Testing, testing

Uameni buni, vă doresc Sărbători regulamentare şi să ne citim cu bine şi la anu'.

Airplanes

Am cam chiulit de la scris în ultima vreme, aşa că e timpul să-mi dau două palme şi să încep să mai leg câteva fraze în mod coerent, că blogu' ăsta nu-i sat fără câini.
Dacă ţineţi minte, şi sigur tineţi, pentru că la cât de des postez eu e imposibil altfel, în urmă cu câteva postări am menţionat printre altele că în vara ce tocmai trecu am avut parte de câteva premiere.
Despre încă una din ele, în rândurile ce urmează. Deci, serios acuma, pot veni cu nişte formulări mai lame ca astea? Cred că da, hai să vedem.
Ast' vară lucrurile s-au întâmplat în aşa fel încât am experimentat transportul la un alt nivel. Da, acel nivel, al aerului. Am făcut prima mea călătorie cu avionul. E nevoie să spun că am avut nişte reacţii demne de cineva venit de pe sate? Daar, să nu anticipăm. Ţineţi-vă bine pen' că articolul ăsta se arată a fi lung. Se înţelege că tre' să recuperez.
Aşa că în scopul noii experienţe, de fapt nu ăsta era scopul final, că n-am făcut doar o tură cu avionul între două aeroporturi, m-am împachetat şi m-am înfiinţat la locu' cu pricina. Bine, înainte, panicardă ştiindu-mă, am mâncat serios şi am luat vreo 2 pastile etnobotanice ca să evit a le pune pe însoţitoare să-şi transforme meseria într-una murdară. Acuma nu ştiu eu dacă pastilele alea erau tocmai etnobotanice, se poate să fi fost făcute din plante crescute în faţa blocului şi nu neapărat la ţară. Oricum şi-au făcut efectul.
După ce mi-am luat măsurile astea de precauţie am intrat în aeroport. Noroc că am ajuns devreme, că altfel n-aveam timp să ies din şoc. Slavă Celui de Sus pentru spiritul de turmă, pentru că dacă nu erau alţi inşi după care să mă ţin nu urcam nici în ziua de az' în avion.
Sui eu în avion, acolo omet cât să umpli două judeţe. Bineînţeles că deja mă vedeam cum o să călătoresc eu de-ampicioarelea, ca-n autobuz. Da' mi-a trecut repede scenarita asta când am auzit-o pe stewardesă zbierând să ne găsim locuri şi să ne aşezăm. Bine, ea cred că o fi ataşat şi-o înjurătură în gându' ei, numa n-a putut-o exprima din cauza politicii companiei. Când am auzit-o, m-am gândit, taci tu, troglodito, zbieri ca apucata, de parcă n-ar fi datoria ta să mă aşezi undeva.
Într-un final am aterizat într-un fotel d-ăla. Numa' că trebuia să mă încenturez. Ceea ce io, de la sat fiind, n-am ştiut ezact şi precis cam cum se face. Până la urmă am dibuit şmecheria. Mi-am strâns bine centura aia şi am stat cuminte. Bine, peste o vreme ne-o dat voie captain să ne dezcenturăm, da' io am zis că ce-i sigur e sigur, nu cumva, Doamne feri, să prindem vreun gol de aer tocmai când n-am centura legată. Şi oricum, nu ştiam prea bine s-o mânuiesc. Plus că oricum stăteam ţintuită-n scaun, cu centură sau fără, deci mai bine cu.
Şi după ce ne-am instalatără noi, numa ce se apucă stewardesele să ne explice măsurile de salvare, evacuare, etc. Numa' că spătarele scaunelor erau prea înalte, eu stând în ele, prea mică, aşa că numai bine n-am văzut nimic. Auzeam doar câte un cuvânt cheie: uşă, lumini, veste, mască, oxigen. Deja mă gândeam, extraordinar, dacă ne prăbuşim acuma o să mor proastă, pen' că nici măcar n-o să ştiu ce am de făcut. Da' nu ne-am prăbuşit. Aşa că am de povestit şi peripeţiile întoarcerii.
La întoarcere eram deja cu nasu' pe sus, ştiam mersul lucrurilor, că doar fusesem deja o dată cu avionul. Şi tocmai când treceam prin detectoarele de metale cu atitudinea asta de divă, încep alea şi sună, schelălăie. În momentul ăla io eram gata să declar şi ce nu era adevărat. Se apropie ofiţeru' in charge de mine şi-mi zice să-mi scot pantofii. Eu m-am conformat, m-am lepădat de ei imediat, de 3 ori  încă. Aşa că mă desculţară şi numa' ce mă plimbam eu prin aeroport doar în şosete. Noroc că-mi luasem şosete curate, să mă poată identifica-n caz că-mi pierd buletinu'. Cum e de aşteptat, după ce-a trecut faza, şi implicit mi-a trecut spaima, deja eram combatantă, că eu le fac reclamaţie, că nu se poate să plimbe oamenii desculţi, că nu ştiu ce. Dar nu mă mai auzea nimeni, pentru că deja eram în maşină, în drum spre casă.
PS, dacă mai aveţi nervi de unul: Poze nu am, pentru că ne-au interzis să folosim orice aparat şi eu m-am conformat. Deci ei sunt de vină.

Music Lounge

Pentru că şi deoarece az' sunt semibucuroasă aşa, vă propun spre ascultare nişte popcorn. Că tare-i bun câteodată.
PS: Mesajul piesei vă poate părea trist, dar make no mistake, e de fapt, o piesă cât se poate de veselă. Bine, să lăsăm astea şi să ascultăm Radio Killer.

Music Lounge

Ca să fiu fidelă naturii mele de hater şi totodată în spiritul Crăciunului tre' să spun că deşi îmi place muzica, mă calcă pe nervi colindele şi restul melodiilor specifice sărbătorilor de iarnă. Leru-i ler şi steluţe, slient nighteuri, last christmas I gave you my heart şi all I want for Christmas is you îmi provoacă o stare de emoticon verde. Cu toate astea, am ajuns la sentimente mai bune odată ce am descoperit piesa de mai jos. E genială, e atât de veselă, te binedispune şi mai ales, n-are nimic din siropoşenia restului de cântece de sezon. Plus că vine de la Train, care au mai scos încă o super piesă anu' ăsta. Aşa că hai să Shake up the happiness.

Music Lounge

Blogu' meu, pe persoană fizică, a fost un pic bolnăvior zilele astea. Dar l-am dres, cât să pară normal. Şi dacă n-aţi observat să ştiţi că nu s-a-ntâmplat nimic. Vorbesc eu aiurea.
Să lăsăm toate astea zic şi să ascultăm ceva muzică, că doar az' e duminică. Airplanes part 2.

Music Lounge

Pentru azi, o piesă veselă.

Cum stă treaba?

Eu am o nelămurire, dupe cum urmează: care e faza cu formularea "implicare activă"? Expresia asta eu o leg în special de hipsterii ăia cu eşarfe la gât, care salvează populaţia de gândaci de Colorado şi au tot timpul un proiect în derulare. Chiar dacă proiectul se numeşte spălat pe dinţi sau legat de şireturi.
Adică, eu asta înţeleg prin implicare, să fi activ, să faci ceva concret şi rezultatele acelui ceva să se vadă. Sau greşesc eu şi există şi implicare pasivă? Băi nene, m-am implicat! Da' numa pasiv, prin post şi rugăciune.
Acuma poate că raţionamentul meu e eronat şi vă rog să mă scuzaţi, dar mintea mea e afectată de bătrâneţi şi nu mai percep eu natură abstractă a situaţiei. De aceea, vă rog, lămuriţi-mă!

Tu ştii d-astea?

Azi, în sala de curs, s-a-ntâmplat ca un individ să-şi exprime neştiinţa cu privire la un termen din titlul unui curs. Fapt care a mai dat curaj şi altora să recunoască cum că nici ei n-ar fi pe deplin lămuriţi de semnificaţia lui. Şi, din Ăl de Sus ştie ce motive m-am apucat eu să-i lămuresc. Eu, care nu intervin în discuţiile nimănui. Şi s-a dovedit că bine fac, pentru că după ce le-am aprins becu' am auzit comentarii de genul "Bine că noi toţi suntem proşti şi tu te crezi mai deşteaptă".
Ok, recunosc că în parte a fost greşeala mea că m-am băgat, trebuia să-l las să moară prost într-un colţ. Dar totuşi, nu înţeleg natura violentă a reacţiei. Adică n-am spus chestia aia pe un ton care să denote superioritate, n-am spus-o ca să-mi demonstrez genialitatea sau lui prostia. Pur şi simplu l-am informat, într-un mod cât se poate de amical, colegial şi normal. Asta şi pentru că se plâng tot timpul că ei nu ştiu şi nu află chestii.
Da, cam ăsta e motivul pentru care eu mă feresc să interacţionez cu indivizii şi prefer să păstrez totul pentru mine. Pentru că prostul nu e prost degeaba şi reacţionează în cele mai diverse feluri. Mulţumesc!

Music Lounge

Văd că a început să fie reinventată ideea de boy-band. Mai ales în Marea Britanie. Au început cu JLS şi acum continuă trendul o altă formaţie, The Wanted. Trupa a fost înfiinţată în 2009, iar albumul lor de debut a fost lansat în 25 Octombrie anul ăsta. Album de pe care face parte şi primul single, All Time Low.

Music Lounge

Ieri a apărut piesa asta şi mi-a dat planurile peste cap.

Stai, c-am uitat!

Discutam zilele trecute cu o prietenă de-a mea despre mâncare. Cum toate-s bombe calorice şi vor să vină de hac siluetei, cui o are, cui nu, nu. Şi cum dezbăteam noi în mod aprig subiectu' pe la 10 seara, numa' ce mă cuprinde pe mine aşa o frământare legată de faptul că nu-mi aminteam ce anume am mâncat în seara aia. Şi după îndelungi sforţări mi-am dat seama că eu am uitat să mănânc. Pur şi simplu.
Ceea ce mă pune pe gânduri. Pentru că eu am o grăma' de antecedente de genul "uitat de la mână până la gură". Cred că ar trebui să-mi notez undeva cum mă cheamă, în caz că mă întreabă cineva şi eu uit. Cred că e o problemă, pentru că am constatat că-mi ia mult timp să-mi amintesc unele lucruri sau că pur şi simplu am uitat o mare parte din chestiile pe care le ştiam la un moment dat. Am rămas cu mult spaţiu liber. Spaţiu pe care-l umplu cu greu, pentru că se pare că şi capacitatea mea de acumulare de informaţii s-a diminuat.
Aşa că dacă uitarea asta a mea n-are vreo origine malignă, atunci până împlinesc 30 de ani, Alzheimer scrie pe mine. Va trebui să mă internez într-un centru, unde cineva să-mi spună când să mănânc, când să beau, când să respir...
Am auzit că această maladie ar fi contagioasă. Oi fi luat-o de la careva din tramvai??

Music Lounge

La semnalul următor va fi ora...

Cu ocazia schimbării orei să vă povestesc cum am reglat şi eu timpul la un moment dat.
Eram în tramvai, cu aşa ceva trebuie să circul până voi avea permisul de portbicicletă, aşezată faţă-n faţă cu o bătrânică şi aşteptam să ajung la destinaţie. La un moment dat îşi scoate doamna telefonul mobil din geantă, se uită la el o dată, de două ori, îl depărtează de ochi, îl apropie. În final capitulează şi mă întreabă resemnată cât e ceasul, pentru că a constatat că nu prea vede ora la mobil. Drăguţă cum mă ştiţi îi spun. Nu trec două secunde că surprind, cu coada ochiului, o doamnă ce stătea aşa pe diagonală că începe să lovească cu degetul în cadranul ceasului de mână. Şi pe urmă îmi strigă "Cât ai zis că e ceasul? Şi un sfert? Şi un sfert. Da. Bine. Că-mi rămăsese în urmă."
Tot ce mai lipsea era să mă sune şi cei de la Greenwich să le dau ora exactă.

Music & Artist Lounge

Az', duminică fiind, tre' să punem pe blog ceva muzică care să ne gâdile auzul. Aşa că, din lista mea (pentru că, da, am o listă unde trec toate piesele mai noi sau mai vechi care-mi plac pentru a le împărtăşi cu voi. Sunt o drăguţă. Ştiu! lăsaţi, lăsaţi) l-am ales pe cel care-şi zice Plan B. Sau Ben Drew, cântăreţ-rapper britanic implicat şi în lumea filmului ca actor şi regizor deopotrivă. Omul face muzică de prin 2005, dar mie mi-a atras atenţia cu o piesă de pe albumul The Defaimation of Strickland Banks, lansat în aprilie anul ăsta. Piesa se numeşte She Said şi dacă vi se pare cunoscută e pentru că aţi auzit-o într-o reclamă la ceva cafea. E un mix de r'n'b, hip hop, soul. Tot ce-i trebuie ca să fie faină.

Aşa şi aşa

De când n-am mai scris. Sper să mai ţin minte cum se face! Motivul e că am atâtea chestii despre care aş vrea să scriu, că până la urmă nu mai scriu despre niciuna.
Oricum ar fi, astăzi vreau să zic vreo două despre oamenii ăia care nu se pot abţine să nu se holbeze. Ştiţi genul ăla de tembeli, care atunci când intră cineva într-o sală, se întorc înspre uşă şi se uită insistent şi muuult timp. Cred că e din cauză că au conexiuni proaste şi le ia ceva până înţeleg ce văd şi ce se întâmplă.
Bineînţeles că am şi un caz concret întru exemplificare. Acum câteva zile, luni cred că, aveam un curs de istorie a doctrinelor cu un profesor mai old school aşa, a cărui experienţă cred că se rezumă la a preda elevilor de clasa a 5-a sau celor de la şcolile speciale. De ce zic asta? Pentru că pune întrebări de genul "Ştie cineva capitala cărei ţări este Parisul?"
Şi una dintre întrebările din seria asta m-a nimerit pe mine. Bine, şi asta e o treabă interesantă, pentru că nu ştiu cum se face că dintr-o listă de 20 de nume, al meu le face cu ochiul tot timpul ( e ca faza cu numărul 5). Formulează, aşadar domn' prof. întrebarea dimpreună cu numele meu ("Cine îmi poate spune ce înseamnă cuvântul ostil?" Nimeni, serios, nici n-am mai auzit cuvântul.). Ok, şi în timpul scurs între momentul întrebării şi momentul răspunsului meu şi puţin după am văzut vreo 10 priviri bovine îndreptate înspre mine. Priviri confuze, care nu ştiau dacă să admire sau să râdă ( în caz că eu n-aş fi ştiut şi proful ar fi făcut mişto, of course, pentru că ei nu şi-ar fi dat seama singuri). Serios, copii, controlaţi-vă, vedeţi-vă de treabă, folosiţi-vă urechile, dar nu vă mai holbaţi în aşa fel încât să cred că mai aveţi puţin şi vă curge saliva din gură de proşti ce sunteţi.

În altă ordine de idei, azi am făcut un lucru de care sunt mândră. Am fost în stare să refuz în mod tranşant pe cineva. Muhahaha. Şi asta pentru că m-am săturat de tupeiştii care îţi trimit un mesaj de genul "Adu-mi şi mie cele enşpe mii de cursuri pe care le-ai scris până acum, că am rămas în urmă sau nu m-am sinchisit să vin la ore!". Şi am zis NU, frate. Cred că a fost o lovitură, pentru că eu de obicei am o atitudine dăunătoare de genul " Vai, dar sigur că ţi le aduc şi iartă-mă că nu am făcut eforturi înmiite să ajungă la tine mai repede." O singură greşeală, am refuzat pe banii mei, dar am să lucrez şi la aspectul ăsta.

Music & Artist Lounge

Săptămâna asta l-am luat în vizor pe Mike Posner, care s-a lansat cu piesa Cooler Than Me. Melodia e inclusă pe albumul de debut al artistului american, numit 31 Minutes to Takeoff.
Piesa începe de la minutul 1. Aşa e cu videourile astea :-J.

