Viva la rezolucion!

Revoluţii, adică rezoluţii pentru noul an:

- să nu mai beau :))
- să fiu mai goal-orientated, adică să am oarece mai mult ambitz
- să fiu mai outgoing, mai sociabilă, mai iubitoare de aproape
- să învăţ limba română, că din 5 cuvinte 6 sunt într-o limbă nevorbită oficial pe teritoriu rîmânesc.
- să mă dedic mai mult pasiunilor mele, pe care mai întâi trebuie să le descopăr.
- să mă ţin de exerciţiile fizice
- să citesc mai mult
- să nu mai fiu o adeptă a politicii ultimsutimetriste
- să învăţ să vorbesc, să am curaj să zic ce cred şi ce vreau
- să-mi consolidez părerile
- să ştiu/aflu mai multe lucruri despre tot şi orice, adicătelea să-mi îmbunătăţesc cultura generală, că tare multe mai ştiam pe vremi şi tare puţine îmi mai amintesc. Ştiu că par un geniu, dar...
- să fiu mai spontană
- să-mi şlefuiesc limbile străine, asta se cam bate cap-n cap cu una de mai sus
- să critic mai puţin. De fapt nu, că asta ar însemna să mă las de blogging.
- să mă ţin de blogging, să-mi îmbunătăţesc tehnica şi să ajung un blogger mare-mare:))
- să gândesc mai mult
- să învăţ să-mi menţin prieteniile
- să ascult muzică multă, bună şi diversă
- să fac ceva din mine, posibil ceva care să nu fie demn de milă
- să fiu mai tupeistă, mai înfingăreaţă. Out with ză shyness, in with the boldness.
- să învăţ să-mi cunosc interesul
- să nu mă mai stresez pen' orice. Chill, bă!
- să nu mai trec pe listă chestii pe care oricum ştiu că n-o să le schimb/duc la bun sfârşit.

Voi, ce vă propuneţi pentru noul an, cu extensie în următorii 5-10?

An Nou fericit!

Review

Am zis să desetez mood-ul de sărbătoare, să mă adun şi să mai înfirip o cronică pe care s-o citiţi voi în timp ce îngurgitaţi câte-o prăjiturică.
Cum sunt mare iubitoare de muzici mai mult sau mai puţin bune m-am gîndit să zic eu "la popor" ce mi-a gâdilat mie urechile şi ce m-a râcâit pe creer în 'ăst an de trecu. Numai c-am avut o mică mare problemă, nu mi-am mai amintit eu chiar tot ce-a fost produs şi difuzat în 2009, ca de, vârsta! Aşa că am intrat pe gugle, goagăl, ăsta google să văd apariţiile, da' ghinion, că pesele româneşti nu erau adunate şi afişate nicăieri unde să le văd eu. En fin, le-am dat eu de cap până la urmă şi ui ce-a ieşit.

Piese importa(n)te care au fost pur şi simplu insuportabile:
T.I. dimpreună cu Justinel Timberlake - Dead and gone
Bleach, adică Black Eyed Peas - I gotta feeling, uuuuhuuuu
Pitbull, Mr. 305, un, dos, tres - I know you want me. Nu, nu prea
Ciara cu Enrique pasa şi RedOne - Takin' back my love
Cam atât cu alienii, acu' oierii noştri:
Play&Win - Only. Only de-aţi tăcea mai repede!
Morandi - Colors. Da' bine, înjuraţi-mă, da' fu melodie naşpa pentru standardele Morandi
LLP, John Puzzle, Chriss T - I miss you. Mulţi şi proşti ăştia.
Andreea Bănică - Samba.
Voxis - To the Moon.

Am criticat destul, acu' să trecem la sentimente mai bune.
Ce mi-a cam plăcut mie anu' ăsta:
Natalia Imbruglia - Want
Pink - Sober&I don't believe you
Amy McDonald - This is the life
Agnes - Release me
Millow - Ayo Technology
Daniel Merriweather - Red
Kings of Leon - Use somebody
Jay-Z cu Rihanna şi Kanye West on auto-tune - Run this town
Kanye West on auto-tune - Love lockdown. După astea doo, mi-am cam dat cu firma-n cap. Dar, am un mesaj pt. Kanye: Lasă-ne nouă auto-tuneul şi tu du-te la culcare.
La astea se adaugă clar Beyonce cu tot ce-a scos: Halo, If I were a boy, Diva, Video phone, Broken hearted girl, Ego, Sweet dreams şi bineînţeles Single ladies, care nu va fi uitată prea curând, mai ales c-a beneficiat de-un clip special, citez dintr-un mare al zilelor noastre "Taylor, I'm really happy for ya, word, and Imma let you finish, but Beyonce had one of the best video of all time!"
O alta care a făcut ca anul 2009 să fie sinonim cu numele ei a fost, clar, Lady Gaga.
Observaţi că sunt de calitate şi n-am pomenit nicio melodie românească. Să nu fiu rea, mi-a plăcut ce-a scos gaşca Alex, Smiley, Simplu, Missy Crissy, Inna, Radio Killer şi pe lângă ei Guess Who. Şi încă un mix bun, că tot zic ăştia de la Doncafe că e greu să găsesşti un mix bun, a fost colaborarea dintre Voltaj şi vocea feminină Crazy Win, Sore, pentru Vara trecută.

Artiştii debutanţi ai anului care au lăsat o impresie bună asupra mea au fost domnuca Melanie Fiona şi boyband-ul JLS.
Cam asta ar fi. Bine, e clar că peste juma de oră o să îmi mai aduc aminte şi de alte piese care trebuiau incluse, dar pentru asta există later editurile :D.
P.S Cel mai kitschos video al anului :))

Crăciuniada

Oficial a început ediţia 2009 a Crăciuniadei. De departe proba cu cei mai mulţi concurenţi înscrişi a acestei competiţii este aceea a mâncatului viteză în cantităţi industriale. Aşa că, mâncaţi fraţilor că nu se ştie cât va mai trece până la următoarea masă serioasă.
Crăciunuri fericite vă doresc şi un An Nou burduşit cu diazepam ca să fie mai puţin crizat!

Muza

Oare Madonna a fost cea care a inspirat aspectul acestui personaj?

În prima poză e Johnny Depp, în rolul lui Mad Hatter, din filmul Alice in Wonderland care va fi lansat anul viitor.

Limbu nostru-i un comor

Anunţuri româneşti

Eşti analfabet? Scrie-ne azi şi te ajutăm pe gratis.
Nu numai eu sunt analfabet, ci şi voi. Pe gratis?!? Ia mai gandiţi-vă odată.

Vând câine, mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii.
De rasă?

Maşini uzate: de ce să mergi în altă parte să fi păcălit? Vino aici!
Măcar sunt cinstiţi, dintr-un punct de vedere.

Vând pat pentru copil cu picioare de fier.
Cuiva i s-a făcut milă şi de Hulk.

Confecţionăm poşete şi genţi cu pielea clientului.
Pentru asortare şi comuniune deplină.

Şi acum să trecem de la aceşti idioţi la persoane deştepte, cu umor.

Intuiţia este o calitate a femeii care o ajută să-şi contrazică bărbatul înainte ca acesta să apuce să deschidă gura.

Şi în legătură directă cu prima maximă vine şi cea de a doua...
Ca să înţelegi că eşti prost trebuie totuşi să-ţi meargă mintea!

Ultima, dar nu cea din urmă
Dacă vine Muntele la tine şi nu te cheamă Mahomed mai bine fugi, sigur e alunecare de teren!

Chestionar

Cam atât cu chestionarul. Răspunsurile voastre au fost adunate şi transmise mai departe. Toţi cei implicaţi vă mulţumesc pentru colaborare/ajutor.
P.S Dacă vreţi ca răspunsurile voastre să nu fie făcute publice spuneţi-mi şi le şterg.

Pam pam

Am văzut acu' ceva vreme pe blogul kissefemoitului OLiX, care a văzut şi el la rândul lui chestia pe un alt blog, o idee genială pusă-n scenă, o combinaţie între clasic şi modern, ceva inedit, neconvenţional şi foarte tare. E vorba de piese ale zilelor noastre, pop, dance chiar şi hip hop cântate de orchestră.
În primul clip e Alex & ză orchestra, iar în cel de-al doilea e Smiley, d'oh.

Music Lounge

Un cover classy făcut de Melanie Fiona, cea care-şi cerea drepturile cu piesa Give it to me right de pe albumul de debut, The Bridge, după Heartless, track-ul rapperului cu papion, Kanye West.

Muuu

Astăzi, despre cum mint astrele. Când am venit eu pe lume nu ştiu ce-au făcut, ce-au dres planetele, cum s-au aliniat ele că m-am născut Taur, zodiacal vorbind. Şi acum hai să vedem cum mă caracterizează horoscopul pe acest criteriu.
Punctele forte:
răbdători - vezi să nu. Eu sunt ca nitroglicerina, numai uşurel că nu ştii când sar sau te sar.
talentaţi - estem, fărăr număr, până la 'mnezo şi-napoi.
practici - mai mult teoretici, cu două mâini stângi.
apropiaţi de cei din jur - hahaha.Vezi art. ăsta.
Punctele slabe:
încăpăţânaţi - eu zic că asta nu e un lucru rău.
exagerat de pozitivi - say what? Păi când au inventat curentul "emo" m-au avut pe mine ca muză.
Carismă: solizi, oase mari, tendinţă de îngrăşare - nişte oameni incompetenţi care-şi dau cu părerea şi fac glume proaste.
Îi plac: grădinăritul, gătitul, munca manuală. Bine. Alte aberaţii? Păi n-am zis că am două mâini stângi? Sau vreţi să ajung să-mi fac manichiura cu sapa şi/sau cu curăţătorul de legume?
Îi displac: schimbările bruşte, complicaţiile, insecuritate. Călduţ, călduţ. Hai că începeţi să le daţi de cap.
Şi ca o concluzie, frumuseţea şi confortul sunt obligatorii pentru tauri. Cu asta aţi pus punctul pe i-ul din tauri. Hai că până la urmă nu mint nici astrele astea chiar rău.
Sursa caracteristicilor.

Kung Fu coffee

Sunt sigură că toţi cunoaşteţi automatele alea în care bagi nişte mărunţiş ca să primeşti în schimb o cafea, cappucino, etc. Chiar dacă ele, automatele, sunt setate să meargă perfect şi să execute orice cerinţă a clientului la cele mai înalte standarde, odată aduse în România mai fac figuri, îşi reţin bacşiş 10 bani, 50 de bani acolo sau uită să dea cafeaua sau dau cafeaua dar fără pahar, în fine variantele sunt multe.
Dacă majoritatea indivizilor care se confruntă cu un astfel de moft al aparatelor mai sus menţionate ignoră incidentul sau cel mult le adresează o înjurătură mai soft şi pe urmă îşi văd de drum există o categorie care vrea răzbunare. Să te ţii! De obicei, cele care vor sfârşitul acestor maşinării după o trădare de grad înalt sunt doamnele dichisite, cu enşpe mii de inele, de bani gata. E chiar amuzant să vezi o cucoană d-asta cum începe să aplice figuri de jiujitsu aparatului, cum îl înjură în gura mare, îl ameninţă pentru 1 leu pierdut. Un leu.
Cocoanelor, ştiu că poate fi enervant într-o oarecare măsură să fi tras în piept de un aparat căruia noi, teoretic, îi suntem superiori, dar există metode mult mai civilizate de a-i face de petrecanie nenorocitului. Spre exemplu, puteţi sesiza conducerea unităţii care găzduieşte drăcia sau să mergeţi mai departe cu plângerea până la Protecţia Consumatorului. Legea pumnului şi a gurii spurcate nu face nici o diferenţă în confruntarea cu o maşinărie, doamnele mele dragi. La urma urmei, chiar dacă voi aveţi gânduri criminale împotriva bietelor automate atunci când refuză să vă livreze cafeaua, ele au de fapt, intenţii cât se poate de nobile şi ar trebui să le mulţumiţi şi să renunţaţi la cafea că prea sunteţi hiper.

Concluzii

The people have chosen. Am văzut că, în mare, îmi împărtăşiţi părerea despre strălucitul sistem de învăţământ. Am căzut de acord că şcoala românească nu ne ajută deloc. Nu ne ajută să gândim, cu toate că se laudă că are asta ca scop. Tot ce face e să ne oblige să memorăm aiurea zeci şi sute de pagini din care, în scurt timp, nu mai ţinem minte nimic. Profesorii nu vor copii care să fie originali, care să emită păreri proprii, pentru că asta ar însemna că ei, profesorii, ar trebui să proceseze informaţia, să o analizeze. Şi asta e deja mult prea greu. E normal să le pretindă elevilor la ore, la exemene să reproducă aceleaşi idei consacrate, validate şi reciclate de zeci de generaţii. E clar pentru toată lumea că atunci când ieşi de pe băncile şcolii nu te descurci în nici un fel, habar n-ai de nimic, habar n-ai cum să faci să ai habar de ceva ca să te pui pe picioare. Buuun, astea sunt chestii evidente şi deranjante pentru toată lumea. Întrebarea e, ce putem face ca să îndreptăm situaţia? Facem ceva? Sau mergem mai departe cu valu', lăsăm lucrurile aşa cum sunt, plecăm capul, tăcem mâlc şi îndurăm?

Las-o, bă, că merge-aşa!

Azi va fi de rău în preafrumoasa postare. Va fi de rău la adresa şcolii, ca fabrică de incompetenţi. School sucks şi nu în sensul că "vaaai, tre să stăm enşpe mii de ore acolo, că ne dau ăia multe teme, că ne-ascultă criminalii, etc" school sucks în sensul că nu te învaţă nimic, absolut.
Tot e teorie, practică zero. Mergi la cursuri, scrii şi la final constaţi că de fapt nu şti nimic concret, că totul se derulează în van.
Da, ştiu că şcoala presupune studiu individual. Să cauţi, să citeşti una, alta. Daaar, profesorul ăla ar trebui să te îndrume " citeşte de acolo, de dincolo, caută acolo dacă vrei să afli asta". Atunci eu caut, citesc, am o bază de la care se poate porni un dialog. Aşa dacă tu, ca profesor, mă obligi să mă lansez într-o discuţie în care eu nu pot să emit nici o părere, pentru că nu sunt în temă nu ajungem la nici un rezultat. Pentru că eu nu pricep nimic, nu ştiu ce vreau să aflu, ce întrebări să pun. Ţie, profesorului, ţi se pare că ai explicat clasa einţ şi că tot poporu' e pe fază şi doct.
Profesorul are rol de îndrumător, să te pună pe calea cea dreaptă şi de acolo te descurci. Pentru că eu pot să intru pe net să-mi caut informaţii, dar netul e vast şi eclectic. Acelaşi net poate să-mi spună ca Abraham Lincoln a fost un preşedinte american sau poate, la fel de bine, să-mi spună că e un extraterestru venit de pe Marte să ne invadeze. Eu ce să cred atunci? Dacă tu nu ai răbdare să explici, să îmi arăţi în concret cum stau lucrurile. N-am nevoie de tine să îmi creionezi totul în linii generale. Vreau să intri in detalii, se presupune că mergem acolo să devenim specialişti, să ştim cum stă treabă şi pe faţă şi pe dos. Pentru că altfel o să iasă o şleată de incompetenţi care au să bată din gură la greu, dar care habar n-au să aibă să redacteze un act sau să pună o grevă sănătoasă pe picioare.
Degeaba mă pui să citesc legi şi să mă uit la TV ca să văd ce se petrece, tu trebuie să-mi explici, să mă luminezi. Doar aşa poţi să ai pretenţia să gândesc pe urmă şi să emit păreri. Când ştiu ce se întâmplă şi cum trebuie să reactionez, pentru că altfel o să fiu o ameţită în plus care vorbeşte pe lângă subiect.
În plus de asta, nu-mi scoate ochii cu faptul că eu şi restul ca mine compunem generaţia următoare, care tre sa revoluţioneze tot şi să facă bine, care are responsabilitatea viitorului. Nu! Cel puţin nu atât timp cât tu, cel din generaţia prezentului, nu mă iniţiezi. Nu atât timp cât tu nu îţi iei responsabilităţile în serios.
Hai că m-am enervat, dar măcar mi-am mai vărsat din năduf!

Trăiască!

Azi se sărbătoresc arhanghelii, Sfinţii ce-or fi, Mihail şi Gavril pe norul cu numărul 9 la ei în Rai cu şampanie şi pişcoturi şi cu Sf. Petru pe post de MC. Pe lângă ei se înghesuie şi alţi creştini cu nume derivate în speranţa c-o să mănânce şi gura lor ceva gratis. Printre ei şi subsemnata, dar nu vă spun în care tabără pentru că deja aţi şti prea mult şi ar trebui să scap de voi. Hai la mulţi ani!

Puterea numelui

Era şi un film cu numele ăsta la un moment dat. Asta ca să nu ziceţi că mă dau originală fără să citez sursa. În fine, nu despre film sau titlu vreau să dezbat acu'. Sau poate că despre titlu dezbat un pic, sau despre o parte din titlu, că d-aia l-am urcat acolo la loc de cinste să zic ceva potrivit cu asocierea aia de cuvinte. Na, hai!
De-a lungul tumultoasei mele existenţe am suferit nişte traume emoţionale pe bază de nume, degenarat în poreclă, care şi aia s-a divizat mai pe urmă.
Prima experienţă de gen s-a-ntâmplat din cauza prenumelui din buletin, a primului prenume şi cel mai des folosit, bine exclusiv folosit, care la vremea respectivă era trecut doar în certificatul de naştere. Prenume care e de forma D urmat de i a n şi a în exact această ordine, rezultând Diana, haha! ce surpriză. Graţie acestui prenume adesea trebuia să răspund la întrebarea "Aa, ca pe prinţesă?!?" Ca pe prinţesă, ce? Nu, nu e ca pe prinţesa, e de sine stătător şi necopiat, adaptat sau alte cele. Bineînţeles, răspunsul negativ aducea o inexprimabilă dezamăgire, dar asta e viaţa. La revedere!
Şi ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns am căpătat vreo două porecle din cauza aspectului fizic. Inconştienţilor! Care porecle au fost pe rând, Pâslăriţa, aka Margareta Pâslaru din simplul motiv că împărţeam aceeaşi culoare a ochilor. Bine, la vremea aia, aveam vreo 4-5 ani, eram de grădi, nu ştiam cine e tipa, de fapt nici măcar nu puteam să asociez o imagine sau un sunet cu acel cuvânt. Tot ce ştiam e că mă enervează and I wish they wouldn't call me that anymore, whyyyy???
După epoca aia de mai sus, a urmat o poreclă născocită cu ajutorul înălţimii mele, mă rog a lipsei de înălţime şi a literaturii. Degeţica. Get serious! Doar pentru că sunt mică şi pentru c-au făcut într-a 4-a chestii de H.C Andersen.
Şi mă enervau toate asocierile astea, deducerile, botezurile. Mă enervau! Criminalilor!
Şi acum, după lupte seculare, eheee şi dintr-o acută lene şi o puternică americanzire şi/sau anglicizare am ajuns la preafrumoasa particulă Di, după care sunt recunoscută în mediul on-line şi informal, în cel real. Aşa că până la urmă, poate că totuşi e Diana, ca prinţesa :D

Mmmm, ce-mi mai place să.....

Şi dacă-ntr-o postare anterioară am expus nişte tineri care şi-au luat pasiunile, hobbyurile, cum vreţi să le spuneţi, în serios, acum vin să vă întreb ce pasiuni aveţi voi şi mai ales dacă le cultivaţi, dacă le daţi curs în vreun fel, dacă le întreţineţi. Eu ştiu, poate colecţionaţi timbre, vă place să fotografiaţi diverse şi vă şi pricepeţi, poate ştiţi să desenaţi sau aveţi diferite alte abilităţi care pot da naştere unui hobby. Şi să nu vorbim despre îmi place să ascult muzică sau să surfez pe net că pasiuni de gen am şi eu, da' cică nu se pun. Aşadar..???

Music Lounge

Dacă tot e weekend şi în special duminică m-am gândit să vă mai delectez cu o descoperire muzicală. Pe tipa asta, Maria Răducanu pe numele ei, am auzit-o vorbind şi cântând într-o emisiune radio la ceas de noapte. Atât mi-a trebuit. Am rămas impresionată de vocea ei şi în special de felul în care abordează întru interpretare melodii din folclorul nostru, cel rusesc, şamd. Din păcate, tipa asta nu intră în categoria artiştilor comerciali. Cântă mai mult prin cafenele şi locuri dintr-astea mai boeme, nefrecventate de muritorii de rând. Da' tot ne scoatem noi cu-un youtube. Mai jos, Maria Răducanu şi varianta ei a piesei Amaliei Rodrigues, Sur un air de guitare.




Şi un plus, de fapt două, de Maria Răducanu aici şi aici.

Să hăhăim

Weekendul ăsta am zis s-o las lejer cu postatul, aşa că am un banc pentru voi.

Care e rapperul preferat al lui Gigi Becali?
-Tupac-pac, m-ai înţeles? :D

Auzit la Cârcotaşi!

Music Lounge (Cover Version)

În ultima vreme am cam solicitat youtube-ul şi deşi risc să fac din asta un obicei vă mai arăt 2 oameni talentaţi într-ale muzicii. Sunt pur şi simplu prea de tot ca să nu-i arăt mai departe lumii.

Dăm prioritate domnişoarelor. Ea e Alyssa Bernal. A cântat, s-a înregistrat, a uploadat clipurile pe youtube şi ca urmare a semnat un contract cu Star Trak/Interscope.


Şi domnu',JR Aquino, la fel chitarist şi coverist de profesie cu abonament la youtube, va lansa în curând un album, Exposure. Eh, dacă toată muzica hip-hop ar suna aşa aş putea şi eu renunţa la căşti...

Music Lounge

Dragii mei dragi, am mai descoperit pentru voi ceea ce se cheamă om talentat dpdv muzical. Nu, nu sunt eu, ha! E o fată palidă, roşcovană, cu păru' alandala, că na aşa le stă bine artiştilor şi geniilor în general (vezi Einstein) din Belgia, dar care le zice la microfon mai bine ca un jamaican get-beget. Ladies&gents, Selah Sue. Aşa o cheamă pe fată şi ne cântă Raggamuffin.



P.S. Aproape mi-a trecut răceala, doar vocea mă mai trădează c-am luat odată boabe şi am băut ceai la greu, dar cred c-o păstrez aşa, e mai funky.

Ferea!

C-a răcit animalu'. Cap de-o tonă, umplut cu... da' nu vreau să va îngreţoşez, gât ce cere să fie retezat şi băgat pe foc întru calmare, respiraţie a la Darth Vader + aiureală la maximum caracterizată prin învârtiri repetate specifice titirezului fără scop bine definit.
N-am nici poftă de mâncare. Gata, slăbesc cu ocazia asta, nu mai pot fi sacrificată de Crăciun. Nu mai vreau răceală. E prea devreme să-mi vină rândul iar, doar ce-am avut parte de-o porţie zdravănă în martie. Gata, ştiu! Intru-n grevă de la răceală, că tot se poartă.

I'm oook

Eu, aşa în general, mă simt bine. Câteodată însă îmi mai plouă în mansardă şi atunci sufăr derapaje. Par example, într-o zi când făceam eu ordine şi disciplină în dulapul personal că picau toate alea pe mine, dar ăsta e un detaliu de ignorat :D, nu-ţi închipui că mă zgârii sub unghie în ceva? Bine că-ţi închipui, c-aşa am şi făcut. Mi s-a înnegrit locul, sânge, m-au luat transpiraţiile, deja îmi făceam testamentul în gând şi am lăsat-o-ncolo de ordine că mai aveam un pic şi mă lua crepu'. Dar ca să vezi, c-am scăpat doar ca să mănânc 2 zile mai târziu nişte struguri în combinaţie cu păr de mâţă de-am simţit că mă ia ciuma bubonică. N-am crezut că mai scap, dar mi-am revenit special doar ca să mă lovesc azi, la ţeastă într-un colţ de mobilă în timp ce făceam curăţenie. Clar de data asta nu mai scap, dar în rest sunt sănătoasă.

Lookalikes

Adică celebrităţi care seamănă mai mult sau mai puţin între ele

1. Începem cu o comparaţie deja clasica şi sâcâitoare, pentru unii: Megan Fox şi Angelina Jolie.

2. Regretatul Heath Ledger şi Joseph Gordon Levitt.

3. Cântăreaţa Katy Perry şi actriţa Zooey Deschanel.

4. Actriţele Amy Adams şi Isla Fisher.

5. Şi încă o pereche de actriţe, Demi Moore şi Jennifer Connelly.

Ăaaa...

Că eu nu sunt ezact cu toată ţigla pe casă e lucru ştiut, dar câteodată fac nişte faze de-ţi vine rău. Aşa spre exemplu în anul de graţie 2007, când subsemnata a intrat în câmpul muncii, aşa temporar, că m-am grăbit spre ieşire şi gânduri de întoarcere n-au să mă bântuie prea curând, m-am mnierăzit de Doamne feri, adică m-am făcut de mirare. Bine, există câteva circumstanţe atenuante, dar sunt sigură că cei dinaintea mea şi cei de după mine aflaţi în aceleaşi circumstanţe n-au fost originali precum moi.
Aşadar, dimineaţa pe la 7 ceasuri m-am prezentat la locul de muncă şi înainte de a-mi începe reprezentaţia tipa de la recepţie sau ce-o fi fost pupitru' ăla, obect sătător neidentificat, îmi cere marca mobilului ca să treacă ea informaţia în registru. Buuun, cuget eu preţ de vreo 5 minute, trag aer în piet şi timp de vreo alte 5 minute turui toate mărcile de mobile pe care le cunoşteam bineînţeles fără ca a mea să se regăsească printre ele. Tipa de la pupitru deja ma catalogase drept suspectă. Era dimineaţă, na. Când am văzut că nu nimeresc nicicum telefonul, zic hai să-l scot din geantă şi să citesc ce scrie pe el, poate mi-o fi de ajutor. Am acţionat în consecinţă şi după încă alte 5 minute în care am răscolit conţinutul genţii în căutare de mobil eu tot nu ştiam ce marcă are şi acum nu mai ştiam nici pe unde îşi face veacul. Tipa de la pupitru deja îmi plângea de milă. Într-un final am dat de el în buzunarul de la blugi şi am rezolvat problema, după vreun sfert de oră aşa. Da' era 7 dimineaţaaaa!!! Şi nu mă întrebaţi ce mobil am că nu ştiu! Adică ştiu că e mic şi deştept, aşa ca mine :D.

Here kitty!

Am ştiut dintotdeauna că pisicile nu-ţi vor binele.

Via dementa.ro

Crezi că ştii să dansezi?

Poftim aici copii talentaţi şi lipsiţi de oase 8->

Iară ăştia

Iată că nu mă pot abţine şi iar îi bag în seamă pe ăia de se promovează pe siteuri de socializare d-alde hi5 şi corespondentul de peste băltoacă, MySpaţiu. Mai bag din când în când nasu' pe acolo să mai hăhăi şi/sau să mă enervez, depinde de ce găsesc.
Şi din categoria tâmpiţi dornici de socializare îi avem pe ăia de uploadează pe profilul lor poze de la înmormântări. Am o veste proastă pt. voi, chiar nu mă interesează să văd cât de senilă, adică senină era mamaia voastră cu ocazia decesului. Puneţi şi voi o poză din timpul vieţii şi pe alea de la înmormântare păstraţi-le pt. reuniunile de familie când fiecare o să facă remarci tâmpite de gen, vai ce liniştită pare!
Şi tâmpiţii ăştia n-ar fi tâmpiţi destul, de fapt tâmpite, dacă nu s-ar cocoţa şi pe dric să se tragă în chip cu un rânjet bovin pe faţă şi să scrie sub poză "eu la înmormântarea lu' a bătrână!". Azi-mâine vă bagaţi şi-n sicriu sau direct în groapă. Arză-v-ar focu' de dezaxaţi, că nu mai ştiţi ce să faceţi ca să fiţi remarcaţi #-o .

Management

Şi acuma de la mine citire despre un film care mi-a plăcut. Măăă, da' mi-a plăcut, aşa ceva n-ai văzut. Deci, recenzie de film.
El e Mike şi se ocupă de managementul unui motel. Cum era Barbu Ştefănescu dela Vrancea aşa era Mike from Management. Mike e genul de om pe care oricine l-ar clasifica drept loser. De ce? Pentru că are vreo 30 de ani, stă cu părinţii, maică-sa încă-i aranjează gulerul de la cămaşă şi când se vrea elegant se poartă cu o freză cu cărare într-o parte aşa ca ăia din clasa I în prima zi de şcoală. Se poartă exact ca un copil, nu face nimic pentru el, n-are putere de decizie, e pur si simplu băiatu' lu' mama aka Mike from Management.
Ea e Sue, vinde tablouri, lucrează pentru o companie importantă, are o carieră de succes. Pare independentă, puternică, dar e frânată de toate prejudecăţile sociale şi la fel ca Mike nu face nimic pentru ea, chiar dacă la exterior situaţia pare altfel.
Mike o vede pe Sue şi o place. Fără să-şi filtreze sau să-şi analizeze sentimentele îi acordă o şansă inimii şi face tot posibilul să-i transmită lui Sue toate senzaţiile emoţionale prin care trece el. La tot ceea ce exprimă el, Sue îi răspunde cu milă, compătimire şi cu "Nu se poate". Nu se poate pentru că societatea nu concepe ca o femeie de succes, cu carieră şi tot tacâmul să umble cu un loser. Dar cum Mike n-are habar de chestii din astea insistă şi pentru prima oară în viaţa lui ia decizii şi face ceva pentru el. Ceva e puţin spus, face orice şi de toate doar pentru că el ştie că cel mai bun lucru pentru el e Sue. Şi eforturile lui se dovedesc rodnice pentru că în final Sue îşi dă seama că Mike e cel potrivit pentru ea atunci când şi Mike îşi dă seama că e timpul să se schimbe.
Filmul are şi momente comice, de fapt are momente comice cu grămada şi în acelaşi timp îţi dă şi de gândit. Ce anume îţi dă de gândit? Asta îşi alege fiecare. Oricum odată cu filmul ăsta Steve Zahn (Mike) care a făcut un rol genial (susţinut de Jennifer Aniston) a intrat pe lista cu actorii mei preferaţi.

Sărci

Cum am mai zis şi în alte postări, îmi place să ascult radio şi din cauza asta ascult radio, muuuult. Şi din când în când se întâmplă ca la radio-ul ăsta pe care-l ascult să se mai audă câte o piesă bunicică. Piesă pe care bineînţeles nimeni nu catadicseşte să o prezinte sau dacă o prezintă e c-un accent care mă trimite pe piste greşite de căutare. Da' eu nu mă las cu una cu două, scrie şi la mine în horoscop. Prin urmare am căutat şi am căutat până am dat de piesa cu pricina. Aşa că Voila, by Radio Killa!

P.S Şi să n-aud texte de genu "Aaaa, păi eu ştiam de asta!!" că nu v-aţi sesizat niciunul când am căutat eu ca disperata după ea. Aaa, şi nu-i aşa că sună a voce de Smiley backuită de voce de Moga, Marius Moga?? Ba da. Enjoy!

Ai terminat?

Ştiu c-am zis că nu vă zic pe unde am fost şi ce-am făptuit/pătimit, daaar ceva mă sâcâie totuşi. Da' de fapt nu tre să vă zic eu vouă c-am asistat la faza ce urmează a fi relatată/comentată în perioada cât am fost plecată. Nici nu, s-a întâmplat în alt timp. Sigur că da.
Buuun. Cum stătea subsemnata la taclale într-un magazin intră o don'şoară. Cum mi-am dat seama că era don'şoară? Păi, avea pantalonaşi albi, cu talie joasă, cu şunculiţa acumulată de Paşti revărsându-se peste curea, poşetuţă pe încheietură. Ce mai, don'şoară în toată regula. Era însoţită şi de o doamnă ce arată a mama ei pentru că îi ţinea isonul şi de încă un gigel care a avut rol fără replică, figurant. Cumpără ei una-alta, că zisei că eram într-un magazin şi ajung şi la alimentul de bază al cretinului, adică creştinului român, pita a de toate zilele. La care începe sirena, "Pfoa, da eu nu mănânc pâine din aia, deci nu mănââââââânc, n-auzi!!!" Urmează întrebarea firească " Da' de ce?" " Păi, pen' că e prea mare şi nu mănânc, na!" Deci, hahahaha. Hahaha, vreo 10 minute cât a tot zis ea că nu mănâncă pâine d-aia mare. Puteai s-o tai fată, pâinea, zic. Da' probabil nu ştiai cum. Săraca, s-o fi gândit că cu cât e mai mare pâinea cu atât are mai multe calorii şi se îneacă.
Ce-am vrut să spun cu asta e, normal, că m-am săturat de toate fetişcanele astea care se poartă de parcă ar fi născute la palat, care vezi Doamne nu pot mânca pâine de nu ştiu care fel, dar care pe de altă parte fac compromisuri în tot felul de alte direcţii tâmpite. Fete care habar n-au ce sunt alea bune maniere şi cu atât mai puţin cum trebuie ele puse în practică, dar care se cred nepreţuite, de neînlocuit, de neatins, de o inteligenţă superioară celorlalţi muritori care bineînţeles le justifică ieşirile şi pretenţiile de dive.
În concluzie, fetele mele, reveniţi-vă odată! Că habar n-aveţi pe ce lume sunteţi, mai coborâţi din norii ăia unde aveţi statutul de megadive, extravaloroase, hiperinvidiate care în închipuirea voastră vă conferă dreptul de-a lua peste picior pe oricine şi de-a vă da drumul la sirenă oriunde fără nici o jenă. Şi dacă mă mai enervaţi o dată, vă bat mă! Aşa ca să încheiem într-o notă civilizată :)

YooHoo!

