duminică, 17 mai 2009

(H)eurovision - concluzii

duminică, 17 mai 2009
A câştigat Norvegia şi asta mă bucură foarte. Nu degeaba mi-a plăcut mie melodia de la bun început. Şi pentru ca totul să fie cât se poate de frumos Islanda s-a clasat pe locul II. În nici un an până acum n-am avut un preferat, anul ăsta am avut 2 melodii favorite şi amândouă au ieşit fruntaşe. Cred că le-am purtat noroc.
M-am bucurat că n-a câştigat Franţa doar pentru c-a fost reprezentată de Patricia Kaas, care dealtfel a cântat bine, cam prea dramatic, dar corect, în schimb melodia n-a avut nimic special.
Îmi pare rău de Lenutza noastră care s-a prezentat onorabil. Din păcate, piesa a fost de duzină, spectacolul n-a avut nici o strălucire, nimic care să atragă atenţia asupra noastră, plus că în ciuda faptului că am avut-o pe Moldova cu care să facem schimb de puncte, tot am fost ciumaţi, că nu prea s-a apropiat nimeni de noi să ne mai arunce câte un punct-două. Au fost şi alte piese slabe, pe acelaşi stil cu a noastră, de exemplu cea a Turciei, dar măcar ei au avut spectacol, artificii, oameni care săreau pe acolo, mişcări din buric. Toate neajunsurile astea o să trebuiască să le suporte biata Elena.
În rest, m-au cam enervat prezentatorii showului, dar mi-au plăcut efectele speciale, urşii dansatori, graficele şi toate momentele dintre cântece pe care le-au pregătit ruşii. Per ansamblu, au făcut treabă bună. Aa, care a fost faza cu piesa Rusiei din concurs??? Cred că şi-au concentrat tot talentul în organizarea spectacolului şi nu le-a mai rămas nici un strop să facă o piesă.
P.S: Nu-mi place cum am scris, îmi pierd îndemânarea, asta dacă am avut-o vreodată.

6 comentarii:

D. spunea...

De ce vorbesti aiurea?Nu e nicio problema in ce si cum ai scris :) Iar indemanare ai avut si ai :P

Si daca zici tu ca Norvegia merita sa castige, atunci cred si eu !

Unknown spunea...

Asa este si eu mabucur ca a castigat Norvegia,merita cu adevarat...Mie una nu mi-a placut melodia Elenei care a facut dintr-o piesa superba o piesa ragusita......Se putea mai bine...Dar lasand deoparte strigaturile si momentele in care a falsat,a fost bine..Pacat de munca lor...

tibby spunea...

mi-e lene sa citesc articolul dar in principiu suna bine titlul :)

zmeurică0112 spunea...

ca bine zici :)) faza cu Rusia ma refer.. deci iti dau drepatate.. fatza de piesa lu dima de anu trecut, asta de acu a fost o mare tampenie.. dar, cum ai zis si tu.. s`au axat mai mult pe organizarea evenimentului decat pe prestatie :) si, din toate melodiile alea, tot Norvegia mi`a placut si mie cel mai mult :) Hai la Oslo la anu :))

Unknown spunea...

Cred ca la anu',daca vom mai reprezenta,vim veni si noi cu o vioara ca ne pricepem foarte bine la imitat!:))

Leegeea spunea...

Mai nush ce se tot baga in seama babaciunile astea gen Patty Kaas ..sa lasa loc si la tinereii dornici de afirmare ...

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket