre întrebările din seria asta m-a nimerit pe mine. Bine, şi asta e o treabă interesantă, pentru că nu ştiu cum se face că dintr-o listă de 20 de nume, al meu le face cu ochiul tot timpul ( e ca faza cu numărul 5). Formulează, aşadar domn' prof. întrebarea dimpreună cu numele meu ("Cine îmi poate spune ce înseamnă cuvântul ostil?" Nimeni, serios, nici n-am mai auzit cuvântul.). Ok, şi în timpul scurs între momentul întrebării şi momentul răspunsului meu şi puţin după am văzut vreo 10 priviri bovine îndreptate înspre mine. Priviri confuze, care nu ştiau dacă să admire sau să râdă ( în caz că eu n-aş fi ştiut şi proful ar fi făcut mişto, of course, pentru că ei nu şi-ar fi dat seama singuri). Serios, copii, controlaţi-vă, vedeţi-vă de treabă, folosiţi-vă urechile, dar nu vă mai holbaţi în aşa fel încât să cred că mai aveţi puţin şi vă curge saliva din gură de proşti ce sunteţi.

În altă ordine de idei, azi am făcut un lucru de care sunt mândră. Am fost în stare să refuz în mod tranşant pe cineva. Muhahaha. Şi asta pentru că m-am săturat de tupeiştii care îţi trimit un mesaj de genul "Adu-mi şi mie cele enşpe mii de cursuri pe care le-ai scris până acum, că am rămas în urmă sau nu m-am sinchisit să vin la ore!". Şi am zis NU, frate. Cred că a fost o lovitură, pentru că eu de obicei am o atitudine dăunătoare de genul " Vai, dar sigur că ţi le aduc şi iartă-mă că nu am făcut eforturi înmiite să ajungă la tine mai repede." O singură greşeală, am refuzat pe banii mei, dar am să lucrez şi la aspectul ăsta.

Şi eu, ce fac?

Ca să parafrazez un slogan al unei companii de la noi spun că viitorul nu sună deloc bine. Mă pregătesc să intru într-un sistem care nu mă vrea, care face tot posibilul să mă alunge. E un sistem bolnav, confuz, care trage să moară. Singurele lucruri care-l mai ţin în viaţă sunt nepotismul, favoritismul şi incompetenţa. Şi e un sentiment destul de crud să porneşti la drum cu un handicap, fără nicio perspectivă, fără nici o şansă.

Îmi dau seamă că până acum m-am ghidat după nişte principii învechite şi chiar eronate atunci când am luat unele decizii. Am avut impresia că dacă trag tare, bag ceva la cap şi nu altceva în altă parte o să ajung într-un loc care să merite efortul, o să ajung o persoană respectabilă, de folos societăţii. Am crezut şi eu, la fel ca alţii din generaţia mea, că o carieră care să te recomande drept intelectual e alegerea cea mai bună. Credeam că ar fi sub nivelul meu, ar fi degradant, aş fi stigmatizată dacă nu m-aş orienta spre un liceu bun, o facultate bună care să mă scoată "om". Am fugit de şcolile de arte şi meserii. Mi se părea naşpa şi aiurea să lucrezi ca frizeriţă, ca tâmplar. Mi se părea că astfel de meserii demonstrează că nu te prea duce capul şi nici nu îţi aduc împlinire pe niciun plan, fie el profesional sau personal. Tre să dau din coate, băăă, să ajung 'telectual, să nu umblu cu hainele prăfuite, să nu mă trezesc la 5 dimineaţa să trag până pic de oboseală şi să înjur sistemul printre dinţi.

Acum ştiu că mi-am luat o mare ţeapă. Ştiu să scriu şi să citesc şi nu-mi foloseşte la nimic. Mă aşteaptă o strălucită carieră de nime-n drum şi plin de praf. Pe când ăia cu o meserie, chipurile, degradantă or s-o ducă bine merci. O să îi doară la 14 metri în spate de ce ar putea crede ăia "şcoliţii" despre ei, pentru că ei o să aibă un loc de muncă sigur, un venit sigur, o viaţă sigură, lipsită de griji şi plină de constante. Pe când eu...eu pot să fac ceva pe viitoarea mea carieră nascută moartă şi îngropată.

Ştiu că se cere o reprofilare, cât sunt încă tânără şi cu minţile p-acasă. Dar, ce e de făcut, mai exact? Sigur, ideal ar fi propriul business. Dar aşa ceva cere nişte cunoştinţe de mate, economie. Cunoştinţe pe care am încercat timp de vreo 10 ani să mi le însuşesc, dar fără noroc. Altceva? Habar n-am. Nu mă trage talentul, mintea, sufletul în nicio direcţie clară. Înspre ceva realizabil, de durată, care să mă asigure că o să duc o viaţă decentă, fără să fiu nevoită să ies la cerşit, lupte de stradă sau alte rebeliuni.