M-am adunat şi eu de pe drumuri într-un final şi m-am reasamblat pe teritorii mai familiare. De fapt, încă sunt în proces de reasamblare pentru că am nevoie de o perioadă de acomodare. Acum sunt în stadiu de cave person teleportată în anul 3100. Deci nu prea ştiu pe ce lume trăiesc. Zici că n-am mai văzut computer în viaţa mea, aşa reacţionez. Şi parcă să-mi faceţi viaţa şi mai grea aţi scris frate zilele astea, de nu mai ajung în veci la zi cu cititul şi comentatul de articole. Sau poate asta a fost şi ideea, să scriem bă, până nu e asta prin preajmă să-şi bage iar nasul unde nu-i fierbe oala. În rest toate bune. Nu vă povestesc pe unde am fost şi ce am făcut. And now we wait for ceea ce se numeşte inspiraţie. Over and out!

Berebeu

Dragi tovarăşi şi prietini, ca să nu vă mai prelungesc suferinţa vă spun direct: Plec! Da, aţi auzit bine, daaar nu vă bucuraţi prea tare pentru că e doar o chestiune temporară. Iau o mică pauză şi aplic şi blogului acelaşi regim, pentru că el, blogul, mi se subordonează. O să fie o întrerupere de vreo 10 zile începând cu ziua de vineri, aşa să aveţi timp să mai respiraţi şi voi că prea v-aţi prăpădit de râs cu mine prin preajmă.
Aşadar, vacanţă plăcută! Da, mulţumesc! Pa!

Music Lounge

Şi pentru că postările mele nu mai au subces, iar o dau pe muzică. Să daţi pause pe radio-ul ăla de zbiară când intraţi pe pagină, pentru că e mai importantă muzica pe care o pun eu decât aia care urlă acolo. I-am făcut şi reclamă, aplauze. Da, ştiu tre să-l scot. De radio vorbesc. Luaţi şi ascultaţi!

Niculae şi ieuroii

Sau cum să recunoşti ţăranii în tren. Bine, ideal ar fi să nu ajungi să-i recunoşti, adică să nu nimereşti la un loc cu ei, să fi persoană inspirată şi să stai departe de ei, dar în viaţă nu poţi întotdeauna să eviţi lucrurile nasoale :D. Aşadar, luaţi aminte! Ţăranul se recunoaşte după tricoul cu burtă, sacoşa de rafie in carouri combinate, roşii şi albastre, nevasta proprietate privată pe post de hamal şi bineînţeles sticla de palincă/rachiu/ţuică/ bere sau ce-o fi pe placul omului, neapărat învelită în ziare, da' neapărat. Na, dacă vezi d-ăştia în gară, pe acelaşi peron cu tine, aşteaptă trenul următor. Eu n-am ştiut toate astea şi am trăit cea mai lungă oră şi încă jumătate dintr-altă oră din viaţa mea. Cele mai lungi o oră şi jumătate :)). Buuunnn, vine trenu', se opreşte trenu', urcă lumea, mai stă trenu' să se odihnească puţin şi după se urneşte la drum, că le promisese părinţilor să ne aducă acasă pe lumină. Lumea în trin, mai face o integramă, mai bea un gât de apă, că tare mai era cald mon cher, mai ascultă o muzică- în căşti, bineînţeles- mai una, alta la care "Băăăă, Ghiţăăăăă, 'ţi-ar capu' al dracu' de când nu mai vorbirăăăăm!!" Gata, scapi apa pe tine, sare pixu' pe foaie şi greşeşti integrama, se ard căştile, prăpăd. Deci cuuuum? "De când nu mai vorbirăăăm!" Aha, aşa deci. Era ţăranul în acţiune. Prin bunăvoinţa lui Ghiţă face rost de numărul de telefon al altui gigel şi dăi, şi luptă. "Alo?!? Da'cine-i acolo?" Adică, tu suni şi tot tu te minunezi de cine-i la celălalt capăt? După interogatoriul de rigoare " Unde-i mă-ta?" nemulţumit de rezultat îl mai sună o dată pe Ghiţă "Băăăi Ghiţă, da ce număr îmi dăduşi că nu mierge Ghiţă, nu mierge! Dacă-ţi spui, stai că ţi-o dau pe Leana să-ţi zică şi ea!" Repetă ei faza asta de vreo 2-3 ori, să fie acolo, după care se calmează. Până când Leana " Hai s-o sun şi pe cutărica să vaz eu ce mai face!".
Noi deja ne făceam socoteala că prea multe minute nu mai pot avea şi chiar de au curând trebuie să li se termine bateria, plus că mai tre să ia pauză de-o pălinco-bere-ţuicomicină, deci ne scoatem. Aaa, şi ăl pe care îl sunaseră ei, de le dăduse Ghiţă numărul era Niculae, aveau ei o afacere cu bănet de rezolvat. Şi nu, nu ştiu cum s-a încheiat afacerea, da sunaţi-l pe Ghiţă că vă dă el numărul de telefon şi aflaţi singuri.

Grrr...

Cum spuneam într-una din multele lepşe completate sunt o sălbatică. Ştiu c-am zis să nu credeţi ce scriu acolo, dar chestia asta am zis-o de două ori, deci e pe bune. Nu sunt o people person. Chiar mă gândeam că dacă trăiam în State, unde toţi sunt obsedaţi de popularitate şi sentimentalisme gratuite de mult m-aş fi sinucis sau aş fi împuşcat pe careva. Dar cum nu îmi fac veacul pe acolo sunt bine sănătoasă, cu toată ţigla pe casă.
Cum se manifestă la mine sălbăticia? Nu suport chestii de genu' vaaaaai nu ne-am mai văzut de 2 secunde hai să te puup. Deci nu, ai făcut asta, rămâi fără o mână. De altfel, cunoscuţii mei, sau cel puţin ăia de au spirit de conservare, nu au astfel de tentative, ne salutam, dăm mână şi atât.
O altă chestie care mă enervează e participatul forţat la discuţii. Dacă se vorbeşte ceva şi eu nu intervin înseamnă că nu mă interesează, nu ascult discuţia sau n-am nimic de zis. Dacă aş avea, aş zice. Chiar nu e menirea ta în viaţă să mă faci pe mine să mă implic activ în discuţie. Serios!
Întrebările tâmpite care mă forţează să dau un răspuns pe măsură. Dacă n-ai nimic de discutat cu mine e perfect în regulă. Chiar nu e nevoie să scormoneşti după cele mai cretine întrebări doar aşa ca să nu taci. Liniştea pentru mine e ceva normal. Chiar putem să nu vorbim. Deloc. Cinci ani la rând.
Pisălogeala. Pe bune, chiar n-am chef să aud aceeaşi chestie de 1000 de ori. Mi-ai zis o dată, mi-ai zis de două ori. Gata! Am înţeles! Chiar dacă am o faţă bovină şi nu reacţionez, crede-mă că am priceput, cel mai probabil nu mă interesează, dar am înţeles pe deplin. De două ori e suficient. Pentru că altfel mă enervez, strig la tine şi zici că am o problemă.
Cum nu-mi place să aud aceeaşi chestie de enşpe mii de ori, evident că nici nu-mi place să repet. Ţi-am zis o dată şi gata. Dacă n-ai înţeles poftă bună şi la mulţi ani pentru că nu mai zic a doua oară sau dacă zic ai să-ţi doreşti să nu mă fi pus să repet.
Ştiu că expunerile de mai sus mă fac să par agresivă, bătută în cap şi eventual împuşcată pentru curmarea suferinţei. Dar cu toate că mă irită trebuşoarele mai sus menţionate n-am să mă împing niciodată în tine în tramvai sau autobuz, n-am să te injur că m-ai călcat pe picior, nu-ţi dau în cap că te-ai băgat în faţa mea la coadă sau alte chestii pe care am observat că le fac unii oameni " dă viaţă". Hai că până la urmă nu sunt un monstru, sunt mai dificilă şi-ţi trebuie nervi de oţel ca să rezişti pe lângă mine, dar merită efortul :))

Music Lounge

M-am întors. Şi acuma voi veţi întreba "Da' ai fost plecată?". Aha, am fost. N-aţi observat? Nici o problemă. Aşa sunt eu, îmi fac simţită prezenţa şi când sunt departe.
Înca îmi revin, încă n-am inspiraţie să scriu. Aşa că vă las cu o melodie liniştită. Gravity. Pa!

I got 99 problems

Ca să-l citez pe Jay-Z. Încă o leapşă, prin bunăvoinţa lui Roxx. Sa vedem ce-o ieşi. Tre' să zic 99 de chestii despre mine. Oricum nu dau eu tot pe goarnă, deci lăsaţi-mă să zic da' să nu credeţi tot.

1. Port ochelari.
2. Nu-mi place.
3. Fac tot posibilul să renunţ la ei.
4. Ascult muzică aproape tot timpul, mai puţin când dorm.
5. Nu ştiu să cânt la nici un instrument.
6. Îmi pare rău de asta.
7. Îmi place să imit.
8. Să fac pe clovnul.
9. Să dansez.
10. Îmi plac filmele cu trenuri, avioane şi vapoare.
11. Şi comediile.
12. Pot să mă uit la o comedie (bună) de 1000 de ori şi am să râd de fiecare dată.
13. Nu cred în superstiţii, dacă tot suntem la 13.
14. Nu am animale de casă sau de necasă.
15. Aş vrea unul.
16. Am o singură floare.
17 Şi n-o prea ud nici pe aia.
18. Nu-mi plac hainele elegante.
19. Jeans & sneakers, perfect combo.
20. Îmi plac desenele animate.
21. Not a people person. Adică, nu vă apropiaţi de mine fără avertisment că muşc, rău.
22. Aş vrea să nu mai cresc.
23.Mi-ar plăcea să am mai multe cunoştinţe, d-alea intelectuale.
24. Îmi place să citesc.
25. Cărţi, în general.
26. De preferat din curentul realist, nu gen " Hai să-mi disec emoţiile pe 1000 de pagini." Action, action!
27. Sunt sălbatică, ura! Deci chiar muşc.
28. Îmi place muzica neagră.
29. Şi tot ce ţine de negru(i).
30. Şi nu, nu sunt emo.
31. Nu-mi place să fac cumpărături.
32. Îmi găsesc cu greu haine care să-mi placă.
33. sau care să mi se potrivească.
34. Am coşmaruri cum că pic BACu'.
35. Ştiu, ce chestie, haha.
36. Visez SF.
37. Urât de tot. Cică asta înseamnă că sunt încărcată negativ.
38. Sunt încărcată negativ.
39. But I'm fun to be around.
40. Sunt funny.
41. Câteodată fac glume bune.
42. Aş vrea să mai schimb câte ceva la aspectul exterior.
43. Cel mai probabil, n-am s-o fac niciodată.
44. Nu sunt religioasă, nici măcar spirituală.
45. Nu merg la biserică, nici măcar de Paşti.
46. Dacă merg mi se întâmplă lucruri ciudate.
47. Evident, n-am citit Biblia.
48. N-ar strica, doar aşa ca să le pot da peste bot cu pasaje de acolo ultracredincioşilor când e cazul.
49. Aş vrea să fiu mai glamourous.
50. Not gonna happen.
51. Nu prea comunic.
52. Mă integrez cu greu între oamenii de vârsta mea. Mi-e greu să vorbesc despre Gutză, Cool Girl şi Jimmy Choos.
53. Rezultă că I'm an old soul.
54. Şi-mi place.
55. Regret mult.
56. Rezultă că vorbesc înainte să gândesc.
57. Dar gândesc din când în când.
58. Nu fac nici un sport.
59. Nici nu prea vreau.
60. Stau cam mult la comp.
61. De multe ori degeaba.
62. În situaţii limită habar n-am ce să spun.
63. Mă enervează sentimentalismele gratuite.
64. Şi oamenii care-njură aiurea.
65. Sunt economicoasă, dar nu green.
66. Sunt irascibilă.
67. Am să fiu o persoană imposibilă pe la 30 de ani.
68. Mai are rost să zic de ipocriţi?
69. De proşti şi alţii ca ei?
70. Mi-ar plăcea să umblu mai mult pe jos.
71. Să fiu mai ambiţioasă.
72. Să mă pun pe primul loc.
73. Să nu mă sfiesc să-i calc pe alţii în picioare.
74. Nu prea-mi pasă ce zice gura lumii.
75. Nu pun preţ pe haine&Co.
76. N-am prea mult obiceiuri proaste.
77. Var pe faţă o dată pe an. Deci până acum de 2 ori.
78. Îmi place să dorm.
79. De la 1h30 în sus.
80. Mi-e frică de multe chestii.
81. Mă sperii, panichez, stresez uşor şi aproape continuu.
82. Mă enervez uşor.
83. Şi-mi trece repede.
84. Nu mi se potriveşte zodia.
85. Aşadar nu cred în ea.
86. Nu-mi place să ies în faţă.
87. N-am nici o îndemânare specială. De fapt, nici o îndemânare.
88. Nici o problemă.
89. Nu-mi place să merg la doctor.
90. Nici nu mă duc.
91. Mă uit la Lost, House.
92. Îmi plac.
93. N-am fraţi sau surori.
94. De asta, nu sunt egoistă.
95. Ar trebui să fiu.
96. Vreau să fac pace cu mine.
97. Aş vrea să călătoresc mai mult.
98. Nu-mi plac poşetele.
99. Sunt un geniu.

Încă o leapşă

De data asta de la DiDi. Să-ncepem, deci.

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pag. 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând.
"Să mă aştepţi şi să răspunzi la telefon."
2.Fără să verificaţi, cât e ora?
23.45
3. Verificaţi!
23.33
4.Cum sunteţi îmbracat?
Lejer.
5.Înainte de a răspunde la acest chestionar la ce vă uitaţi?
La o pagină goală.
6.Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?
Nu e zgomot, se numeşte muzică.
7.Când aţi ieşit ultima oară şi ce-aţi făcut cu ocazia respectivă?
Azi, într-o vizită de curtoazie.

8.Ce-aţi visat azi-noapte?
Ceva SF, ca de obicei.
9.Când aţi râs ultima oară?
Azi.
10.Ce aveţi pe pereţii încăperii în care vă aflaţi?
Var.
11.Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
N-am cum să devin multimilionar, eventual multimilionară.
12.Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Taking of Pelham 123.
13.Aţi văzut ceva neobişnuit azi?
Da, pe mine.
14.Ce părere aveţi despre acest chestionar?
E prea formal, aş vrea să nu mi se mai adreseze la pers. II pl.
15.Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.
Ceva ce nu ştim încă, e bine?
16.Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?
Ariella, drepturile sunt rezervate :D

17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?
Oz.
18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
Daaa. Să mai zic o dată? Da!
19. Dacă aţi schimba ceva în lume ce aţi schimba?
Lumea însăşi?!?

20.Vă place să dansaţi?
Nu numai că-mi place dar şi ştiu cum :D
21.George Bush?
V-aţi dereglat?
22.Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la TV?
Un videoclip, ce chestie!
23.Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?
Ar trebui? Eu nu oblig pe nimeni.

Gata?? Hai pa!

America nambăr uan, efff the rest

Cam aşa arată, geografic vorbind, lumea pentru americani. E amuzant şi nu prea.

Click pe poză pentru a o vedea mărită!!!

Poza e făcută la mişto, de către un gigel mai răsărit, partea proastă e că 99,99% din americani n-ar face diferenţa între harta reală a lumii şi asta. Şi atunci se pune întrebarea, cum au reuşit ei să ajungă cea mai puternică naţiune de pe planetă, când ei habar n-au că există una?

Fugi, doctore, fugi!

Că vin parvenitele şi te halesc. Nu, n-am luat-o razna. Sfatul de mai sus se aplică unei situaţii concrete. Ieri am însoţit-o pe bunica din dotare la medicul oftalmolog. Şi cum stăteam noi şi încă alte persoane pe hol în aşteptarea unei consultaţii specializate am asistat la o fază tragi-comică. Am zis şi încă alte persoane, ar fi mai bine să fiu mai clară pentru că acele persoane au participat activ la desfăşurarea întâmplării. Persoane gen mama la vreo 50 de ani aşa, dimpreună cu cele doo odrasle ale sale, un băiet şi-o fată toată despuiată, la vreo 23-24 de ani care sigurat era mândria familiei, expusă peste tot, în care-şi puneau speranţa pentru un viitor mai bun toate rudele. Bun. Aaa, ţin să menţionez că deşi toată lumea vorbea în şoaptă spre deloc, cucoana mamă nu s-a sfiit să îşi bage muaca mult prea simpatică în cabinetul la care aştepta şi să strige în gura mare " Domn doftor da' mai aşteptăm mult, că eu mi-am făcut programare şi în alte 10 părţi şi vreau s-ajung". Daaaa, draga de tine, te-ai gândit tu să inaugurezi toate secţiile clinicii nou-înfiinţate dacă tot e moca. Fi-ţi-ar mutra. Aşa. La un moment dat dintr-un alt cabinet medical iese un domn doctor cu un aspect exotic aşa, indian după câte am observat, care se deplasa şi el în treaba lui, care-o fi fost. Bineînţeles că mama-radar, ultravigilentă a observat instant prezenţa medicului şi ca atare a început să-şi împingă fiica după el, să meargă să-l urmărească, să vadă ce cabinet are, unde se duce, să-i arate ce pantaloni scurţi frumoşi are. Fata, mai fără prezenţă de spirit aşa, a fugit ea săraca după domn doftor, da' nu l-a mai prins, nici la propriu, nici la figurat. Din cauza asta mama a ţinut să-i reproşeze că nu e deloc pe fază, gândindu-se că i-a spulberat toate planurile pe care ea şi le făcuse pentru fata ei şi toate neamurile 7 generaţii de acuma înainte în jurul lu' domn doftor. Noroc că acesta din urmă a fost iute de picior...

Carpe diem!

Cred că jumătate din oamenii pe care i-am auzit vorbind au zis că aceste 2 cuvinte sunt motto-ul după care ei se ghidează în viaţă, "Carpe diem!". Dar oare chiar ştim să trăim clipa, ştim ce trebuie să facem pentru a stoarce fiecare moment până la ultima picătură?

Eu una trebuie să recunosc că habar nu am cum se face lucrul ăsta. Deloc. Spre exemplu chiar dacă suntem de abia la jumătatea lunii iulie, eu deja calculez cât mai este până la sfârşitul verii şi cu cât se scurteză durata fiecărei zilei. Toată panica a început de prin iunie când s-a înregistrat cea mai lungă zi din an. Pentru mine a fost cea mai tristă pentru că ştiam că pornind din acel punct durata zilei va scădea tot mai mult, că toamna se va instala curând. Da, ştiu. Sună foarte trist, dar nu mă pot abţine. I just can't seize the moment! Eu am în vedere fie trecutul, fie viitorul, dar niciodată prezentul. Nu valorific niciodată ce am acum. Tot timpul privesc prezentul din perspectiva altui timp şi a altor circumstanţe. Ştiu că e o optică greşită care mă face să regret întotdeuna că nu mi-am gestionat timpul altfel. Şi mai ştiu că e o atitudine care cere să fiu împuşcată pentru a-mi fi curmată suferinţa, dar chiar nu pot să gândesc altfel lucrurile decât în atemporalitate. Sper să-mi treacă! Aha!

Muaca

Homer Simpson( din The Simpsons, evident) on a bad day. Soarele şi frunzele unui copac în combinaţie.... :D

Toate drepturile asupra pozelor îmi sunt rezervate! :)

Dragă revisto virgulă

Băi, care mi-aţi furat inspiraţia? Că de câteva zile încoace nu mai dau nicicum de ea. Şi fără ea nu pot scrie omeneşte acilea pe blog. Îmi miroase a sabotaj.
Oricum şi dacă nu scriu omeneşte, da' de scris tot scriu că altfel intru în anonimat că şi aşa s-a cam înstrăinat şi împuţinat poporul comentator. Where's the enthusiasm people?
Hmmm. Să vorbim despre revistuţe de gen Cool Girl, Girlie Girl, Bravo Girl sau cum s-or numi. Revistuţele alea din care aflăm câte vene mai are să-şi taie gigelu' de la Tokio Hotel şi câtă clisă a mai acumulat nu ştiu care cântăcioasă. Până aici no problem. Adică să scrie ce vor, că nu mă interesează, dar când fetiţe de 13-14 ani ( şi da sunteţi fetiţe, oricât v-aţi oftica) spun despre astfel de reviste că sunt cele mai bune prietene ale lor avem o problemă. Sincer, prietene mai idioate nu v-aţi fi putut alege.
Adică, am mai răsfoit şi eu la vremea mea o revistă, două să văd care ce mai cântă şi ce filme au mai apărut, dar de la a le răsfoi până la a mă ataşa emoţional de ele e cale lungă, totuşi.
Şi atunci să nu ne mirăm când vedem fetiţele astea pe stradă îmbrăcate şi machiate( aşa se scrie, da? nu macheate sau alte aberaţii) ca la circ, cu atitudine de "dive" care abordează tot felul de subiecte tâmpite de discuţii. Pentru că aşa le sfătuieşte prietena lor cea mai bună, revistuţa. De doi lei sau cât o fi.
Şi tot din cauza asta sunt depresate. Pentru că prietenuţa lor le bagă în cap tot felul de idei şi le impune tot felul de standarde cretine pentru a fi cul şi populare. Şi în depresia lor îi scriu revistuţei mesaje de genu' " Dragă revisto, am 14 ani şi nu mai suport viaţa asta. Nu sunt cul aşa ca tine. Vreau să mor. Cum e mai bine, să mă arunc de pe balcon sau să sar în faţa trenului?" Iar răspunsul revistei dragi va fi ceva de genul " Fii seriosă fată, astea-s metode atât de învechite! Ia şi tu un pumn de pastile să ai o moarte dramatică, să fie dark şi gotic." Just go to hell.
Aşadar, mai bine ar fi să nu risipiţi banii pe aşa ceva, luaţi-vă o ciocolată în schimb, că pe bune, chiar dacă prietena voastră zice că ciocolata vă face grase şi urâte, nu e adevărat. Ieşiţi afară, citiţi nişte poveşti cu zâne, din astea. Şi chiar dacă răsfoiţi revistele de gen, nu vă implicaţi prea mult emoţional, pentru că lor chiar nu le pasă de voi, vă vor doar banii.
Hai, afară cu voi! Toată lumea!

