vineri, 22 aprilie 2016

Două roți

vineri, 22 aprilie 2016
Îmi place să merg cu bicicleta. Inițial am învățat când eram de vârstă școlară, nu m-a prea ”prins”, am întrerupt activitatea o bună bucată de vreme ca să reiau totul de la zero - mersul pe bicicletă nu se uită e fix o minciună - acum vreo doi ani.

Am (re)început mai timid, dar pe urmă m-am obișnuit cu viteza - deși la mine 5km/h se simt ca și cum aș fi într-un supersonic - cu virajele, dar nu și cu depășirea obstacolelor. Așa că ideea mea de-a mă da cu bicicleta înseamnă: drum drept, fără mașini, fără oameni, fără alte biciclete, fără animale. Doar drum drept.

Ei bine, cum nu am găsit condiții ideale la tot pasul sau la fiecare pedală, dacă vreți, mi-am dezvoltat o metodă: merg pe lângă bicicletă până la locul unde știu că pot pedala în condiții de siguranță, pedalez vreo oră - două, apoi mă întorc tot pe lângă ea înapoi acasă.

Da, în concluzie, la o ieșire cu bicicleta, mă plimb alături de ea, cu ea, o tratez ca pe egalul meu.

De aceea cred că ar trebui să patentez un nou concept de sport -  că tot e la modă să faci start-up-uri (deși nu știu exact ce-s alea, dar vorbesc și eu) și să ai idei.

Propun push bike-ul, adică îți iei frumos o bicicletă, de preferat una care să aibă dublul kilogramelor tale și-ntr-o roată să te depășească în înălțime și te plimbi pe LÂNGĂ ea. Îți lucrezi mai multe grupe de mușchi, ceva extraordinar, mult mai bun și sănătos decât mersul efectiv pe bicicletă.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Pocket