Cartea de miercuri

Cartea de astăzi a fost tradusă la noi cu titlul Suflete pereche (Where rainbows end - în original). Publicată în 2004, cartea reprezintă al doilea roman al autoarei Cecelia Ahern, care a debutat cu bestseller - ul P.S. I love you (adaptat cinematografic în filmul cu același nume din 2007 cu Hillary Swank și Gerard Butler în rolurile principale).

Cecelia Ahern s-a născut în anul 1981 în Dublin, Irlanda. A debutat în literatură în anul 2002 cu romanul P.S. I love you, mai sus amintit, de unde rezultă că a scris romanul Suflete pereche la doar 23 de ani :).

Suflete pereche este povestea a doi buni prieteni, Rosie și Alex, care se cunosc de mici și care au trecut împreună prin toate etapele vieții până când aceasta i-a dus pe drumuri diferite: Alex a plecat în altă țară, la studii, urmându-și visul din copilărie, acela de a deveni medic, Rosie a devenit mamă, renunțând la orice vis. În ciuda distanței, a tuturor obstacolelor și evenimentelor mai mult sau mai puțin plăcute din viețile lor, cei doi buni prieteni au ținut legătura și s-au sprijinit reciproc, de cele mai multe ori de la distanță, în tot acest timp.

Cartea e compusă din toate e-mailuri, mesajele instant și scrisorile pe care Rosie i le-a scris lui Alex, pe care Alex i le-a scris lui Rosie, prin care Rosie îi povestea mamei sau surorii ei ce i-a scris Alex, prin care Alex îi povestea fratelui său ce i-a scris Rosie, prin care Rosie îi povestește celei mai bune prietene ultimele evenimente din viața lui Alex, prin care Alex îi mărturisește lui Rosie adevăratele sentimente pe care le nutrește și pe care, în sfârșit, are curajul să le dezvăluie, prin care Rosie îi spune lui Alex că nu a primit niciodată o astfel de scrisoare de la el, prin care Rosie își felicită fiica de ziua ei de naștere și cu ocazia absolvirii liceului.

Subiectul cărții amestecă jocul de-a șoarecele și pisica cu o serie de alergături, situații reușite sau penibile, desincronizări, regrete, decizii și răzgândiri. E previzibil, într-adevăr, atât felul în care evoluează, cât și finalul, dar e plăcut să citești și tu toate aceste e-mailuri și mesaje alături de personajele principale, să fii dezamăgit când ceva nu merge cum ar trebui sau să te bucuri atunci când lucrurile iau o turnură fericită pentru toată lumea implicată.

Cu siguranță e un roman dedicat fetelor cărora le place să suspine citind astfel de povești, dar asta nu îl face superficial sau mai puțin demn de atenție.

Cartea a apărut la editura Allfa, pe Strada Ficțiunii și a fost adaptată pentru marele ecran în filmul Love, Rosie cu Lilly Collins și Sam Claflin în rolurile principale, urmând să fie lansat în octombrie anul acesta.

Cartea de miercuri

Cartea de astăzi se numește Flori pentru Algernon (Flowers for Algernon - în original), a fost scrisă de americanul Daniel Keyes (care a decedat în 15 Iunie anul acesta, la vârsta de 86 de ani) și publicată în anul 1966. Romanul a fost dezvoltat din nuvela cu același nume, pe care Keyes a scris-o în 1959. Ambele cărți s-au bucurat de succes, fiind multiplu premiate.

Daniel Keyes, autor de origine americană, s-a născut în anul 1927 în New York. Înainte de a cunoaște succesul cu cartea de față - premiată cu Nebula Award în anul în care a fost publicată - a activat în armata americană, iar mai apoi a colaborat cu diverse edituri și publicații.

Flori pentru Algernon a apărut în perioada de boom a science - fiction - ului, care s-a manifestat atât în cinematografie, cât și în literatură. Așadar, e un roman SF cu o puternică tentă umană.
Charlie Gordon, personajul principal, se bucură de o existență fericită. Are o locuință, un job bun și mulți prieteni. Apoi, acceptă să fie supus unui experiment științific de ”augmentare a inteligenței” sau, în termenii lui, să devină ”diștept”. Această operație a mai fost realizată în trecut, cu succes, pe șoarecele de laborator Algernon, care va fi, până la un punct, dovada vie a ceea ce urmează să devină Charlie la rândul său. Experimentul e o reușită, din punctul de vedere al oamenilor de știință, dar nu e neapărat benefic și pentru Charlie. Percepția lui asupra vieții sale și a vieții, în general, se schimbă radical. Are o serie de revelații care îi demonstrează că nimic din ceea ce crezuse nu e adevărat. Dintr-un om fericit, Charlie devine unul frământat de tot felul de gânduri și idei (geniale), care până la urmă îi amărăsc existența.

Cartea e scrisă sub forma rapoartelor de progres ale lui Charlie, prin care noi, cititorii, putem fi martori la progresul și regresul personajului principal. Zic asta pentru că structura cărții e una circulară, așadar finalul va coincide cu începutul. Aș asemăna subiectul cărții cu cel al alteia despre care am vorbit pe blog, Înainte să adorm. E aceeași zbatere a personajului principal de a-și da seama cine este cu adevărat, de unde vine și încotro se îndreaptă, aceeași zbatere de a-și identifica scopul și rolul în viața aceasta.

Titlul cărții capătă sens spre final, odată cu moartea șoaricului de laborator, care marchează anticipat finalul experimentului și pentru Charlie.

Cu siguranță e un roman inedit, care îți dă de gândit și te lasă cu următoarea întrebare: e mai bine să nu ai deloc sau să ai și să pierzi?

Cartea a apărut la editura youngart, parte a Grupului Editorial Art și au existat două adaptări cinematografice notabile, prima în 1968, și una mai recentă, din 2000, care din trailer pare să fie realizată într-o notă mult prea optimistă față de atmosfera care predomină în carte.

Cartea de miercuri

Cartea de azi se numește Mireasa hoțomană, este scrisă de Margaret Atwood și a fost publicată în anul 1993. Trebuie să recunosc că până la acest roman nu auzisem de autoare, dar nu e niciodată prea târziu. 

Margaret Eleanor Atwood e de origine canadiană și are o activitate literară prolifică, având în vedere că a publicat în jur de 20 de romane, la care se adaugă și alte lucrări: nuvele, povestiri, poezii, cărți pentru copii și altele. O asemenea activitate nu a trecut neobservată, autoarea bucurându-se de succes atât în rândul criticilor de specialitate, cât și în rândul cititorilor obișnuiți, fiindu-i acordate numeroase premii literare.

Mireasa hoțomană este povestea a trei femei mature și cât se poate de diferite: Tony, Roz și Charis, care, forțate de împrejurări, ajung să lege o prietenie foarte strânsă. Tony - pasionată de istorie, Roz - femeie de afaceri și sensibila Charis - fascinată de partea nevazută și de neînțeles a lucrurilor, încearcă să ducă vieți normale, după ce, în anii tinereții, existența le-a fost afectată de Zenia.

Zenia, studenta populară, care îi fascinează pe toți cu felul ei de-a fi, se conturează pagină cu pagină în personajul negativ al cărții. Ghidându-se după prinicipul „divide et impera„ Zenia intră în viața acestor femei tinere, influențabile și lipsite de putere, și se folosește de cele mai ingenioase șiretlicuri pentru a strica buna orânduire a lucrurilor și a le răpi, la figurat, dar și la propriu, cele mai importante persoane din viață - din moment ce vorbim de o mireasă, se subînțelege că ținta Zeniei sunt soții/iubiții celor trei femei.

Întâlnirea cu Zenia și experiențele similare prin care trec cele trei, le leagă și le fortifică prietenia, care le este pusă la încercare când, ani mai târziu, Zenia reapare în viețile lor. Spășită, cu milioane de scuze și motive bine ticluite, Zenia reușește, încă o dată, să se bage pe sub pielea celor trei, după ce acestea au izbutit, într-un final, să se pună pe picioare. Deși primul impuls e acela de a o ierta, cicatricele rănilor din trecut provocate de Zenia, le împing pe cele trei să adopte o altă atitudine când soarta le pune față în față cu cel mai mare dușman al lor.

În esență, subiectul cărții tratează eterna luptă dintre bine și rău, cu ramificații înspre lupta dintre fetele simple și divele, care reușesc întotdeauna să obțină ce vor. Deși are peste 600 de pagini, cartea se citește foarte rapid. Acțiunea e palpitantă, iar stilul în care e scrisă ajută să fie citită ușor. Un alt detaliu care mi-a plăcut e că la finalul cărții există câteva pagini dedicate mulțumirilor, unde autoarea menționează toate cărțile, poveștile, istorisirile care i-au servit drept inspirație, existând și precizări cu privire la pronunția numelor personajelor. Mi se pare drăguț faptul că autoarea ne oferă acces la micile detalii care au stat la baza romanului ei.

Nu pot să zic că e una din cărțile mele favorite sau că reprezintă o operă importantă în literatura universală, dar e o lectură plăcută, thrilling și cu o clasă peste deja celebrele romane din genul chic - lite.

Cartea a apărut la Editura Leda - Grupul Editorial Corint și a existat cel puțin o adaptare pentru micul ecran, din al cărei trailer mi-am dat seama că nu a fost respectată mai deloc litera cărții.

Blogmas - ziua 15: cărţi

Dacă ieri am pomenit despre modalităţi nepotrivite de a petrece ziua, azi vreau să scriu despre cum ne putem petrece timpul în mod util. Aşa că, vă recomand o carte. De citit. Lucru pe care nu cred că l-am mai făcut până acum pe blog.
Cartea se numeşte Fiicele doctorului March (Little Women - în original) şi e scrisă de Louisa May Alcott. E o carte despre prietenie, bunătate, toleranţă şi alte lucruri frumoase. Numai bună de citit în perioada asta a anului.
Voi ce recomandări îmi faceţi în materie de cărţi?