Ce oameni!

Iar n-am mai scris de mult timp. Mă viciez, văd că. În sfârşit, am să abordez un subiect cel puţin drăguţ pe scurt aşa, dacă mă ţine inspiraţia. Şi anume ţăranii urbani. Da, da ăia de stau la oraş.
Să luăm la disecat prima categorie de ţărani şi anume ţăranii care este locatari la bloc. Dacă ai aşa un vecin atunci ai distracţie garantată în fiecare zi. În primul rând, omul trebuie să se hrănească consistent, adică să bage în el friptane, prăjeli cât încape să fie în putere, mâncăruri care se prepară pe la 11-12 noaptea prin loviri repetate şi violente ale cărnii cu ciocanul. Şi cum nu poate să-şi împută coliba îşi bagă el hotă, că doar stă la oraş ce naiba să fie şi el la înălţime, îndreptând ţeava respectivei direct spre geamul vecinului de deasupra sau dedesubt. Care vecin, mai ales vara, tre să stea zi lumină cu geamul închis dacă nu vrea să facă cunoştinţă cu tot meniul ăluia cu hota.
Bun, după ce mănâncă, subiectul nostru trebuie să-şi pună coliba în ordine. Asta înseamnă găurit pereţi, mutat mobilă dintr-un capăt în celălalt al apartamentului sâmbătă după-masă sau duminică dimineaţa pe la 8-9. Cât de nehotărât sau obsedat de design interior poţi fi ca să îţi găureşti pereţii tot la 2 zile sau să-ţi relochezi mobila???
Dacă nu ţi-a ajuns să ai de-a face cu d-alde ăştia acasă mai dai de ei şi pe la supermarket, par example. Ei se pun frumos la coadă la casă, după care se mută la alta numai ca să se poată întoarce la casa la care între timp te-ai aşezat tu pentru că şi-au dat seama că e mai liber. Şi încep " Stăteam la coadă, faceţi-ne loc, că n-avem numai 2 chestii!". Da, de acord, stăteaţi la casă...în altă parte. Şi dacă binevoieşti să-i laşi nu se sinchisesc să zică un mersi ceva, că doar e dreptul lor, drept în care mai intră şi împachetatul produselor juma de oră în locul în care încurcă pe toată lumea stând.
Şi mai au o trăsătură mişto. Au o guuură. Dacă tu cumva ai mutat un scaun care a făcut zgomot mai mult de o milisecundă deja s-au şi postat la tine la uşă să facă reclamaţie, tărăboi, să se lamenteze. Bine, pa.
M-am cam întins :D . În concluzie, " e nasoi" ăştia.

Fantastic plastic

Tot mai des circulă pe Internet fotografii în care sunt subliniate imperfecţiunile vedetelor. Se dovedeşte că deşi ele arată impecabil pe coperţile revistelor au defecte fizice mai mici sau mai mari de care sunt complexate. Spre exemplu, Drew Barrymore suferă de acnee, Kate Hudson e urecheată, Michelle Pfeiffer consideră că arată ca o raţă din cauza nasului şi lista poate continua. Defecte care însă sunt cu grijă estompate de programe gen Photoshop. Ridurile dispar ca prin minune, talia le este subţiată, celulita e inexistentă. Toate astea pentru că vedetele respective sunt deja un produs care trebuie să fie cumpărat de cât mai mulţi şi lumea nu prea se inghesuie să cumpere ceva ce e deranjant dintr-un punct sau altul de vedere. Toţi sunt în căutarea perfecţiunii. Fetele se înfometeză ca să poată îmbrăca haine minuscule, nimeni nu mai vrea să îmbătrânească, Botoxul e mai preţuit ca oxigenul. Toţi sunt obsedaţi de greutate, toţi vor o piele cât mai întinsă chiar şi la 80 de ani, nimeni nu se mai simte bine în propria piele, micile imperfecţiuni care aduc unicitate şi poate şarm nu sunt tolerate sub nici un chip.
Una e să te îngrijeşti, să ai un aspect plăcut să nu vrei să araţi ca o balenă eşuată, care de altfel nici nu e sănătos sau ca Betty cea urâtă şi alta e să nu mănânci nimic sau să recurgi la bisturiu pentru orice lucru care nu se potriveşte standardelor societăţii. Sunt lucruri diferite şi totuşi limita dintre ele e atât de fină încât mulţi nu pot să o deosebească şi atunci se produc dezechilibre. Dar oare merită să ne sacrificăm mental şi fizic pentru a fi ceva ce de fapt nu există?

Şi o melodie pe măsură...

A fost odată

Azi am auzit la radio o melodie care-mi place şi pe care n-am mai auzit-o de mult. Chestia asta m-a pus oarecum pe gânduri - ce stupid sună, anywayz. Ţin minte cum pe vremuri, adică acum vreo 10 ani - da, sunt suficient de bătrână să pot folosi cifra asta în ani- aşteptam cu înfrigurare ca piesele mele favorite să fie difuzate pe radio sau TV - de aici mi se trage şi ascultatul posturilor de radio foarte mult, care nu mai sunt ce-au fost, dar despre asta poate zic ceva în alt post- şi eram în stare să stau ore în şir lângă radio să aud eu piesa aia nouă, foarte tare pe care nu ştiam nici cine o cântă, nici cum se numeşte, pentru că nimeni nu se îndura să o prezinte. Şi când în sfârşit după 3-4 ore în care nu mă mişcam de lângă radio (sau TV, dar acolo nu aşteptam atât) se auzea melodia, era o bucurie de nedescris, radioul la maximum, tot tacâmul. Şi mi se părea că melodia durează atât de puţin. Eram supărată că toate melodiile care nu-mi plăceau ţineau mult, numai cele preferate erau scurte şi întrerupte pe deasupra de intervenţiile DJilor, cu toate că în realitate aveau aceeaşi durată. În sfârşit, mă bucuram realmente de melodia respectivă şi de abia aşteptam s-o aud. Pe când acum nu mai trebuie să aştept nici un pic. Am la dispoziţie youtube, trilulilu şi încă altele, unde pot să pun melodia pe replay, să o fac să dureze şi 2 ore, să o ascult fără întreruperi la cea mai bună calitate. Rezultatul? În maximum 3-4 zile m-am plictisit de ea, când o aud la radio schimb postul şi trebuie să treacă luni bune până să am iar chef să o ascult. Aşa că stau şi mă întreb dacă e într-adevăr în interesul nostru să avem totul la dispoziţie oriunde şi oricând.
Şi courtesy of youtube - nu, nu mai ştiu lb. română - o melodie al cărei subiect principal e my best friend, Ză Radio. Zi-le!

Ăăăă....

Of, de când n-am mai scris. Se vede că toată lumea şi-a luat vacanţă de la şcoală, inspiraţie, postat. Nimeni nu mai scrie, nimeni nu mai comentează. S-a instalat o stare generală de lâncezeală. Şi asta nu e bine. Din această cauză m-am târât până la computer şi după ce am epuizat toate siteurile favorite mi-am adus aminte că am unul al meu în întreţinere. Aşa că îl şterg de praf, îl mai completez, îl etichetez, aşa să nu se simtă orfan.
Şi ăsta nu e singurul motiv pentru care mi-am zis că e neapărat să mai scriu ceva. M-am gîndit că aşa cum eu intru pe diferite bloguri şi siteuri să citesc ce s-a mai scris şi după ce epuizez conţinutul dau 200 de refreshuri să văd dacă n-a apărut ceva nou, tot aşa poate există 2-3 persoane care accesează blogul meu ca să vadă ce mi-a mai debitat mintea. Aşa că postarea asta e pentru voi, să vă mai alungaţi plictiseala şi să nu simţiţi c-aţi dat refresh degeaba. Să fim serioşi, şi eu mă bucur când îmi accesez blogul şi văd c-am scris ceva nou :D .
În concluzie, la cât mai multe scrieri şi la cât mai puţine refreshuri în van!

Stupid who? Stupid you!

Ar cam fi vremea să mai scriu câte ceva, că prea am lenevit, din nou, din păcate şi risc să-mi pierd entuziasmul. Până acum credeam că am mai multă inspiraţie şi scriu mai bine la ceas de seară, dar e 00.00, adică miezul nopţii şi eu mă chinui să compun câte o frază. Deci, se pare că n-am avut dreptate. Sau totuşi poate da, având in vedere că deja e prima oră a zilei următoare :-J .
To make a long story short, cum ar zice rusu' poliglot (cu toate că n-are legătură cu ce am aberat mai sus, dar s-o scurtăm totuşi) mergeam cu autobuzul într-o zi şi mi-a fost dat să asist la o manifestare brută a prostiei şi necioplirii cu care suntem nevoiţi să trăim, chiar dacă nu ne aparţin personal. Prin geamul autobuzului ochiul se putea delecta cu frumuseţile urbei, gen maşini şi magazine, nimic neobişnuit până când la un moment dat, (uuu, suspans) dintr-un magazin a ieşit o persoană de culoare, un om, pentru că şi ei sunt incluşi în această categorie. Moment în care două proaste, adică don'şoare s-au lipit ca muştele de geamul autobuzului şi au început ( le citez chiar dacă nu sunt nevoită) "Băh, hahaha, hihihi, deci băăăhhh, tu vezi şi tu ce văd şi eu - fără semnul întrebării, pentru că n-aveau intonaţia corespunzătoare oricum- moama, uite, uite maimuţa hahaha, hihih!!!!" Toate cele de mai sus erau indicate mult prea graţios de către proaste, adică don'şoare, cu ajutorul mult prea graţiosului lor deget arătător. După acest spectacol cultissim, cele două au fost suficient de drăguţe să ne mai răsfeţe cu încă un moment memorabil desfăşurat pe trecerea de pietoni când, accidental, o altă persoană a atins trupul prea firav al uneia dintre protagoniste, citez "Bă, proastă, uite bă la asta, băăă, te sparg!!". Vă mulţumim pentru această frumoasă experienţă şi suntem onoraţi să circulăm la un loc cu voi.
Şi acum, la final, se pune întrebarea, cine-a fost maimuţa în povestea asta?

King of Pop

A vândut peste 750 milioane de albume în întreaga lume, a avut 13 melodii numărul 1, a fost inclus în Rock&Roll Hall of Fame de 2 ori şi a primit 13 premii Grammy. Da, e vorba despre Michael Jackson care, din păcate, a murit la vârsta de 50 ani.
A fost pe culmile gloriei şi la periferia ei, dar lumea îşi va aduce aminte de el doar prin hiturile pe care le-a scos, care sunt de ascultat într-o viaţă de om. Indiferent de genul muzical preferat fiecare a ascultat muzica lui Michael Jackson la un moment dat. R.I.P!