Music & Artist Lounge

Săptămâna aceasta îmi place cum cântă Olly Murs. Tipul, de origine britanică, a ieşit pe locul doi în cel de-al şaselea sezon al concursului The X Factor. Singleul de debut, care se numeşte Please don't let me go a fost lansat anul acesta în august, intrând direct pe primul loc în UK Singles Chart.

Timişoara - photo update

Dupe cum v-am promis updatez articolul ăsta cu nişte imagini. Imagini ale unor locuri în care s-au întâmplat chestii care îmi readuc zâmbetul pe buze în vremuri de criză.

Parcul Botanic



Turle văzute din Parcul Botanic



Piaţa Libertăţii

Piaţa Libertăţii

Piaţa Libertăţii

Piaţa Operei

Piaţa Operei

Curcubeu



Câine forţat să intre-n Bega. Câine nu vrut.



Bega

Music Lounge

Dacă tot am pomenit de Rihanna, zic să-i şi ascultăm noul single.

Tot felu'

Toamna asta se arată a fi una plină de premiere pentru mine. Am văzut primul film în 3D şi s-au mai întâmplat vreo două. Despre care vă voi povesti la momentul potrivit, şi momentul acela nu e acuma, dar îl aşteptăm să sosească.

Premiera de faţă se traduce prin faptul că, de curând mi-am luat prima pereche de pantofi cu toc. Bine, ştiu! Hai, râdeţi, distraţi-vă, faceţi mişto! Get it out of your systems! De fapt, mă cam bag ca proasta, de una singură, în gura târgului. Am mai purtat pantofi cu un toc aproape invizibil la banchetul dintr-a opta, pentru vreo 2 ore.

Motivul pentru care nu renunţ la comfortul şi siguranţa oferite de blugi şi tenişi e teama de-a nu mă transforma într-o A-class pitzi. Am impresia că dacă mă sui pe "toace" şi îmi spoiesc mufonu' mă prostesc. Şi dacă io mă prostesc de cap, blogu' meu cui rămâne?

Încă n-am inaugurat opincile, pentru că a cam plouat şi mi-a fost milă. Bine, şi pentru că nu vreau să ies pe stradă şi să umblu ruptă de glezne. Oricum sunt mândră de ei, pantofii, pentru că sunt pe trend. Aseară am văzut nişte poze cu Rihanna, care purta exact acelaşi tip de încălţări. I can die happy now!

Serios, nu e amuzant!

Io un singur lucru vreau să ştiu pe lumea asta, înainte să mor. Există vreo conspiraţie a distribuitorilor de pliante sau cum le-o mai fi zicând zilele astea? Au zis ceva la ştiri? Că eu nu mai pot cu ăştia. Adică, fie sfântă zi de duminică, fie 1 la amiaz' într-o zi de marţi sau oricând altcândva vreţi voi, ăştia tot numărul meu de apartament îl formează la interfon. Habar n-am, poate suntem presetaţi genetic să apăsăm pe 5(na, acuma ştiţi la ce nr. de apt. stau, poate veniţi să sunaţi şi voi, aşa, de banc) când avem ocazia sau o fi având vreo simbolistică în Codul distribuitorilor de pliante, nu ştiu. Şi nu e ca şi cum ceilalţi vecini n-ar fi acasă şi ăştia ar suna şi ar suna şi în ultimă instanţă ar recurge la numărul ăsta. Pentru că toţi sunt acasă, îi aud, doar stau la bloc. Şi ăia cu un etaj mai jos şi cu un etaj mai sus, dar nu ştiu cum se face că la ei niciodată nu sună interfonul. Deci, care-i faza? Trebuia să şi încep textul cu deci să fie o simetrie.

Music Lounge

Pentru astăzi aveam în plan o anumită melodie. Însă lucrurile s-au întâmplat în aşa fel, încât a trebuit să caut o altă variantă. Ceea ce nu e o problemă pentru mine, pentru că am întotdeauna tolba plină :)).

Copii de carto(o)n

Drajii mei, am revenit. Da, ştiu, nici nu v-aţi dat seama, dar asta doar pentru că am vrut eu să se întâmple aşa. Oricum, despre  dispariţia mea, in lumea celor nedrepţi, deocamdată, am să vorbesc altădată sau niciodată.
Totuşi, ce vreau să zic io în articolu' ăsta e că Google ne reaminteşte azi că familia Flintstone aniversează 50 de ani de existenţă. Ceea ce nu poate însemna decât un prilej de bucurie pentru toţi iubitorii de desene animate. Aşa că, vă rog să marcăm acest moment printr-un ceremonios, Yabba dabba doo!!
Acestă bucurie îmi este umbrită însă de trista amintire a celorlalte desene la care am renunţat să mă mai uit de când au început să fie dublate şi de când au scos Fox Kidzu'. Blestemaţi să fiţi! Zău că îmi e dor să văd un Dexter sau The Powerpuff Girls sau Copchii de la 402.

Music Lounge

Dacă tot am pomenit de filmul Step Up 3D într-un articol anterior, propun să ascultăm o piesă draguţă de pe OST-ul filmului, OST care sună foarte bine. Laza Morgan - This Girl.

Să mergem, zic

În săptămâna ce tocmai a trecut am luat parte la o nouă escapadă. De data asta pe plaiurile Timişoarei. Bine, întâlnirile astea cu scopul de a vizita noi locuri sunt, de fapt, pretexte pentru a mânca nişte clătite home-made. La fel s-a întâmplat şi acum, am făcut un teanc serios de clătite cu preţul unei linguri de lemn rupte şi al unei farfurii sparte.
Timişoara e un oraş fain. Are o grăma' de parcuri şi părculeţe, toate întinse, ca suprafaţă, şi verzi ca un măr necopt. Plus multe pieţe, aşa cochete, burgheze, unde poţi să şezi cu o îngheţată în mână şi o eşarfă la gât şi să te simţi boem. E un loc bun de plimbare şi binoclare şi hlizire pentru poze.
Cu ocazia asta, am avut parte de două premiere. Prima, a fost c-am văzut un film 3D, pentru cea dintâi dată în viaţa mea. Am văzut Step Up 3D şi am fost încercată de o serie de reacţii demne pentru cineva venit de pe sate. Filmul e mishteaux, poate nu cel mai spectaculos ca efecte care să fie redate-n 3D, dar e de văzut. Aaa, mai tre să spun că după vreo 10 minute de la începerea filmului eu mi-am pierdut paiul, aşa că am stat pe sec fără să pot bea măcar o gură de suc.
A doua premieră a fost c-am pierdut trenul. În cel mai tembel mod cu putinţă. Am plecat din timp la gară, am ajuns pe peronul bun cu mult timp înainte de ora de plecare că să lăsăm trenul să ne plece de sub ochi. Pentru că, nu-i aşa, cu toate că linia era bună, destinaţia şi ora la fel, nouă nu ni s-a părut că trenul arată a personal aşa că nu ne-am urcat în el. Important e că într-un final am prins un tren spre casă, după un milion de îndoieli de genul "Oare o fi ăsta trenul bun?". Ce să-i faci, copii de la oraş.
P.S Când voi face rost de cele 500+ poze care atestă existenţa călătoriei voi updata articolul.

Music Lounge

Pentru duminica asta m-am gândit la piesa Christinei Aguilera, You Lost Me, dar pentru că Roxx mi-a luat-o înainte am găsit altceva. E vorba de singleul de debut al lui Willow Smith. După cum îi spune şi numele e fiica actorului Will Smith. Şi pentru că fratele ei, Jaden, a avut mai mult succes în cinematografie decât ea, ca să nu existe supărări au lansat-o în muzică. Cu asta. Enjoy!

Definitely maybe

Vă foarte mulţumesc pentru interesul acordat micii mele dileme în ceea ce priveşte viitoarea mea tunsoare. Au fost şi comentarii pro şi contra. Dar, concluzionând aţi lăsat decizia la latitudinea mea. Ceea ce e foarte bine, pentru că eu nu m-am hotărât încă :)). Sper, totuşi, ca iluminarea să vină curând şi să mă decid odată pentru următoarele 2-3 luni, când mă tund iar.

Music Lounge

Prima dată când am auzit piesa asta am crezut că este cântată de vreo artistă de culoare. Dar, surprizăăă, ea e cântată de Sia, o artistă pe care am ocolit-o pentru că mi se părea că nu e pe gustul meu. Ca să vezi, m-am înşelat :)).
Melodia a apărut în aprilie anul ăsta şi e al doilea single de pe albumul We Are Born, lansat pe 18 iunie 2010, deşi în clipul ăsta e trecută data de 7. Asta aşa, ca date tehnice.

Părerizaţi

Vin în întâmpinarea voastră cu un exerciţiu de imaginaţie şi de sinceritate. Am să afişez mai jos, 2 sau 3 poze, încă nu m-am hotărât. Voi trebuie, acum sigur, nu trebuie, dar ar fi bine să vă uitaţi cu atenţie la ele, dacă aveţi un minim simţ de conservare. Aşa, şi-n timp ce le priviţi trebuie să aveţi în vedere următoarele: n-am parte de aceeaşi formă a feţei, de aceeaşi linie a maxilarului, de acelaşi hair-stylist. Plus, nu acord mai multe de 5 minute aranjării podoabei capilare şi nici nu sunt blondă. Aşadar, luând toate acestea în considerare, vă întreb, să mă tund sau să nu mă tund aşa?

Şi ca lucrurile să fie şi mai interesante am pus şi un poll în partea dreaptă.

PS: Sfinte Sisoe, care eşti tu sfânt! Numai pe mine mă disperă uploadatu' şi aranjatu' de poze?

Music Lounge

Pentru azi am ales o piesă care să combată vremea mohorâtă de afară, care deja a început să se îndrepte :)). Nick Kamarera ficiăring Mike Diamondz, Thailanda.

S-au întâmplat şi astea

După ani-lumină de absenţă, sper că asta înseamnă mult, revin cu două povestiri din scurta, dar cuprinzătoarea mea biografie.
Prima, mă are pe mine ca personaj principal, pe la minunata vârstă de 5 ani or so, când evident, n-aveam blog. Cum eram eu aşa copchil inochente riscă al meu tată să mă scoată în public şi, mai ales, să mă transporte din punctul A în punctul B, cu un mijloc in comun, aka tramvai. Atunci, ca şi acum de altfel, eram cam gură-spartă. Opinam cu volumul la maximum, fără să mă jenez de oamenii din jur. Totuşi, acum fac asta mai puţin, c-o fi bine, c-o fi rău...Anyways, la un moment dat observ un om foooarte înalt, care era la o distanţă relativ mică faţă de noi. Şi ca să vedeţi că de mică aveam o minte de ucigaş în serie am exclamat fără ezitare, mă citez "Taaaatiii, tu-ţi dai seama ce sicriu mare o să-i trebuiască?". Am pus săracu om pe gânduri. Pragmatică de mică, ce să mai.
A doua, povestire adică, s-a-ntâmplat acu' vreo lună. Eram dimpreună cu prietenele mele şi pentru că ne simţeam vanitoase şi mult prea dive am zis să ne mai tăiem din entuziasm şi să ne cântărim. Cum credeţi că m-am cântărit eu? Cu mâncarea-n mână, evident :)).

PS: Că tot am pomenit de cutii de băgat la 2 metri sub pământ, ţin să le urez minunaţilor mei vecini, care bat în pereţi de 2 zile încoace încontinuu, un călduros "Bate-v-aţi cuie-n copârşeu, băăă!". Mulţumesc.
PS nambăr 2: Cum vă spuneam, durerea-n gât a revenit. Dar, mă tratez.

Music Lounge

Cedez şi eu tentaţiei din când în când şi dau muzica de calitate pe un pumn de popcorn. Dj Delyno astă cică e parte a proiectului Park Place, ce are ca single o melodie foarte enervantă, I have the world. Se pare că nu-i prieşte proiectul din moment ce pe cont propriu scoate piese mai bune.

Music Lounge

Update1 - E atât de amuzant cum, la scurt timp după ce-ai găsit ceea ce căutai, de multe ori cu efort, informaţia vine lejer dintr-o mie de locuri. Da, am auzit piesa asta aseară pe Kiss şi Roxx zice c-a văzut clipul pe VH1. E chiar drăguţ cum se întâmplă unele lucruri!
Update2 - Ieri, iar am fost eu fraiera de serviciu. În această calitate, am găsit de cuviinţă a-mi pocni degetul mic de la picior de tocul unei uşi. L-am pocnit, l-am zdrobit, cred că l-am şi rupt ( e umflat şi doare) şi i-am dat o culoare la modă, violet. Se pare că 9 din 10 accidente chiar se petrec în casă.
Update3 - Gândurile mele de ucigaş în serie se îndreaptă către compozitorul acestei piese. Cred că dacă o mai aud mult o să umblu pe stradă strigând lozinci. Dar, parcă văd că peste vreo două săptămâni o să v-o prezint ca fiind cea mai tare piesă din toate timpurile :)).

Melodia pe care o scot azi la defilare am auzit-o într-un spot promo. Şi am căutat-o timp de vreo 3 zile până să dau de ea. Şi voi o primiţi acum, aşa, de-a gata. Mi se pare simpatică, veselă, de vară. Iar după ce am văzut clipul am prins şi mai mare drag de ea, pentru că îmi aduce aminte de prietenele mele :D.
Artista, Caro Emerald, de fel din Olanda, a debutat cu piesa Back it up, care este inclusă pe albumul Deleted Scenes from the Cutting Room Floor lansat pe 29 ianuarie.

Update

Ce de timp a trecut de când n-am mai scris ceva de Doamne-ajută, dacă am scris vreodată aşa cumva. Dar când nu ţi-e a scrie, nu ţi-e a scrie şi gata.
Probabil vă întrebaţi ce-am mai făcut în ultima perioadă, şi dacă nu vă întrebaţi tot acolo e, pentru că oricum vă spun.
În primul rând, mi-am făcut ocheri noi, că vedeam lumea cam prost ş-am zis că e cazul să-mi schimb optica. În al doilea rând, am evitat milimetric o nouă răceală, dar tare mi-e că n-am anihilat-o şi o să revină cu forţe proaspete când îmi va fi lumea mai dragă. Şi nu în ultimul rând, m-am alergicat aşa de fain. Şi nu pot înţelege cum şi mai ales de la ce, că nu mă ştiam mimoză când e vorba de mâncare. Adică, se vede cu ochiul liber că nu mă inhibă pe mine niciun fel de mâncare. Oricum, acum sunt pe vindecate, şi e mai bine aşa, că altfel aşa mă enervam de drept băteam pe careva.
Şi, voi? Ce-aţi mai făcut? Că nu se mai vede urmă de vreo nouă postare pe nicăieri! Sau poate trebuie să-mi pun eu ocherii noi.

Music Lounge

Dintr-un music lounge într-altul. Ştiu, ştiu. Am să mai şi scriu câte ceva zilele astea. Până atunci luaţi de ascultaţi.

Music Lounge

Văd că e un trend ca DJ-ii să se lanseze şi mainstream prin colaborări cu artişti internaţionali de succes. Din partea lui David Guetta am auzit multe exemple, zic să ascultăm şi cum sună Tiesto într-un featuring cu Nelly Furtado.

Lume, lume!

Da. Am ajuns şi ziua asta. După o scurtă vizită la dentist mi s-au confirmat bănuielile. Îmi iese măseaua de minte X 2. Adică îmi ies două, pe două fronturi diferite. Mă ştiam eu creieroasă, dar nici chiar aşa. Deşi ar trebui să mă chinuie venirea lor pe lume, eu n-am niciun gând, sau mă rog ceva gânduri am din moment ce-şi fac apariţia. Dar nu mă doare deloc fenomenul, am noroc cu nesimţirea ce mă caracterizează. Şi deşi ştiu că se poartă scosul acestor măsele, eu le păstrez. Aşa am şi eu o dovadă vizibilă/palpabilă cu care să combat eventualele dubii asupra intelighenţei mele. Am zis. Să-mi trăiască, deci!

Music Lounge

Îmi place Alors on danse, Stromae. Dar cum piesa asta se aude de foarte mult timp peste tot şi, probabil v-aţi plictisit de ea, am un remix pentru voi. Un remix Okapi, adus în faţă de JJ.

Que-est que vous avez preparez pour aujourd'hui?

Cum stăteam eu aseară la orizontală m-a lovit o amintire din liceu. O amintire despre o mare doamnă, erudită şi mai ales, înrudită c-un mare universitar de pe raza localităţii noastre. Doamna era pornită într-un turneu prin licee, de promovare a celei mai noi opere literare ale sale, operă care o însoţea, spre vânzare, în mai multe exemplare, toate ticsite într-un coş de cumpărături pe roţi.
Doamna era ( habar n-am dacă mai trăieşte sau nu, dacă nu, Doamne iart-o şi iartă-mă şi pe mine că-mi râd de ea) varianta mioritică a Cruellei Devil, cu ceva-n plus. Un aspect de vrăjitoare desăvârşit c-un cufăraş de bijuterii de dimensiuni medii, care avea dublu rol, pe de-o parte pandantiv şi pe de alta portmoneu.
Să trecem de partea asta superficială către miez, şi anume marea operă literară. Care era un fel de prequel, sequel, remix la Micul Prinţ. Originalul, adică the real Micul Prinţ al lui Antoine de Saint Exupery, cu accent pe u, conform babei, mi-a stârnit emoţii controversate cu privire la oi şi baobabi. Mă stresa dementu' ăla cu oaia lui cu aspect de elefant mâncat de şarpe, care nici măcar nu se vedea, că era închisă-n cufăr, de aici poate şi inspiraţia doamnei. Şi cu obsesia lui pt. baobabii ăia cu prea mult elan în creştere, trăsni-i-ar Ăl de Sus.
Aşa, şi babiţi nu numai c-a scris ea cartea asta de mare angajament, dar l-a informat, printr-o scrisoare, şi pe nepotul lui Exupery. Nepot care i-a răspuns la vreo doi ani distanţă, spunându-i probabil, 'Madame, je suis impresionne par votre succes. Maintenant, allez chercher de l'aide professionnelle.'(Am tradus cu google translate, deci dacă e greşit, să le fie ruşine, şi lor şi lui Dinu Patriciu!)
Bun, de-a lungul prelegerii sale cred că ne-a spus de vreo 500 de ori, că întâi trebuie citită cartea scrisă de ea şi abia pe urmă originalul. Şi ne-a îndemnat, cam tot de-atâtea ori, subtil, să-i cumpărăm capodopera. Da' n-a avut sorţi de izbândă, că noi când ne-am ridicat din bănci, după vreo oră jumate de baliverne, aveam o căutătură de scandal în priviri de ziceai că tot spargem. Oricum, p-ăia micii, dintr-a 5-a, i-a încălţat cu scriitura, pt. modica sumă de 25 de lei.
PS Şi nu, nu ştiu cum se numeşte cartea :))

Un' te-ai dus tu, Zacule?

Azi-noapte l-am implicat pe Zac Efron într-un accident şi l-am şi omorât bine cu ocazia asta. În vis. De dimineaţă am intrat pe Internet să văd dacă au apărut ceva ştiri în sensul ăsta. N-a apărut nimic. Tânărul e teafăr şi nevătămat. Şi asta e foarte bine, pentru că lumea-ntreagă încă mai are nevoie de High School Musical.

P.S. Tre să am grijă cum etichetez articolul, să nu cumva asociez numele de Efron cu accident că se creează isterie generală. Cred că aşa iau naştere zvonurile, când tot felul de aiuriţi visează tot felul de aiureli şi pe urmă scriu pe blog de ele.

Music Lounge

Cu greu m-am hotărât asupra piesei pe care să o public aici şi asta pentru că în ultima perioadă au apărut multe melodii care-mi plac. Având în vedere vremea mohorâtă am zis să aleg o piesă veselă, antrenantă, care să ne bine-dispună. Dj Andi & Stella  - Happiness, by Kamelia şi George Hora, ya-ya.

Salut!

Gata! Deznădejdea şi tristeţea voastră au luat sfârşit. M-am întors, pentru că în ciuda vrerii voastre n-am lăsat blogu' de izbelişte. Am luat un pic de pauză şi-am plecat pe teritoriul Clujului să văd şi eu locuri frumoase şi să suspin d-amar şi jale că n-am şi io aşa ceva în spatele blocului. Am plecat într-o aşa grabă de nici n-am mai apucat să-mi anunţ dispariţia. Iertare!
Pentru că probabil vă întrebaţi cum m-am simţit p-acolo mă văd nevoită să pun punct curiozităţii care vă macină şi să vă povestesc. O fo' fooooarte fain, că să mă exprim ca prin partea locului. Am râs, am umblat cât pentru 3 luni d-acuma încolo şi-am făcut aşa ca la vreo mie de poze, ca să încununăm cu succes plimbarea. Spre ruşinea lui, Cluj-N., mai pe scurt Cluju' să ne fie mai lejer în exprimare, nu-i deloc un oraş domol. Nu e chiar aşa bine organizat. Spre ezemplu, circulă ăia p-acolo cu maşinile ca bolunzii, cred că dacă le-ai da voie te-ar şi călca. Nu-i indicat să mergi în vizită fără testamentu' la zi, că n-au treceri de pietoni şi unde au nu-s semaforizate, deci treci pe proprie răspundere când şi cum apuci.
În rest, taximetriştii sunt un pic aiuriţi, în afară de străzile principale nu mai cunosc nimic, dacă ceri să fi dus pe o stradă mai dosnică, ei te lasă pe cea mai apropiată stradă principală şi d-acolo te descurci.
Autobuzele, în schimb, sunt serioase, vin după program, des, ordonat. Da' au nişte bilete de n-are rost.
Ca să trecem în revistă şi părţile pozitive, tre' să zic că e un oraş numa bun de vizitat, clădiri, monumente, pieţe, străzi, parcuri, toate mari, faine şi bune de căscat gura şi ochii. Aerul de respirat e şi el un plus, am dormit foarte bine cât am stat pe acolo şi deja dădeam semne de trezire pe la 6 dimineaţa, fără efort, ceea ce cu mine nu se întâmplă niciodată.
Există şi localuri cu mâncare de te lingi pe deşte, deşi nu-i frumos. Noi, că ţin să spun că n-am fost de capu' meu, am mâncat o pizza, bine mai multe de fapt, delicioasă. Două seri, care totuşi n-au fost consecutive. Şi în a doua seară când am experimentat cu pizza pe vatră am nimerit nişte animale care stăteau la masa alăturată, de pe sate de undeva, după vorbă, port şi mai ales miros care au simţit nevoia să fie macho meni şi să intervină în vieţile noastre, dar noi cum n-am simţit nevoia să fim macho meni nu i-am băgat în seamă şi ne-am văzut de mâncarea noastră care a hrănit 3 guri flămânde şi 3 stomacuri aşijderea.
Să nu uit, şi pentru ca să-mi merit titulatura de copil de asfalt, tre să spun că pe lângă parcuri, clădiri şi alte cele am fost şi la mall-urile locale, unde m-am depresat total când am văzut că deja au împăturat pe rafturi pulovere, hanorace, jerseuri şi alte chestii lânoase.
Toate ca toate, a fost o mini-excursie distractivă, relaxantă şi mai-mai că m-aş sui în tren să iau iară calea Clujului. Şi pentru că eu am vorbit aici aiurea preţ de o pagină şi vă las să vedeţi nişte poze care rezumă tot ce-am bălmăjit io p-aici.

P.S Cu greu m-am abţinut să nu scriu acest text în stil arghelenesc, cu foarte mare greu. Aa da, şi am zis de un meleon de ori ţin să spun sau tre să spun. Ştiu, ştiu. Na gata, pozeee!

Piaţa Avram Iancu, cu fântâna cântătoare

Teatrul

Piaţa Eroilor, cred Unirii, de fapt

Eroilor, strada sau bulevardul

Piaţa M. Viteazu

Teatrul seara

Potol

Eroilor, strada sau bulevardul

Music & Artist Lounge

Pentru astăzi am ales cel mai recent single al lui Esmee Denters, o artistă olandeză, de 21 de ani care trăieşte visul american. Pasionată de muzică a început să facă nişte coveruri ale pieselor sale preferate, pe care le-a înregistrat şi le-a urcat în contul ei de YouTube. Aşa i-a atras atenţia lui Justin Timberlake, neintenţionat, care i-a propus să semneze un contract cu casa sa de discuri, proaspăt înfiinţată, Tennman Records, aflată sub umbrela Interscope. În 2009 şi-a lansat albumul de debut, Outta Here, care a dat până acum 3 singleuri, Outta Here, Admit it şi Love Dealer.

Să ne amintim

Azi e ziua Margaretei Pâslaru. De ce amintesc lucrul ăsta? Pentru că în perioada în care frecventam grădiniţa, da' am dat şi pe acolo, mi se spunea Pâslăriţa. La vremea aia nu ştiam dacă e un obiect, un animal, nu înţelegeam ce înseamnă. Pe urmă, am aflat că provine de la numele artistei. Tot acolo, pentru că nu ştiam cine e şi mai ales nu ştiam care e legătura între mine şi ea. Într-un final am aflat că am primit porecla, dacă pot să-i spun aşa, pentru simplu fapt că avem aceeaşi culoare a ochilor. Ceea ce nu mi se pare îndreptăţit sau adorabil. Să nu vă mai spun că în şcoala primară am trecut şi prin faza Degeţica. Nu vă mai spun. Ce să-i faci? Oameni care nu ştiu multe :-J.

Şi cum doamna Margareta Pâslaru s-a ocupat cu o chestie care mie îmi place foarte, şi anume muzica, am ales două melodii simpatice de-ale dumneaei.
Prima se numeşte Chemarea mării şi sunt de remarcat versurile care mi se par drăguţe şi diametral opuse de ce se aude azi.


A doua e un featuring cu Dan Spătaru şi se numeşte Ale tale. Just as charming :)

Music Lounge

Să nu renunţăm la obişnuita rubrică de duminică. Astăzi, puţin mai deosebită. Am dat aici de un grup de instrumentişti australieni, Aston, care fac coveruri după piese pop, r'n'b, cunoscute din topurile muzicale actuale.

Şi, da! Iar

Pentru istoria acestui blog trebui să notez că sunt, din nou, încercată. De-o răceală, care mă ameţeşte şi mă buimăceşte de cap. Cu sânge disperat, care-n momente de nebunie îmi ţâşneşte pe nas. Cu lipsă de somn, cu dureri în gât, şamd. Totuşi, am observat oarece semne de îmbunătăţire de când mă pregătesc să scriu fiţuica asta. Dar, să nu vorbesc prea repede. Voi, ce faceţi? Cum vă e weekendul, cum vă e vacanţa?

Altfel nu-i

Zic c-ar mai trebui să şi scriu ceva dacă tot am fost premiată, să dovedesc că-l merit, premiu pe el îl. Şi cum azi se împlineşte ezact o săptămână fix de când am încheiat, în ce fel şi mod încă nu ştiu, sesiunea tre' dedicată o postare, neapărat, altfel n-are cum.
Şi cum sesiunile se desfăşoară cu, pentru şi printre oameni să scriem ceva despre ei anume, adică fără nume.
Binînţeles că, veşnic, în orice comunitate sunt nişte oameni de jeg, care-s profitori şi naşpa spre foarte, care ar face orice numa să nu facă nimic. Ş-atunci speculează la greu, se orientează să vadă care cum, care ce ştie, care cât de ieftin dă informaţia, ş.a. Acuma intru eu în peisaj, la capitolu' căutat şi ginit fraieri. Că io, de felu' meu mai prost aşa, mai ajut omu', mai ales dacă nu-l cunosc deloc. Îl ajut, ba c-un pix, pe care nu-l mai văd (şi din ăla fain, că io numa' cu din astea faine, fiţe pixuri merg la şcoală), ba c-o foaie-două de hârtie pentru câte un milos care din grijă pentru copaci nu-şi cumpără singur. Şi ca să termin fraza de mai-nainte odată, tre' să zic că pe lângă că-i ajut mai sunt şi foarte zgârcită, n-aud io chiar de fiecare dată când mi se cere ceva sau sunt întrebată, tot ceva sau altceva.
În concret, ce m-a foarte enervat sesiunea asta a fost o fază de gen "Ţââr, ţâââr (ăsta-i telefonu' meu, care de fapt cântă ca-n Dosarele X, da ar putea face şi ţâr că oricum nu-l aud niciodată) ţââr, deci. Alo, zic. Sunt XYZ, de la şcoală. Serios, bravo, mă! Zi, ce vrei? (v-am spus că eu nu stau la poveşti nici în ruptu' capului). N-ai tu cumva cursurile pentru examenu' de mâine? Ba da, să ştii că le am, şi de abia aşteptam să le dau cuiva, şi nu mi le-a cerut nimeni şi aproape că plângeam de atâta tristeţe când...ai sunat tu şi m-ai salvat. Bref, le am. Ce tare, şi nu-mi faci oare nişte copii, că eu lucrez şi n-am timp să umblu, mi le faci tu, şi vin eu să le iau şi să ţi le plătesc. Sigur, cu cea mai mare plăcere, oare să-ţi şi subliniez ce avem de învăţat? Poate că aşa ar fi mai bine."
Asta a fost conversaţia numero uno, după care eu m-am dus voioasă, prin arşiţă, pe timpu' şi banii mei să fac nişte copii. Copii xerox nu umani, că n-aveam timp, eram în sesiune, doar v-am spus. Fac copiile, plătesc copiile, din banii mei, verific să fie numărul complet şi corect de pagini şi acasă. Unde, tot pe cheltuiala mea am făcut un duş, că tocmai ce mă întorsesem din cuptor. Nici n-apuc să respir şi iar ţââr, bâârr. "Ai făcut copiile? Aha. Bine, vin după ele, unde stai?" La întrebarea asta am fost supusă la stress în plus, că nu ştiu unde stau, decât după adresă, da' după repere teritoriale, urbane şi altele mă încurc, mă pierd şi nu mai ştiu unde stau. Dau o adresă aproximativă, ajunge persoana, ne întâlnim, îi înmânez copiile, cu bonu' pus frumos deasupra să se vadă, ca persoana să nu întrebe cât are de plătit şi nici eu să nu-i spun. Vezi pe bon, te scormoneşti prin portofel, dai mălaiu' şi te cari. Toate bune şi frumoase, numa c-am sărit o etapă din scenariu' meu, aia cu scormonitu' în porto. "Mersi fain, ne mai vedem. Pa" "Bine, zic. Dacă n-ai acuma, îmi dai la examen. Aaaa, da' cât tre să îţi dau? Scrie pe bon, 7 lei. Ura!" Scote 5 lei din portofel, bagă iară un mersi fain (că noi aici, în Banat-Crişana-Transilvania aşa zicem) şi dă să plece. "Atunci îmi dai restu' la şcoală, dacă chiar văd că n-ai. Da cât e, 7? Aaa, bine uite aici încă 5 şi îmi dai tu restu' la şcoală. Pa!"
Ca o concluzie, credeţi că i-am mai dat restul :D? Şi uite aşa încep toate afacerile fructoase :))

:)

Şi uite că am luat un prea-frumos premiu pentru blogărit de la RoXx, căreia îi mulţumesc că mă apreciază şi că s-a gândit să mă răsplătească în felul ăsta.

Ca să îmi pice bine, îl dau şi eu mai departe, virtual, altor două drăguţe bloggăriţe, care ne binedispun cu postările lor, Ionny şi Caty. Congrats!

Ia uite-l cât e de frumos

Music Lounge

De duminica.

Cum altfel?

Prepararea unei reţete de prăjitură în 4 paşi.

 

Music Lounge

De duminica.

Apa - pericol public

Fiţi antenă la ce vă învăţ eu pe voi. E de rău!De data asta nu cred că mai scăpăm.
Mai nou, adică acuma de când a dat vara peste noi, cică apa ne-a devenit duşman. Am citit eu la gazetă cum că PET-urile astea, în care se vinde apa conţin ceva particule, care când dau de bine, adică de lumină şi căldură migrează în apa pe care o bem noi, cetăţeni de bună-credinţă. De dragul ştiinţei vă spun că aceste particule migratoare se numesc ftalaţi. Ştiu, sună înspăimântător! Cum ziceam, particulele astea de ft. călătoresc mai cu spor pe timp de vară, mai ales când ambalajele de plastic sunt lăsate în plin soare, la bronzat. În plus, sunt unele lichide, mai şmechere, cum ar fi oţetul, berea, vodca sau borşul, care atrag o concentraţie mai mare de ftalaţi(clar sunt contraindicaţi, până şi numele e nenatural, deja am nod la limbă) din ăştia.
Se zice, după studii intense, că sus-numiţii au efecte pe termen lung. Duc la apariţia cancerului, ca orice altă substanţă prezentă pe Terra azi. Până la urmă sunt destul de comuni, nimic spectaculos.
În concluzie, grijă mare de unde şi mai ales, din ce vă adăpaţi. Nu cumpăraţi apă îmbuteliată decât dacă a fost depozitată la rece, şi dacă cumva uitaţi sticla cu apă/suc/bere în soare, scotociţi-vă de câţiva lei în plus şi luaţi-vă alta.

Music Lounge

Aşa, între două capitole, o nouă melodie via Michael Bolton, susţinut un pic şi de Lady GaGa. Enjoy!

Sunt în afara ordinii

Raportez din plină sesiune care se desfăşoară în plină caniculă, într-o încăpere plină cu foi.Condiţii optime. Şi da, toată ziua învăţ şi nimic nu se leagă de mine :)). Urările pentru o vacanţă plăcută se primesc din data de 23 Iunie, începând cu orele 18.


PS: Pentru mai multe clipuri haioase - ilariant.ro

Artist Lounge

Am zis să schimb puţin rubrica Music Lounge şi pe lângă melodie să scriu şi câteva cuvinte despre artist. Pe artista de care vreau să scriu astăzi poate aţi auzit-o la radio cu primul single, Guale. Se numeşte Angelika Vasilicov, pe numele de scenă Angelika Vee. Pasionată de muzică a înregistrat câteva piese pe care le-a urcat pe contul ei de Youtube, dar cum se întâmplă de obicei cu oricine încearcă să facă un lucru bun în ţara asta, a fost remarcată de abia în urma înscrierii la un concurs internaţional. Mai exact Music Mogul, unde a atras atenţia producătorului muzical american Rodney 'Darchild' Jerkins, care a colaborat cu Destiny's Child, Britney Spears, Beyonce, Janet Jackson, Lady GaGa, deci e persoană importantă. Lucrurile au mers mai departe, a semnat un contract cu o casă de discuri din străinătate şi lucrează la albumul ei de debut. Între timp a scos două single-uri. Primul este Guale, realizat în colaborare cu Vanotek (care a contribuit şi la piesa Chica Bomb, a lui Dan Bălan), iar cel de al doilea e un featuring cu un finalist al Star Academy Franţa, Jeremy Amelin, pentru piesa Oh, oh.
Vă las să ascultaţi Guale, care face referire la un trib amerindian, piesa fiind inspirată de filmul Avatar.

Despre Eurovision

Aseară s-a întâmplat finala Eurovision 2010 după cum urmează.
1.Azerbaidjan. Reprezentat de Nafura, aa...Safura. Piesa Drip Drop cântată destul de bine. S-a mişcat prost. N-a putut să se mişte şi să cânte în acelaşi timp. A imitat-o pe Beyonce.
2.Spania. A fost un moment ciudăţel, dar bine interpretat.
3.Norvegia.Piesa, interpretarea, omu m-au dus cu gândul la Westlife, Take That, etc.
4.Moldova. S-au trezit şi ăştia să bage vioara în scenă când faza era deja răsuflată. Au cântat bine o piesă destul de proastă.
5.Cipru. Piesa calmă, bine cântată, dar nimic extraordinar.
6.Bosnia şi Herzegovina. Ăştia au bagat un rock gen Green Day. N-au cântat rău.
7.Belgia. Piesa mea favorită, cântată bine, într-un stil americănesc a la John Mayer, Jack Johnson. Una din preferatele mele.
8.Serbia. Cu Goran Bregovic la cârmă.Piesă de paranghelie.
9.Belarus. Melodia a fost mai mult decât patetică. I-a salvat faza cu aripile de fluturi.
10.Grecia.Artistul nu părea în apele lui, melodia cam tribală pentru ce civilizaţie a fost Grecia odat'.
11.Irlanda. Piesă clasic festivalieră. Cântată profesionist.
12.UK. Ăştia s-au făcut de râs maxim. Lol.
13.Georgia. Au avut şi ei o piesă din aia amplă, de corazon, dar fata a cântat-o bine şi în timp ce se mişca.
14.Turcia. Au dat-o pe-un rock gen Linkin Park care a fost destul de interesant.
15.Albania.Piesa de 2 lei. Păcat de vocea bună a artistei reprezentante.
16.Islanda. Din nou, piesă clasic festivalieră. Voce puternică, fără a reuşi însă vreo performanţă.
17.Ucraina.Piesă cu mesaj, băăi. Zi end iz niiir. Hai, lasă-ne.
18.France. Ăştia zici că erau pe plajă undeva în Caraibe. Il faut danser. Acuma, dacă îi musai, om dansa.
19.Romania.Piesa a fost ok, în comparaţie cu restul penibilităţilor cu care am participat. Au cântat-o bine şi au luat un onorabil loc 3. Bravos!
20.Rusia.De ăştia nu ştiu ce să zic. Ţin minte numai că le ningea pe scenă.
21.Armenia. Fi-ţi-ar eipricotu. M-a înnebunit tipa cu pronunţia ei. Melodia destul de bună.
22.Germania. Piesa câştigătoare. A fost cea mai apropiată de stilul meu, un melanj între Stefanie Heinzmann, Alanis Morisset, Avril Lavigne. Interpreta cam emo şi aiurită.
23.Portugalia. Faină limbă, melodia ok, interpretare bună.
24.Israel. Mă ustură gâtul numai când îmi amintesc cât s-a tot chhhâit. Frumoasă piesa.
25.Danemarca. Iar una de nişă festivalieră. Nimic deosebit.
Ce mi-a plăcut în plus de Belgia şi Germania a fost Suedia, care nu s-a calificat în finală.
Un alt plus al spectacolului a fost piesa cântată de MadCon pe care s-au organizat flashmoburi dansate în câteva oraşe europene. Niciunul din România.
Sunt împăcată cu piesa care a câştigat şi sper ca odată cu piesa învingătoare a Norvegiei de anul trecut şi cu cea de anul ăsta să se schimbe puţin factura pieselor care participă la Eurovision.
Piesa câştigătoare

Piesa Belgiei

Music Lounge

Varianta românească, cu iz de Jamaica. Smiley ft. Pacha Man - Love is for free. Enjoy!

