Cartea de miercuri

Cartea de astăzi se numește Flori pentru Algernon (Flowers for Algernon - în original), a fost scrisă de americanul Daniel Keyes (care a decedat în 15 Iunie anul acesta, la vârsta de 86 de ani) și publicată în anul 1966. Romanul a fost dezvoltat din nuvela cu același nume, pe care Keyes a scris-o în 1959. Ambele cărți s-au bucurat de succes, fiind multiplu premiate.

Daniel Keyes, autor de origine americană, s-a născut în anul 1927 în New York. Înainte de a cunoaște succesul cu cartea de față - premiată cu Nebula Award în anul în care a fost publicată - a activat în armata americană, iar mai apoi a colaborat cu diverse edituri și publicații.

Flori pentru Algernon a apărut în perioada de boom a science - fiction - ului, care s-a manifestat atât în cinematografie, cât și în literatură. Așadar, e un roman SF cu o puternică tentă umană.
Charlie Gordon, personajul principal, se bucură de o existență fericită. Are o locuință, un job bun și mulți prieteni. Apoi, acceptă să fie supus unui experiment științific de ”augmentare a inteligenței” sau, în termenii lui, să devină ”diștept”. Această operație a mai fost realizată în trecut, cu succes, pe șoarecele de laborator Algernon, care va fi, până la un punct, dovada vie a ceea ce urmează să devină Charlie la rândul său. Experimentul e o reușită, din punctul de vedere al oamenilor de știință, dar nu e neapărat benefic și pentru Charlie. Percepția lui asupra vieții sale și a vieții, în general, se schimbă radical. Are o serie de revelații care îi demonstrează că nimic din ceea ce crezuse nu e adevărat. Dintr-un om fericit, Charlie devine unul frământat de tot felul de gânduri și idei (geniale), care până la urmă îi amărăsc existența.

Cartea e scrisă sub forma rapoartelor de progres ale lui Charlie, prin care noi, cititorii, putem fi martori la progresul și regresul personajului principal. Zic asta pentru că structura cărții e una circulară, așadar finalul va coincide cu începutul. Aș asemăna subiectul cărții cu cel al alteia despre care am vorbit pe blog, Înainte să adorm. E aceeași zbatere a personajului principal de a-și da seama cine este cu adevărat, de unde vine și încotro se îndreaptă, aceeași zbatere de a-și identifica scopul și rolul în viața aceasta.

Titlul cărții capătă sens spre final, odată cu moartea șoaricului de laborator, care marchează anticipat finalul experimentului și pentru Charlie.

Cu siguranță e un roman inedit, care îți dă de gândit și te lasă cu următoarea întrebare: e mai bine să nu ai deloc sau să ai și să pierzi?

Cartea a apărut la editura youngart, parte a Grupului Editorial Art și au existat două adaptări cinematografice notabile, prima în 1968, și una mai recentă, din 2000, care din trailer pare să fie realizată într-o notă mult prea optimistă față de atmosfera care predomină în carte.

Cartea de miercuri

În ultima vreme m-am transformat într-un șoarece de bibliotecă. Am intrat în posesia unor cărți și mi-am dat seama că cititul e o alternativă mult mai sănătoasă la a computeri toată ziua. Asta plus faptul că PC-ul nu a mai funcționat la capacitate optimă, așa că am (re)început să citesc semi-intensiv. Și după cum n-are rost să-ți faci poze dacă nu le pui pe Facebook, la fel n-are rost să citești dacă nu și scrii despre pe blog. Poate c-o să fac un obicei din asta, din a vă spune și vouă ce cărți am mai citit. Acum, să n-aveți pretenția la niște analize stilistice de mare clasă pentru că nu sunt Ioan T. Morar, dar pot să vă spun dacă o carte mi-a plăcut sau nu.

Cartea pe care am citit-o recent se numește Înainte să adorm (Before I go to sleep - în original) e scrisă de britanicul S. J. Watson și a fost publicată în 2011. Cartea reprezintă debutul literar al domnului Watson, s-a vândut în 42 de țări și a devenit rapid un bestseller, fiind transpusă și pe marele ecran de către Ridley Scott, cu Nicole Kidman, Colin Firth și Mark Strong ca parte a distribuției.

Înainte să adorm e povestea lui Christine Lucas, o femeie de vârstă mijlocie care încearcă să-și dea seama ce se întâmplă cu viața ei, asta pentru că e amnezică și nu poate stoca nicio informație mai mult de 24 de ore. Dacă vi se pare cunoscut subiectul, ar putea fi din cauza filmului ăstuia, dar trebuie să știți că nu în aceeași notă e scrisă cartea, mai ales când la baza ei stau niște cazuri reale, după cum declară autorul însuși.

Christine se trezește dezorientată în fiecare dimineață, nu recunoaște nimic din jurul ei, nici casa, nici soțul, nici măcar pe sine, deoarece are impresia că e de abia la începutul vieții. Lucrurile încep să capete sens pe parcursul zilei, când soțul ei, Ben, îi povestește cine e și cum a ajuns în această situație. Un accident. Lucrurile se schimbă însă în momentul în care un doctor specialist intră în legătură cu Christine și îi sugerează să-și noteze toate informațiile pe care le află. Astfel că începe să se contureze o altă variantă a vieții ei, cu mult diferită de cea pe care i-o relatează Ben în fiecare dimineață. Confuzia și neîncredere ei în cei din jur sporește tot mai mult cu fiecare nouă amintire care răzbește din subconștientul ei.

E o lectură captivantă, o scriitură bine structurată și consecventă, în ciuda flashbackurilor care întrerup frecvent firul prezent al povestirii. Te atrage în mrejele ei și nu mai reușești să vezi imaginea în ansamblu, trăiești și tu de la o pagină la alta, la fel ca și Christine, până când se face lumină și îți spui : Nu pot să cred că EL e vinovatul. Și ai dreptate, nu poți să crezi, pentru că nu e el.

Finalul e puțin dezamăgitor, trebuie să vă avertizez, deși se ivește un licăr de speranță, sfârșitul e în coadă de pește.

Cartea a apărut la Editura 3, face parte din colecția Fiction Connection și e cel mai vândut debut britanic, după seria Harry Potter a lui J.K. Rowling.

Săptămâna viitoare (poate) scriu despre Mireasa hoțomană, de Margaret Atwood.