Michael Jackson - Beat it
Vezi mai multe video din Muzica

Leapşa

Am văzut pe mai multe bloguri chestii d-astea, dar niciodată nu m-am gândit ce-aş răspunde. Acum însă am primit o astfel de provocare şi trebuie să răspund. Să vedem ce iese.
1. Dacă aş fi fost o lună eram Mai.
2. Dacă aş fi fost o zi a săptămânii eram Vineri.
3. Dacă aş fi fost o parte a zilei eram Seara.
4. Dacă aş fi fost un animal marin eram Delfin.
5. Dacă aş fi fost o direcţie eram stânga.
6. Dacă aş fi fost o virtute eram Răbdarea.
7. Dacă aş fi fost o personalitate istorică eram Cleopatra.
8. Dacă aş fi fost o planetă eram Venus.
9. Dacă aş fi fost un lichid eram Mountain Dew :D
10. Dacă aş fi fost o piatră eram Safir.
11. Dacă aş fi fost o pasăre eram Privighetoarea.
12. Dacă aş fi fost o plantă eram Garofiţa.
13. Dacă aş fi fost un tip de vreme eram Vremea de primăvară.
14. Dacă aş fi fost instrument muzical eram Vioara.
15. Dacă aş fi fost o emoţie eram Frica.
16. Dacă aş fi fost un sunet n-aş fi fost.
17. Dacă aş fi fost un cântec eram "Walking Away".
18 Dacă aş fi fost un film eram "La vita e bella."
19. Dacă aş fi fost un serial eram "Dr. House"
20. Dacă aş fi fost o carte eram "De veghe în lanul de secară"
21. Dacă aş fi fost un personaj de ficţiune eram Holden Caulfield.
22. Dacă aş fi fost un fel de mâncare eram Felul II.
23. Dacă aş fi fost un oraş eram Rio de Janeiro.
24. Dacă aş fi fost un gust eram Sărat.
25. Dacă aş fi fost o aromă eram de Pepene verde.
26. Dacă aş fi fost o culoare eram Albastru.
27. Dacă aş fi fost un material eram Denim.
28. Dacă aş fi fost un cuvânt eram Umor :D
29. Dacă aş fi fost o parte a corpului aş fi fost Ochii.
30. Dacă aş fi fost o expresie a feţei aş fi fost cea de Panică.
31. Dacă aş fi fost o materie la şcoală eram English.
32. Dacă aş fi fost un personaj de desene animate eram Bubbles din PPG.
33. Dacă aş fi fost o formă geometrică eram Paralelipipedul.
34. Dacă aş fi fost o maşină eram Smart.
35. Dacă aş fi fost o haină eram Jeansii.

Cred că am sărit peste o întrebare sau am numerotat greşit. În sfârşit, în mare, cam asta e. RoXx mi-ai pus imaginaţia la bătaie şi mi-ai dat de scris....Leapşa merge mai departe la cine o primeşte.

Nişte cretini

Întâmplător am dat peste nişte unii, care nu ştiu sigur dacă-s oameni ori mutanţi ori numai fani Star Trek. Chestia e că trăiesc în libertate printre noi(relativ, că-s niponi, da' la cum arată nu m-aş mira să poată ajunge dintr-un loc în altu' într-o secundă aşa).

Deci, aceste creaturi suferinde, după cum arată, chinuite de grijile zilnice gen unde să îmi mai bag un belciug, ce desen mistico-fantastic să-mi mai pictez pe corp, cum să-mi ridic păru-n cap ca să ies şi eu în evidenţă( normal, dacă talent n-ai, capu' nu te duce în nici o direcţie mai acătarii, tre' să recurgi la chestii d-astea de suprafaţă, uşor de modificat, care nu presupun prea mult efort de nici un fel) au copt-o din nou, ca să sfârşesc fraza odată. Ce s-au gândit ei, influenţaţi probabil de factori externi şi halucinogeni? Exact! Să-şi injecteze soluţie salină în cap şi mâini ca să fie mai umflaţi ca restu'. Ştiam că la asta v-aţi gândit şi voi. Naşpa că efectul soluţiei e doar temporar, deci în curând o să trebuiască să se gândească la altceva.

Da, excesul de bunăstare şi plictiseala nasoleşte creierii tinerilor(care creieri, aş adăuga, da nu mă pot contrazice). De ce zic asta? E clar că cei pe care îi vedeţi în poze sunt copii de bani gata care întotdeauna au avut tot ce-au vrut, minus atenţie care tot timpul a fost compensată cu bani, gadgeturi, de aici şi acuta nevoie pe care o resimt să fie băgaţi în seamă şi eventual ţinuţi minte. De unde deduc că sunt de bani gata? Ăăăă, cine i-ar angaja pe ăştia? Aşadar din moment ce nu sunt nevoiţi să se angajeze, au bani acasă pe care să stea confortabil.

Cred că părinţii ăstora umblă cu crucea în gât tot timpul, să nu cumva să sară necuratu' la ei. Săracii!

Sunteţi frumoşi, mă!Mânce-vă urâtu'! I bet you'd love that :-& . Mi-am poluat blogul cu moacele voastre.

Aaa, am uitat, mai multe poze şi detalii pe umornegru

Bacmania

Azi e prima zi a Bacalaureatului, supranumit "examenul maturităţii" din motive necunoscute. Elevul care participă la un aşa examen nu dovedeşte nimic şi nici nu dobândeşte nişte trăsături de caracter deosebite. Elevului îi este testată capacitatea de memorare şi transcriere din memorie a tonelor de inutilităţi cu care a fost îndopat în 4 ani, în cazurile fericite, iar cei ce îndrăznesc să îşi pună imaginaţia sau propria gândire în acţiune sunt aspru sancţionaţi.
Într-adevăr, bacalaureatul pregăteşte adulţii demni de mâine, pe care îi deprinde să nu gândească şi să folosească opinii reciclate, second-hand. Acest examen al maturităţii îi învaţă că e perfect în regulă să fie necinstiti, să trişeze, să umble cu mândrie pe calea incompetenţei. Tot ce contează e să îşi urmeze cu neclintire interesele, să ajungă în top şi să fie cât mai incompetenţi cu putinţă.
Mulţumim cu căldură domnului Bacalaureat pentru aceste învăţături nepreţuite( vorba vine, costă cam 1000 de euroi, depinde de nivel).
Succes tuturor celor care susţin examenul de BAC zilele astea!

Stop discriminării!

Să mai şi scriu aşadar, să împărtăşesc poporului din vasta mea experienţă.
Azi am ales să vorbesc despre cumpărături în altă manieră decât "Vaaai, ce bluziţă draguţăăă, trebuie neapărat s-o am!!!" sau "Vaaai, nu pot trăi fără shopping de 700 de ori pe săptămână".
Mie nu-mi place să merg la cumpărături, mai ales când e vorba de haine, pentru că nu pot să îmi fac o listă de acasă şi să mă duc aţă la produsele de care aş avea nevoie şi să plec, ci trebuie să caut, să aleg şi mai ales să probez. Pentru mine e tortură chinezească. Da, pentru că pierd ore în şir căutând, enervându-mă, acuzându-mă, dispreţuindu-mă( acum dramatizez puţin :D) doar ca să sfârşesc prin a găsi haine sau încălţări care nu mi se potrivesc sau care au un croi absolut nepământesc sau sunt făcute din nişte materiale de speriat. Am impresia că toata marfă e făcută pentru tipe gen Kate Moss care suferă de mania de-a fi în centrul atenţiei şi poartă culori neon. Chiar nu vreau să fiu ca o cutie neagră, să pot fi observată în orice condiţii, de oricine. De ce oare nu pot găsi ceva pe măsura mea şi să fie simplu??
Mulţi interpretează atitudinea mea ca pe un moft, spun că sunt pretenţioasă. Tot ce ştiu eu e că sunt discriminată.

Music Lounge

Ar fi timpul să mai mişc ceva aici pe blog că altfel se instalează haosul cu pânze de paianjen şi toate efectele. Nu, n-o să scriu nici de data asta că îmi lipseşte ceva, şi anume inspiraţia şi trebuie să aberez frumos, pentru că altfel nu se poate. Încă puţin în ritmul ăsta şi deja am un articol complet.
Serios acum, chiar n-am să scriu, în schimb vă mai pun ceva muzică până aşteptaţi după mine, aşa ca la serviciile de telefonie mobilă, oricare.
Pe artistul ăsta l-am descoperit recent, ascultându-l la radio că doar n-am săpat în Egipt după el. Se numeşte Daniel Merriweather şi cântă foarte fain. Aha, aşa e.
Are şi videoclip din ăla profesionit, da' nu-l pun aici că vă distrage de la cântec.

Ceapa mamii voastre!!!

Chiar când mă gândeam că nu mai am despre ce să scriu pe blog, hopa, a apărut şi subiectul. Sper să nu încep să am superstiţii în legătură cu numărul 13 din cauza asta.
Nu degeaba urlam eu într-un articol anterior cât de tare mă enervează anumite animale bipede care umblă nestingherite pe stradă ca să mă stingherească pe mine.
Şi cum ziceam m-am întâlnit, contrar voinţei mele, cu subiectul sâmbăta asta, pe 13. Un cretin! Un instabil mental şi fizic la momentul întâlnirii noastre!
Pe scurt veneam sâmbătă pe la 8pm de la plimbare dimpreună cu alte două persoane, pe lumină, pe stradă deloc izolată când din urma noastră se aud nişte ameninţări incorente. Bineînţeles că n-am răspuns somaţiilor şi ne-am continuat drumul la o viteză mult mai mare doar ca să ne trezim cu idiotul lângă noi, dornic foarte să ne ţină companie. Norocul nostru (vorba vine) a fost că am dat de nişte oameni adunaţi pe-o bancă şi ne-am aciuat lângă ei în speranţa că idiotul o să-şi piardă cheful şi-o să-şi continue drumul pe una din cele 7 cărări pe care le avea la dispoziţie. Dar nu, idiotul stă să se grozăvească în mijlocul nostru, îşi frânge ochelarii de soare într-un moment de duritate excesivă şi se repede la cine apucă. Oamenii de pe bancă, care nu mai stăteau de mult pe bancă, au avut prezenţă de spirit, l-au imobilizat pe dement şi au chemat Poliţia. Poliţie care s-a prezentat rapid şi a aplicat din plin legea pe pielea derbedeului. Mă opresc o secundă să-i aplaud =D> . Chiar dacă se aud multe cuvinte de băşcălie la adresa lor în cazul meu au intervenit prompt şi şi-au făcut datoria. Mi-aş dori totuşi să preîntâmpine astfel de situaţii decât să le vină de hac după ce s-au produs.
În concluzie, spun încă odată că m-am săturat ca toate leprele, toţi luzării, instabilii de toate felurile, jegoşii, beţivii, nebunii să ne incomodeze la tot pasul. E simplu, ei trebuie să dispară şi noi să rămânem şi aşa suntem prea mulţi ca să ne mai suporte planeta asta.
Acestea fiind spuse eu îmi iau spray lacrimogen şi vă sfătuiesc să faceţi şi voi la fel!!!!