I'm Lost

Da, e vorba despre acel serial Lost şi nu, nu mă identific cu el. După 6 ani şi-a găsit sfârşitul. Am văzut fiecare episod din toate cele 6 sezoane. Nu le-am înţeles pe toate, cred dealtfel că nici ei, creatorii nu au atins această performanţă. Cu toate astea, am continuat să cred în el. Mi se părea că pauza de câte 6 luni dintre sezoane nu se mai termină. Şi după vreo 2 sezoane cînd lumea deja ridica din sprâncene la auzul numelui şi strâmba din nas eu l-am susţinut şi mi-am pus obrazul la bătaie pentru el, 'Lasă, bă, uită-te în continuare, că doar e Lost, o să aibă un megafinal'. Şi într-adevăr a avut un megafinal, mega prost şi previzibil. Un final care în loc să raspundă tuturor întrebărilor care au apărut după fiecare episod, a ridicat altele 1000. Au îmbârligat şi au exagerat acţiunea în aşa fel încât singura variantă  a fost acest final liric, siropos, cu iz de recapitulare în care noi am aflat că toţi cei din serial sunt morţi, dar nu chiar toţi că mai erau câţiva care nu erau pregătiţi, plus cei neimportanţi de a căror soartă oricum nu mai trebuia să ne intereseze. Bravo, mă!

PS: Am uitat să vă zic cum că acest fragment conţine spoilere :)) !

Dovada încălzirii globale

Am zis.

Sursa foto

Music Lounge

De duminica.Pixie Lott, la calitate cam de porc, dar piesa tot faina ramane.

Hai că se poate

Iată că în ţara noastră dragă printre reduceri, revoluţii, chin, înjurături, beţivi se găsesc şi oameni care să facă lucruri bune. Vorbesc aici despre doi băietani care i-au cam lăsat cu gura căscată pe unii dintre cei mai cei din domeniul IT şi al ştiinţei la Târgul Internaţional Intel de Ştiinţă şi Tehnologie din SUA. Ei au participat la concurs cu un sistem activ de prevenire a accidentelor rutiere alături de alţi 1.500 de participanţi din peste 50 de ţări şi...au luat premiul I. Felicitări lor şi ruşine statului care deşi nu-i ajută cu nimic se grăbeşte să-şi asume laurii victoriei, dar asta contează mai puţin acum! Bravo!
Pentru mai multe detalii bagaţi un ochi aici şi altul aici.

Music Lounge

De duminică. Una din piesele mele favorite la ora asta. Piesă cântată de una din artistele mele favorite la ora asta. Piesă pe care, deşi o aveam disponibilă de ceva vreme, abia acum am descoperit-o. C-aşa-s eu. Alicia Keys - Unthinkable

Să hăhăim

Doi ţărani, argheleni de felu' lor, merg să lucreze câmpurile patriei. Oameni serioşi fiind îşi iau şi ceva d-ale gurii (slană, ceapă şi pită) şi le depozitează la umbră pentru o mai bună conservare. Se apucă de săpat, greblat şi după o vreme unul din ei zice:
-Tu Mitre, vezi tu că-ţi mâncă câinii slana!
- Eee, mâncă pe mumă-sa, că doară brişca-i la mine :-J.

Şi eu, ce fac?

Ca să parafrazez un slogan al unei companii de la noi spun că viitorul nu sună deloc bine. Mă pregătesc să intru într-un sistem care nu mă vrea, care face tot posibilul să mă alunge. E un sistem bolnav, confuz, care trage să moară. Singurele lucruri care-l mai ţin în viaţă sunt nepotismul, favoritismul şi incompetenţa. Şi e un sentiment destul de crud să porneşti la drum cu un handicap, fără nicio perspectivă, fără nici o şansă.

Îmi dau seamă că până acum m-am ghidat după nişte principii învechite şi chiar eronate atunci când am luat unele decizii. Am avut impresia că dacă trag tare, bag ceva la cap şi nu altceva în altă parte o să ajung într-un loc care să merite efortul, o să ajung o persoană respectabilă, de folos societăţii. Am crezut şi eu, la fel ca alţii din generaţia mea, că o carieră care să te recomande drept intelectual e alegerea cea mai bună. Credeam că ar fi sub nivelul meu, ar fi degradant, aş fi stigmatizată dacă nu m-aş orienta spre un liceu bun, o facultate bună care să mă scoată "om". Am fugit de şcolile de arte şi meserii. Mi se părea naşpa şi aiurea să lucrezi ca frizeriţă, ca tâmplar. Mi se părea că astfel de meserii demonstrează că nu te prea duce capul şi nici nu îţi aduc împlinire pe niciun plan, fie el profesional sau personal. Tre să dau din coate, băăă, să ajung 'telectual, să nu umblu cu hainele prăfuite, să nu mă trezesc la 5 dimineaţa să trag până pic de oboseală şi să înjur sistemul printre dinţi.

Acum ştiu că mi-am luat o mare ţeapă. Ştiu să scriu şi să citesc şi nu-mi foloseşte la nimic. Mă aşteaptă o strălucită carieră de nime-n drum şi plin de praf. Pe când ăia cu o meserie, chipurile, degradantă or s-o ducă bine merci. O să îi doară la 14 metri în spate de ce ar putea crede ăia "şcoliţii" despre ei, pentru că ei o să aibă un loc de muncă sigur, un venit sigur, o viaţă sigură, lipsită de griji şi plină de constante. Pe când eu...eu pot să fac ceva pe viitoarea mea carieră nascută moartă şi îngropată.

Ştiu că se cere o reprofilare, cât sunt încă tânără şi cu minţile p-acasă. Dar, ce e de făcut, mai exact? Sigur, ideal ar fi propriul business. Dar aşa ceva cere nişte cunoştinţe de mate, economie. Cunoştinţe pe care am încercat timp de vreo 10 ani să mi le însuşesc, dar fără noroc. Altceva? Habar n-am. Nu mă trage talentul, mintea, sufletul în nicio direcţie clară. Înspre ceva realizabil, de durată, care să mă asigure că o să duc o viaţă decentă, fără să fiu nevoită să ies la cerşit, lupte de stradă sau alte rebeliuni.

PS: Să nu înţelegeţi cumva că descurajez educaţia. Nicidecum! Educaţia e vitală, dar ea trebuie făcută cu cap, temeinic, la timpul şi locul potrivit, pentru că altfel se poate întoarce împotriva ta.

PS number 2: Am găsit o imagine care ilustrează perfect cum stă toată treaba.

Music Lounge

De obicei nu ascult muzica celor de la Direcţia 5, dar melodia asta e...altceva.

Şi io, şi ioooo

Cineva îmi atrăgea atenţia că n-am mai postat de vreo 3 luni. Când eu am postat ultima dată acu' vreo 4 zile. Da' cică postările din ultimele 3 luni nu se iau în calcul ca fiind postări veritabile. Na, poftim apreciere! Tot ce pot să spun în apărarea mea e că am salvate câteva postări, nefinalizate ce-i drept (cum am observat că toată lumea are, cred că devine un nou trend). Au sfârşit nefinalizate şi nepublicate pentru că odată tastate n-au mai ieşit aşa amuzante cum mi le imaginam, plus că acum sunt depăşite.
En fin! Gata cu lamentatul! Azi scriu despre ăia care vor ei neapărat să facă parte din toate curentele care apar. Poate că aţi sesizat avântul pe care l-a luat industria handmade. Se organizează tot mai multe târguri, unde tineri artişti, şi nu numai, au posibilitatea să-şi facă vizibile creaţiile şi chiar să le vândă. Multe din obiectele astea sunt bijuterii făcute dintr-un clei special, cunoscut sub numele de scenă Fimo. Clei care e disponibil în comerţ, adică la îndemâna ălora care chiar dacă n-au nicio chemare se bagă în fiece curent. Zic să nu mai facem chestii doar aşa de dragul trendului, de dragul atenţiei, de dragul integrării, de dragul de-a nu suporta ca alţii să facă ceva şi noi nu. Obiectele de artizanat sunt chestii unice care înglobează talent şi originalitate. Şi trebuie făcute de cei cu înclinaţii artistice. Pentru că dacă se înghesuie toţi neica-nimeni în treburi ce implică chestii de ordin artistic o să se banalizeze toată tărăşenia. Şi atunci handmadeurile n-o să mai fie ceva spectaculos, ci o să devină un kitsch, o să vedem aceleaşi modele copiate şi terne, pe care o să le poarte toţi boemii wannabe. E plin de gablonţuri de tot felul, e plină lumea de hobby-uri de tot felul. Ce-ar fi să vă acceptaţi condiţia şi să vă limitaţi, totuşi?