PS: Să nu înţelegeţi cumva că descurajez educaţia. Nicidecum! Educaţia e vitală, dar ea trebuie făcută cu cap, temeinic, la timpul şi locul potrivit, pentru că altfel se poate întoarce împotriva ta.

PS number 2: Am găsit o imagine care ilustrează perfect cum stă toată treaba.

Dă şi mie 1 leu!

Acuma că, teoretic, dă primăvara şi avem parte de 1, 8 Martie şi alte zile festive, dă bine şi să aduci o mică atenţie cuiva d-aici, cuiva d-acolo. Ceea ce mi se pare pe de-a-ntregul justificat, atât timp cât acel cineva e mama, bunica, sora, cea mai bună prietenă. Daaar, fac o mică criză de personalitate când aud propuneri de genul, 'Nu strângem şi noi 3-4-5-10 lei să îi luăm un buchet de flori-parfum-casă-maşină profei de X?'. Nu, nu strângem. Nu mă deranjează ideea în sine, ci motivele care stau la baza ei. Auzi, să faci cadouri profilor pentru că s-au comportat frumos la clasă. Saaau, că au dat rezultatele examenelor rapid. Pentru asta primesc salariu, care e plătit tot din banii noştri. Remember, că plătim nişte taxe. Da, alea sunt.
Că vezi Duamne, ne facem de râs că suntem singura gloată care nu dă nimic. Foarte bine, sunt mândră de noi. Ar fi cazul să înveţe să facă treabă fără extra stimuli, că şi aşa sunt îmbuibaţi.De aia nu merge nimic în tărişoara asta greu încercată, că nimeni nu mai poate mişca nimic dacă nu ştie că primeşte/îl aşteaptă ceva. Ia mai baga-ţi-vă minţile în cap şi nu le mai cântaţi atât în strună!

Las-o, bă, că merge-aşa!

Azi va fi de rău în preafrumoasa postare. Va fi de rău la adresa şcolii, ca fabrică de incompetenţi. School sucks şi nu în sensul că "vaaai, tre să stăm enşpe mii de ore acolo, că ne dau ăia multe teme, că ne-ascultă criminalii, etc" school sucks în sensul că nu te învaţă nimic, absolut.
Tot e teorie, practică zero. Mergi la cursuri, scrii şi la final constaţi că de fapt nu şti nimic concret, că totul se derulează în van.
Da, ştiu că şcoala presupune studiu individual. Să cauţi, să citeşti una, alta. Daaar, profesorul ăla ar trebui să te îndrume " citeşte de acolo, de dincolo, caută acolo dacă vrei să afli asta". Atunci eu caut, citesc, am o bază de la care se poate porni un dialog. Aşa dacă tu, ca profesor, mă obligi să mă lansez într-o discuţie în care eu nu pot să emit nici o părere, pentru că nu sunt în temă nu ajungem la nici un rezultat. Pentru că eu nu pricep nimic, nu ştiu ce vreau să aflu, ce întrebări să pun. Ţie, profesorului, ţi se pare că ai explicat clasa einţ şi că tot poporu' e pe fază şi doct.
Profesorul are rol de îndrumător, să te pună pe calea cea dreaptă şi de acolo te descurci. Pentru că eu pot să intru pe net să-mi caut informaţii, dar netul e vast şi eclectic. Acelaşi net poate să-mi spună ca Abraham Lincoln a fost un preşedinte american sau poate, la fel de bine, să-mi spună că e un extraterestru venit de pe Marte să ne invadeze. Eu ce să cred atunci? Dacă tu nu ai răbdare să explici, să îmi arăţi în concret cum stau lucrurile. N-am nevoie de tine să îmi creionezi totul în linii generale. Vreau să intri in detalii, se presupune că mergem acolo să devenim specialişti, să ştim cum stă treabă şi pe faţă şi pe dos. Pentru că altfel o să iasă o şleată de incompetenţi care au să bată din gură la greu, dar care habar n-au să aibă să redacteze un act sau să pună o grevă sănătoasă pe picioare.
Degeaba mă pui să citesc legi şi să mă uit la TV ca să văd ce se petrece, tu trebuie să-mi explici, să mă luminezi. Doar aşa poţi să ai pretenţia să gândesc pe urmă şi să emit păreri. Când ştiu ce se întâmplă şi cum trebuie să reactionez, pentru că altfel o să fiu o ameţită în plus care vorbeşte pe lângă subiect.
În plus de asta, nu-mi scoate ochii cu faptul că eu şi restul ca mine compunem generaţia următoare, care tre sa revoluţioneze tot şi să facă bine, care are responsabilitatea viitorului. Nu! Cel puţin nu atât timp cât tu, cel din generaţia prezentului, nu mă iniţiezi. Nu atât timp cât tu nu îţi iei responsabilităţile în serios.
Hai că m-am enervat, dar măcar mi-am mai vărsat din năduf!