De profundis

Cineva mi-a trimis un citat profund zilele astea şi m-a întrebat dacă n-aş vrea să-l pun pe blog. Eu am dat-o cotită, că nu e pe specificul la blogu' meu (Blogului!!!Aşa se zice corect! S-a-nţeles?) că nu ştiu ce. Dar m-am gândit eu mai bine şi am zis că şi dacă nu e pe specific îl fac eu să fie, că doar de aia e blogu' meu să se-ntâmple după cum îmi place mie. Să începem, aşadar.
Ai întotdeuna în vedere că trebuie să ai grijă la gândurile tale pentru că ele se transformă în vorbe. Nu e neapărat valabil pentru că mulţi nu ştie ce e alea gânduri şi dacă ştie oricum e mult prea mult să le mai transforme şi în vorbe.
Ai grijă la vorbele tale pentru că ele se transformă în fapte. Se transformă da, asta dacă vorba e imperativă, de genul "Adu-mi şi mie un pahar cu apă!" Gata-i vorba înfăptuită.
Ai grijă la faptele tale pentru că ele devin obiceiuri. Normal, dacă eşti suficient de convingător şi autoritar o să-ţi mai aducă un pahar cu apă şi altădată.
Ai grijă la obiceiuri pentru că ele îţi definesc caracterul. Da, o să fi cunoscut drept o persoană care ştie să se impună în faţa celorlalţi şi să-i determine să-i facă pe plac.
Ai grijă la caracter pentru că el îţi dictează destinul. Aşa e, mare vorbă. Strânge cât mai multe pahare cu apă de la cât mai mulţi fraieri şi te aşteaptă o glorioasă carieră de politician sau afacerist.

Sfântu' somn

Cum ziceam într-un articol mai vechi sufăr de boala porcului. Nu, nu aia de-i zice H1N1, ci aia de dragul căreia mănânci şi dormi cu accent pe dormit. Carevasăzică dormi în aşa hal până nu mai poţi să dormi şi tot ai mai dormi.

Boala asta a apărut încă din primele luni de viaţă când nu mă puteam bucura de orele din timpul zilei pe deplin pentru că eram sub contract cu Nea Ene şi potrivit clauzelor trebuia să bag somn, aşa că bagam, când se aştepta lumea cel mai puţin. Şi Nea Ene ăsta cred că s-a instruit la ceva şcoală mafiotă pentru că dacă te prinde odată nu mai scapi de el. Şi uite aşa sub ameninţarea lui mă trezesc dimineaţa gândindu-mă că de abia aştept să dorm iar şi bănuţii mei de buzunar se duc pe pijamale că de la atâta dormit incredibil cât de repede se uzează.

Aşadar principala mea activitate inactivă e somnul şi tot restul se întâmplă numai după cum dictează el. Dacă somnul vrea să se activeze când tocmai trebuia să mă întâlnesc cu cineva, ghinion ne vedem altădată.

Dar totuşi, aşa fără să mă audă (că acum e în pauză, somnul zic, că nu sufăr de somnambulism să pot să scriu în timp ce dorm) chiar e al naibii, adică ajungi să te trezeşti în toiul nopţii, să te uiţi cu disperare la ceas, să calculezi câte ore mai ai până trebuie să te trezeşti sau până apuci să dormi iar. E posesiv şi se lasă dus greu. Da' am auzit eu că pe la 40 de ani te eliberează de contract, dar până atunci dependenţa de el e aşa de mare că faci orice să se întoarcă la tine. Serios.

Music Lounge

Ascultaţi şi voi nişte muzică până îmi vine mie cheful de scris.
1. Kings of Leon - Use somebody
2. Lemar - Weight of the world.
Sunt stiluri diferite, dar îmi plac amândouă că aşa sunt eu o fiinţă eterogenă şi complexă. Urechile voastre ce muzică ascultă că tare sunt curioasă?







P.S. Să nu se trezească vreun gigel să facă sesizări de genul "Păi eu pe astea le ştiu de dinainte să mă nasc, sunt vechi."/:)

Bă, deci gata!

Asta e replica pe care o foloseşte subsemnata, adică eu, de câte ori se ambiţionează să facă ceva. Da ştiu că nu e ladylike să mă exprim cu "bă", da' pe persoană fizică la mine în casă zic cum vreau, mai ales în perioadă de stress.
Acuma o să vreţi să vă definesc sintagma "perioadă de stress". Se face, cum să nu. Perioadă de stress e atunci când ai 7 ani la dispoziţie să faci o chestie şi tu totuşi te apuci de chestia respectivă în ultima secundă de viaţă a celor 7 ani. Aia-i.
Aşa am făcut de exemplu în perioada BAC-ului. Am zis că nu mă apuc din decembrie că e prea devreme şi uit până în iunie, că am şi această deosebită calitatea de a uita de la mână pân' la gură, dar în februarie deja mă vedeam cu materia pe jumătate parcursă. Şi pe sistemul "Bă, deci gata!" învăţam eu cu o seară înainte de proba la română câte 5 comentarii pe minut de se intersectau destinele personajelor din cărţi diferite ca-ntr-o telenovelă, de-a ajuns Ion să fie fiul lui Moromete.
Şi am ajuns şi la facultă şi ce să vezi că tot ultimsutimetristă am rămas, adică le fac pe toate pe ultima sută de metri. La prima sesiune am mai avut o scuză să nu mă apuc din timp, dar de cum a fost gata prima îmi făceam planul de bătaie pentru a doua, sesiune zic, că din martie mă apuc fără discuţii(e adevărat că n-am precizat de ce mă apuc).
Da, e incredibil ce putere de convingere am, după atâta timp de convieţuit cu mine încă mai cred în toate ambiţiile astea. Da' gata, de mâine schimbăm foaia!!!

Sărbătoarea vecinilor

Am dat întreg conţinutul articolului de gol prin titlu, dar asta e, n-am avut idei mai strălucite.

Şi cum ziceam a fost sărbătoarea vecinilor pe 26 mai, mă rog o microsărbătoare care s-a desfăşurat la nivel local şi foarte, adică pe scara blocului fiecăruia sau după blocurile gri, după posibilităţi. Sărbătoare care a pornit de la o idee a unui românaş aciuat prin Franţa şi care a fost răspândită şi la noi de către primărie prin afişe cu oameni veseli care fac schimb de mâncare.

Menirea acestei petreceri spontane a fost să-i determine pe vecini să socializeze şi să înlesnească detectarea responsabililor din bloc cu găuritu' pereţilor duminică dimineaţa la 7, a maneliştilor de serviciu din tura de noapte, a nehotărâţilor care îşi renovează în permanenţă coliba, să se cunoască între ei şi să ştie dacă să bată în tavan sau în parchet la următoarea tulburare fonică.

Habar n-am cum şi cât au reacţionat oamenii de aici din sat la iniţiativă în general, dar în particular o scară de vecini veseli s-a mobilizat foarte bine şi s-au sărbătorit unii pe alţii cu o căpşună, o măslină, un ceva care îi încurca în frigideru' personal.

Poze

Săr'mâna

Legea nr.258/2007 privind practica elevilor şi studenţilor. Şi unde-i lege nu-i tocmeală.
Aşadar se ia una bucată student, de preferat de pe altă lume să fie cât mai panicat cu putinţă şi cât mai puţin în temă, se dotează cu 3 foi de hârtie, se setează coordonatele şi se trimite în practică. Impropriu spus, pentru că studentul se trimite el pe el în practică pentru că e mult prea complicat ca unitatea şcolară să facă lucrul ăsta. Să meargă studentu' să bată pe la porţi, să se roage, să-şi turtească nasu' de uşi închise. Lasă dom'le să se călească! După ce a găsit studentul o uşă/fereastră deschisă, depune el frumos o cerere, aşteaptă să fie procesată şi aprobată şi se prezintă în zi cu soare la sediul unde urmează să-şi desfăşoare stagiul de practică.
Stagiul de practică se va desfăşura după următorul scenariu:
-Săr'mâna, ştiţi am venit pentru practică...(eventual se trece la pupat picioare/lustruit pantofi)
-Aha, să ştii că oricum n-o să-ţi folosească la nimic practica asta, de fapt nici facultatea n-o să-ţi folosească la nimic, deci mai vii şi mâine??
-Săr'mâna, aş mai veni dacă n-a fi cu bănat.
-Mda, bene, vino.
Şi merge el studentu', drăguţu' de el în fiecare zi, pe vânt, pe ploaie să vadă şi el cum stau practic lucrurile. Se învârte pe acolo, se simte prost, nu ştie unde să se aşeze, ce să zică, daca să zică ceva, ce mai, e în plus.
Se apropie şi finalul stagiului de practică când tre' să primească şi el una bucată hârtie că s-a binoclat cu interes vădit pe la locul cu pricina. Şi vine studentu' după hârtie azi, vine mâine şi tot aşa 2 săptămâni, în care e amăgit şi amânat şi el cum e cu bun-simţ nu îndrăzneşte să protesteze, se supune, că nu ştie el cum stau treburile, nu cumva să incomodeze. Şi într-un final se vede studentu' cu hârtia în mână, raţiunea lui pentru a trăi(pe care nici măcar nu e trecut numele lui din buletin, dar ce contează, în sfârşit e a lui) care îi e înmânată cu călduroasa precizare " Câtă viclenie, dai şi tu pe aici numai când îţi trebuie ceva!!". Mda, mă scuzaţi, săr'mâna.
Bineînţeles că povestea asta e inventată, în realitate lucrurile desfăşurându-se în mod eficient, practica de specialitate fiindu-i de real folos ingratului de student.

Zâmbiţi, vă rog

Mi-am băgat zâmbilici profesionişti de una singură. Ura<:-p! Să-i folosim cu plăcere aşadar. Exploataţi-i la maximum:)

O lună plină

Azi se încheie luna de miere alături de blogul meu. Existăm împreună, eu prin el şi el prin mine din 20 Aprilie 2009, azi la aniversarea a o lună înregistrând şi cea de-a 20-a postare din istoria noastră.
Începutul a fost greu, ţin minte cu câtă teamă şi pregătiri prealabile am pornit la drum. Blogul s-a născut până la urmă dintr-o răzgândire. Hai totuşi să-l fac! Şi iacătă-l, pe el, blogul.
La început scriam cu o oarecare reţinere, acum scriu cu o reţinere totală când ştiu că mă citeşte întreg familionul şi vreo 2-3 prieteni. Na, că mă inhibaţi până la cenzură, da' şi scrieţi comentarii frumoase.
Nu mă aşteptam să am vreun spor, dar ideile vin, se înmulţesc, sunt rodnice şi pot închega câte un post acceptabil o dată la câteva zile. Sper să mă ţină, să nu mă dezumflu şi să evoluez.
Pe parcurs sper să-l îmbunătăţesec, să-l mai dichisesc şi să-i dau o înfăţişare profesionistă (în acest sens am pledat pe lângă Nesomn să mă ajute cu nişte emoticoane mai acătării). Aştept idei şi de la voi, cititorii mei care binevoiţi să mă apreciaţi prin comentariile pe care le puneţi aici pe blog, că doar trebuie să vă placă şi vouă, să treceţi cât mai des pe la noi.
Aşadar, la mulţi ani şi multă inspiraţie!!!